Speranța înlocuiește pereții haosului

Trăim mereu ancorați în trecut și ne întrebam ce va fi mâine, precum un refren pe care îl tot auzim repetat: ziua de mâine, acel tu din viitor. Toate ni se par schimbate, când privim în trecut, dar viitorul parcă are modul lui, de a ne arata, ce conteaza. Dacă am știi ce urmează, acest viitor incert, care începe cu ziua de azi, poate am face alți pași, poate am schimba direcția. Însa, mereu aceleași zile, aceleași nopți, aceleași stele. Dar inapoi în viitor, e o întoarcere la noi. Stelele prezic viitorul, dar pentru noi e aceeași zi de zi, care nu schimba nimic, ci doar ne aduce aminte ce am trăit, ne pune pe repetat momentele. Ne încălzește același soare, stăm sub același cer, ne bucuram de același răsarit. Poate așteptam să ne întoarcem în viitor, deoarece viitorul ne provoacă altfel și lăsăm trecutului lectiile. Ne întoarcem mereu la ceea ce iubim și ne face sa ne simțim acasă. Comfortabili cu noi insine, nu acceptam schimbările, însă acestea își pun amprenta asupra noastra, printr-un stil anume. Cu siguranță, ai și tu un tablou preferat, pentru care timpul parca s-a oprit în loc. Cum ar fi să te miște pentru câteva minute? Cum ar fi sa-ti readucă înapoi clipele de altădată? Inapoi în viitor, deoarece acolo găsim un trecut animat de momente noi, de noi care încercăm să dăm viata acelor timpuri apuse parcă. Poate nu a fost cel mai reușit, dar păstrează amprenta unui trecut trăit frumos, poate nu e cel mai costisitor lucru, dar te întoarce înapoi de fiecare datâ, când o privești. Ce ai spune de o pernă, cu melodia ta preferată? Să o reasculți, seara înainte de culcare sau pur și simplu sa simți ca îmbrățișezi din nou acele momente de neuitat.

   Dar ce faci, când aceste momente, sunt distruse de factorii externi, fără ca tu sa poți mișcă un deget pentru ceea ce se întâmplă. Rămâi imobilizat de parcă toate amintirile tale de o viata, s-au dus pe apa sâmbetei. De parcă, tot ce ai acumulat între patru pereți striga a haos și durere. De ce oare? Asta e întrebarea? Unde suntem noi? Unde e puterea din noi? Am lăsat să fim secati ca niște râuri fără apa, ca niște ochi fără lacrimi, scurși de orice formă de emoție sau empatie. Totul fiind făcut intr-un mod robotizat, de la gesturi pana la exprimarea emoțiilor. De când ajutorul a devenit un mod de a da bine în poze, nu ma mai interesează. 

    De când ajutorul striga pe pereți, mesaje politice, simt ca locul meu nu mai e acolo. Un ajutor e dezinteresat, fără prea multa implicare politica. Despre asta e puterea de a dărui din tine, de la tine pentru a veni în sprijinul altora. Dar de ce se caută minimizarea celor care chiar se implica și voluntar, nu neapărat în cadrul unei organizații sau asociații și preamărirea celor care ajuta în mod corect. De fapt, nici noi stim ce inseamna a ajuta în mod corect. Dar ștergerea amintirilor de o viata e pur și simplu o nedreptate. 

    Cautam sponsori, dar adevarati sponsori, suntem chiar noi. Noi din buzunarul nostru să dăm, să dăruim, dar cu ce preṭ? O apariție bună în presă, un slogan politic sau pur și simplu o întrajutorare reciprocă. De ce ne lăsăm manipulați de alții, ca suntem slabi, că altii ne vor la pământ, când pământul sunt chiar ei. De ce nu ne mai bucură nimic, când credem că moștenim Pământul, dar exprimarea toxica ne cam infunda și ne lasă fără aer, fără noi, cei adevarati și purtători de grijă. Dacă tu aștepți sa se întâmple ceva bun cu tine, dar cei care raman fără cele agonisite o viata, fără trecut, fără amintirea celor ce au trăit o viata? Și au simțit, nu si-au trăit viata doar pe net și rețele sociale. Poate eu nu am puterea de a ma implica sau de a ajuta ca a altora, dar știu că îmi pasa. Dar dacă eu nu sunt bine, nu pot ajuta nici pe aproapele meu. Adică ce? Sa-i transmit aceeași stare? Ceva din mine, îmi spune ca nu e corect, că nu e cinstit sa ceri ajutor, când prea ai avut și poate le-ai dat cu piciorul.

