My wanted place

Eu nu prea am vorbit despre alţii, mai ales la capitolul relaţii. Ei nu știu ce-au avut cu mine sau prin ce presă m-au băgat...ceva cu litere multe. Fie că în română sau engleză, multe au nevoie de traducere, că se cam exprimă și-n chineză, eu tind să cred că am ales o limbă, un mod de exprimare pe înțelesul tuturor și destul de accesibilă: limba română, cu toate că are și ea, costul ei.   Eu nu prea știu ce s-a scris sau titrat despre mine, cu toate că urmăresc presa și mediile online. Faza e că nu prea am apărut în titluri și știri de scandal, deoarece am ales să-mi deschid un blog personal în care să mă confeseaz din intimității sufletului meu. Cine a preferat să intre bine, cine a ocolit site-ul, iar e bine, dar nu știu cine a controbăit prin el, ca la el, acasă.   Eu nu prea am vorbit despre alţii, decât când am avut ceva de spus sau afirmat, nu știu ce au spus sau născocit alţii. Nu am avut timp să aflu, să ascult sau să citesc. Am tot căutat să mă axez pe viaţa mea,

N-am amintiri cu tine, de parcă s-ar face așa una cu două. N-am amintiri cu tine, de parcă viaţa ar fi început de ieri și nu de azi, ci înaintea erei noastre. De parcă, eu existam pe atunci. Doar amintirea cu eclipsa din 2000, de când nu vom mai fi copii și câteva poze pe film.    " Te caut prin amintiri, te caut să găsesc amintirile mele cu tine. Te urmăresc, să știu, că am găsit ceva cu tine. Tu mă cauţi, mă urmărești sau doar mă lași la rubrica contacte? Eu mereu, te-am scris, mereu te-am rescris, mi-am amintim de tine în orice formă, sub orice formă ar avea viaţa. Pentru că exiști, nu trăiești doar din amintiri și asta te face REAL și pe FEELING."   Nu am avut multe poze la viaţa mea, de parcă mereu se strică filmul, iar eu trebuia să repet poziția, figura sau zâmbetul fals. Nu am amintiri cu tine, decât timpul împărţit la doi. Nu am amintiri cu tine, decât o poză de rezervă sau o piesă de Lego. Dar ce am, oare? De nu mă simt în stare, ci doar în muncă? De ce

Când timpul nu mai e o jucărie, alegi să fii mai rezervat, deoarece cuvintele le scrii chiar tu. Când timpul nu era o jucărie, puteai învârti de cheiţă și lucrurile porneau de la sine. Când timpul nu mai de jucărie, te apuci să confecţionezi altul sau îl arunci în cutia cu vechituri. Când timpul nu mai e de jucărie, îi schimbi bateriile sau îl lași să se uzeze? Doar e eroziunea timpului. Dar jucăriile oare nu erodează în timp? Ori sunt prea vechi, ori sunt prea copilărești, ori prea stricate...dar niciodată potrivite vârstei. Când timpul dovedește că nu mai știe de joacă, ce faci schimbi regulile sau îl înveți tu, pașii tăi? Când timpul nu era o jucărie, era serios, nu era niciun amuzament prin el. Când timpul nu era o jucărie, îl puteai ansambla și desface în mii de părţi, din care una erai tu. Când timpul nu era de jucărie și puteai să pedalezi, știind că ai propriul ritm de mers. Când timpul era de jucărie și puteai să cronometrezi momentele de copilărie.  Dar cum ar să

Unde te-ai uitat ultima dată? Pe o foaie, pe un rând, pe un ecran sau pe un raft cu cărţi? Eu mereu m-am uitat la tine, dar e diferenţă dintre a te uita și a privi.  Unde am plecat fără tine? Poate până la colţul străzii, dar nu mai departe de mine. Nu mi-am permis să mă îndepărtez prea mult de ai mei. Am simţit că mă leagă ceva și mă ţine strâns aici. Învelită cu o pătură...chiar despre mine și despre mediul meu... de confort zilnic.     Nu mi-am permis să mă îndepărtez prea mult de mal, cu toate că au venit valuri până la mine. Am preferat să nu mă avânt prea mult, deoarece știu, că nu știu înnota.         Dar unde am plecat fără tine? Fără tine, însemnând ce? Dar fără mine, însemnând ce? De cele mai multe ori, cu tine e sinonim cu un bagaj, iar fără tine, cu o greutate în minus. Fără mine, ar însemna deja, că m-a eliberat și mă simt pustie. Mi-e bine fără mine, dar nu mi-e bine fără tine, sprijinul meu, motivația mea zilnică.      Fără tine, e ca și cum ceasul arată fără

