Viaţa ca o proiecţie. Mai pot rula un script?
Deschid televizorul. Mereu se anunță ceva: o știre, o despărțire, o dispariție etc. Mereu se caută cadre. Ai timp de viaţă sau de cadre. Aștepți să prinzi momentul potrivit sau surprinzi banalități? Îţi dorești să fii acolo sau chiar ești? Se poate și prin intermediul televizorului, dar e altfel, când ești la faţa locului. Prezent cu totul sau doar la ocazii. Intrăm LIVE, doar o formă de prezenţă, doar că suntem ochi și urechi la ce se întâmplă...cu noi, cu toată lumea, indiferent de zonă.
Sunt titluri ce se caută, ce sunt așteptate. E tot un fel de lungime de bandă. Un script ce rulează prin tine, despre tine. Tu, ești să PRIVEȘTI sau să PARTICIPI, să te ÎNDOIEȘTI sau să CREZI, să CAUŢI sau să te lași DESCOPERIT?
Sunt show-uri de talente, care mai de care, ce stârnesc admirație, ropote de aplauze, invidii, dar și amintiri frumoase. Te lansezi într-un nou spaţiu, predestinat ţie, în care e doar loc de emoţie, cuvinte, suspans și trăire. Ce se vede la TV, e una dar ce trece dincolo de ecran e altceva. Spectacolul e același, la fel ca și talentul. Diferenţa este cum privești lucrurile, cum le apreciezi.
Avem nevoie să fim văzuţi, apreciați, indiferent de hotare, dar pe rând, nu vă îngrămădiți. E ca și cum ai urcă în tren și astepţi cu nerăbdare stația ta preferată. Unde să sosești, să te prezinți într-un alt decor și pentru 3 minute să insuflii SPERANȚA. Ea nu s-a pierdut decât în faţa camerei, pentru că nu este sau nu a fost obișnuită de mică. Ea nu este obișnuită să primească 3 X NU, pentru că a mai fost refuzată o dată, a mai suferit o dată, teama de respingere, teama de eșec.
De aceea, la prima apariție pășește timid, e stângace într-un joc de lumini și umbre. Ea crede că nu e întâmplător să se afle acolo și să-si arate talentul. Se prezintă așa cum știe sau așa cum a învăţat. E doar un număr pe listă, un număr la catalog, un număr în viaţă. E privită de atâţia ochii și cadre dornici să o vadă, să o urmărească, să o admire. Ea, cine este pentru tine? Orice face pe scenă, în lumina reflectoarelor și în faţa publicului ales. În backstage, e familia și cei care o susțin. Este ea, așa cum e pentru cei dragi, sensibilă, talentată, minunată. Asta o motivează.
Scena nu a fost mereu viaţa ei, dar muzica și sunetul, da. A pornit de la minoritatea de oameni, într-o gama Do minor până la majoritate, într-o gamă Do Major. A stat în umbra pașilor ei, dar a și ieșit la rampa de lansare.
Pentru ea, nu există cuvântul relaxare, ci MUNCĂ și PERSEVERENŢĂ sau a existat până când alţii și-au băgat picioarele în nisip sau mucurile de ţigară. Relaxarea s-a pierdut, odată cu ce-ai făcut, ce n-ai făcut sau ce ai dres acolo. Mai puţin, cu CE AI sau CE-AI FĂCUT BUN, chiar și de mâncare.
Lupta pentru existenţă există în fiecare dintre noi sau a existat dintotdeauna. Fie că este un impuls, fie că este un stimul. Ce n-am văzut la tine, decât pace și liniște într-un haos. E un fel de echilibru turmentat, dar stabil. Mai mult, Decât atât ce poți cere. Drepturi de autor, libertatea în exprimare sau tăcere.