"Ne spunem povești ca să putem trai", asa spune un citat. Dar ce te faci, când poveștile nu mai au grai, când prea au fost spălate în public, când trebuiau trăite între patru pereți. Aici nu mai e furt de emoție? Dar oare de ce nu te mai mișcă nimic, când crezi că te interesezi de alții și ei mai puțin..și poate ca au fost trăite, dar așteptarea e grea. Ce aștepți sa se mai întâmple, când nu știi ce mai face speranța din tine? Speranta e în suflet, nu e urcata pe pereți decât la rang de arta.

Depozitele virtuale renunță la adaos și susțin casele afectate de inundații. Așa e și cu speranța, e ca un conținut, care dacă nu e întreținut, rămâne fără adaos, fără simtire. Împreună ajungem departe! Dar mereu am fost împreună, dar cât de departe poți ajunge cu interesele proprii. Asta e problema. 

  "Campania #reCONSTRUIMacasa continuă, iar echipa Depozitelor Virtuale a trecut la un alt nivel, colaborând cu peste 300 de producători și importatori de materiale de construcții pentru a sprijini procesul de reconstrucție, prin comanda direct de pe site, in mod rapid si eficient. Mobilizarea resurselor a fost esențială, iar Depozitele Virtuale Vindem-Ieftin au demonstrat încă o dată că prin solidaritate și acțiune colectivă putem depăși cele mai grele momente."

Știu ca aș putea fi mai mult decât o speranță care anima spațiul în care locuiesc, dar ma lovesc de pereții haosului și mă reașez la loc, ca un elev în banca sa. Speranța nu înlocuiește haosul, dar ii permite sa fie mai maleabil, mai atent în contrast cu nevoile sale. Haosul cere zgomot, poate o implicare mai directa, pe când speranta cere liniște și pace sufleteasca.  

"Lumea Emei a fost mereu colorata, chiar și după blocurile gri. Ea s-a gândit să-și picteze cartierul, în culorile propriei copilării. Ema si-a abandonat visele, pentru a -și gasi harta copilăriei. Zâmbete pierdute, anii pierduți, jucării uitate într-un colṭ de cameră. Asta pâna cand si-a dat seama că nu Ema e problema. A început să joace șotron, până a găsit bucățile lipsă din puzzle-ul ei. Și nu orice puzzle, fiindca puzzle-ul ei e de sticlă, precum si copilăria ei, firavă și fragilă. A rostogolit cuburi, până când unul a căzut și a ajuns la picioarele ei. Acesta conținea harta copilăriei sale. Despre ce este vorba, vom descoperi în cele ce urmeaza. Emoții de sticlă sau trecute prin ochelari de sticlă, adică filtrate bine." , text desprins dintr-o poveste fictiva.

O mână de ajutor conteaza când e vorba de implicare. De aceea, prin orice mijloc fie prin intermediul unei organizații, fie pe cont propriu. Uneori simți sa ajuți din proprie inițiativă, pentru că știi că banii sau bunurile materiale ajung la cine trebuie, nu doar prin intermediari. Însă, și organizațiile si campaniile umanitare au meritul lor, pentru că implica comunitatea într-un spirit de intr-ajutorare și susținere reciprocă.

    Mai ai curaj sa vinzi speranta, când e parte din tine, când e materialul care te întreține și te tine pe brate și în suflet?    Precum materialele de construcții, sufletele noastre se uzează de la prea multi factori externi, și trebuie protejate împotriva uzurii morale și materiale.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2024.