Totul a pornit de la noi, rectific totul a pornit de la voi. Ce o fi fost între, știu doar cei de la faţa locului. Cum se poate ca noi, cum se poate ca voi, să nu stiţi, iată s-a mai ivit o problemă. Diferenţa dintre noi și voi, e o diferenţa de cuvinte, de percepții, de observații și de fapte. Diferenţa dintre noi și voi este echipa, din care alegi să faci parte, dacă poţi alege singur(ă) sau de ce parte a baricadei ești. E rău, când cazi la mijloc sau la perete, deoarece greutatea și sarcinile cad la tine și mai puţin la restul, dar cine să înțeleagă? Noi, voi, care și cum? E greu, să pui întrebarea cine din noi sau cine dintre voi, a făcut ceva, deoarece nu mai știm pe care din noi sau pe care din voi, să dăm vină? Nu ne ajunge mereu, că ne exprimăm în nume colectiv, dar măcar avem gramatică: "Noi vrem, voi vreți!"...ceva de la NOI, bineînțeles, doar nu veţi cere de la VOI, înșivă. E greu, să faci discrepanţă dintre noi și voi, când se amestecă lucrurile. Atunc

Când își munca de pe teren, vacanţa? Nu știe nici ea, darămite tu!  Când își ia munca de pe teren vacanţa? Aproape niciodată, deoarece e o muncă măsurată și cuantificată în timp și bani. Munca de teren, cred că e sinonimă cu a fi un bun observator și notificator.          De a lungul timpului, am tot primit întrebări, dar am și oferit răspunsuri, de la cele mai bune la cele mai proaste și banale. Știu, există momente când cad prost, dar tot eu îmi dau seama, oricum știu să comenteze alţii degeaba sau aiurea. Una dintre ele, sună cam așa: " Tu ce faci sau cu te ocupi? " raportată la propria persoană. Nu o primesc mereu, dar și când o primesc, să vezi valuri de reacții, care nu pot fi reprezentate nici prin emoticoane.        Cine să înțeleagă ce faci, dacă stai mai tot timpul plecat sau pe drumuri, din prisma meseriei sau a ocupației? Doar ești prestator de servicii, nu altceva și lucrezi pentru cineva sau alte persoane. Dar tu, când stai întins pe plaja, cu sucul

Jumătatea mea mai bună...mereu ai fost, chiar și când paharul era aproape plin, eu l-am redus la jumătate. Jumătatea mea mai bună nu ţine cont doar de loc și pozițiile în topuri. Fiecare ne dorim una lângă noi. Jumătatea mea mai bună nu are mereu gen, poate fi feminină sau masculină, dar și neutră. Prea se implică în toate. Jumătatea mea mai bună, o poţi întâlni la fiecare jumătate de ceas sau de oră.  Jumătatea mea mai bună e chiar calitatea sau defectul care îmi adaugă o jumătate în plus sau una în minus, la capitolul complimente. Eu, la rubrica jumătăți cred că stau cam prost. Ori umplu, tot paharul ori pun mai mult peste. De fapt, jumătatea e cel mai bun echilibru. Jumătatea mea mai bună e cel mai bun adaos. De multe ori, când crezi ca ţi-ai găsit jumătatea mai bună, acel echilibru te zguduie precum un cutremur. Nu e bună la toate, cum ai vrea tu, dar e jumătate din tot ce ai sau mai mult decât atât. Jumătatea ta mai bună, e atunci când cred că am gă

De când, ne începem ziua, ne vedem în termeni comparativi. O zi poate fi mai frumoasă decât alta, cum zicem mai mereu...să ai o zi la fel de frumoasă precum tine. Dar cine decide, acești termeni de comparaţie, când lucrurile ar trebui să fie în balanță? Mereu intervin aceste adjective, care ne permit să oscilăm în stări și adjective.          Cu fiecare zi, începe viaţa în termeni de comparaţie...de la cel mai ieftin lucru la cel mai de preţ, însă ne tot învârtim în jurul adverbuluI MAI. Mai toarnă în cană, să nu mi se pară atât de goală în conţinut. Mai toarnă apă pentru supa de la plic sau un instant 3 în 1.        Eu nu știu cum am trăit, dar mereu a trebuit MAI mult, rar MAI puţin pentru a fi îndeajuns. Mulţi spun că vorbim din cărţi, dar însăși viaţa e o carte, cărora multora nu le place. Ei se uită după poze, textul e greu de citit sau de înţeles. Vorbe goale aruncate pe hârtie, mâzgălit într-o doară, dar ce să mai doară. Când tot ce spui e că MAI trebuie ceva, că MAI