Rămân la ecou, pentru că îmi place să-l aud din nou și din nou. E al meu erou interior, al meu povățuitor și mentor, dar nu știe. Sunt doar o umbră în viaţa lui sau a ei, cine știe. Chiar și așa, respir sau supravieţuiesc. Până și cuvintele au efect de shadows, da păi noi? Suntem cauză și efect, reflectă multe, oglindim la fel de multe, până ne facem mărunţi și nu ne mai putem ascunde...de noi, dar și de munţi.
De munţi din noi, pentru că s-au sădit bogății, dar s-au și scufundat. S-au înălţat prin încreţire și au devenit cine sunt. Poartă haine verzi de Verde Împărat.
Pădurea de conifere și foioase respiră și trăiește prin noi, într-un ierbar la biologie, într-un atlas la geografie sau prin gândurile noastre proaspete și aerisite.
Mica enciclopedie, de când așteaptă ca printre pagini răvășite să se regăsească specii vechi sau noi de arbori și plante perene sau bianuale. Mă și văd, creând un astfel de jurnal de călătorie aka jurnal verde. Mi-e dor să lipesc semințe și boabe de muștar pe pagina albă velină. Să creez din frunze și semințe, diverse lucruri pământești. Atunci foloseam lipici. Mai, folosim superglue pentru reparații sau modificări de durată. Astăzi, întrebuințăm Ţac-Pac și gata lucrul manual.
Viaţa e un mediu biologic. Dar poate fi și chimie, dar și poezie. Multe rimează, dar nu se împerechează, ca în versuri. Timpul mereu are o notă de bază, funcțională. Ar putea fi celula sau atomul. Până rezolvăm noi, binomul, că e cu ecuație, viaţa devine o banală relaţie. Monotonă și doar în schemă sau desen. Pentru asta, există caietul de biologie sau geografie. Așa procedam eu, la școală la ore, după ce scriam lecţia sau făceam rezumat alături ne încerca talentul și schiţam o schemă despre tema lecției. Așa am fost eu, nu știu alţii. Dar mai mereu, a existat loc de mai bine. Nu știu, dacă și pentru mine, mereu în cârca altora. Eram ghiozdanul cu rechizite din ajutor social și teme nerezolvate. Bine că alţii le-au rezolvat la timp și nu au așteptat să le treacă lecţia. Dar și târziu e bine să te trezești, să uiți de alarma ceasului, să iei absenţe la română și matematică etc.
Mi-e dor de orele de istorie, când învăţam practic și interactiv lecțiile, dacă le putem denumi așa, despre conducătorii noștrii. În plus de alta, era loc și de proiecte individuale și pe echipe sau de joc de roluri. E frumos să înțelegi istoria și geografia plus alte materii în natură. Doar ea, are un mod aparte, de a-ţi explica, de a înţelege timpul. Chiar să explorezi spaţiul în care trăiești sau ai dori să locuiești. E vorba de mediul ei atipic, mereu în continuuă schimbare, care îţi oferă mereu o șansă, dar nu la nesfârșit. Te poți îmbrăţișa mereu cu materia, chiar și cenușie. Atunci, chiar ești OM sau devii mai mult prin DORINŢĂ și ASUMARE. Poţi rămâne ceea ce vrei, important să rămâi constant, dar să te adaptezi și schimbării. Mai greu cu mine, fiind și introvertită, de fel.
E greu să spargi tipare, fără să frângi bariere. Mulţi au spart gheaţa și au văzut-o cub. Cuburile ei din copilărie, chiar ar fi ceva. Construcția ar fi început, mai demult, când ne simţeam geometrici. I'm in love with the shape of you. Acum ne-am deformat, nu mai reprezentăm ce trebuie, pentru că și standardele s-au schimbat. Într-un mod galopant, chiar. Te trezești adult și ei te văd deja mare. Te visezi mare și ei deja rup din tine. Pentru că așa a fost mereu și înainte de... și după... cu mici excepții. În ultima vreme, s-au mai îmbunătățit cadrele. Deci, mai pot rula un script obosit sau vechi. Parcă, era vorba de mentalitate. În acest sens, de ce nu se ajunge la un acord? E așa de muzical, acordul ăsta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu