My wanted place

Rucsacul care a preferat să aștepte ziua, anul, sezonul să iasă în lume. Dar oare până acum ce o fi făcut? A stat ascuns într un colt de camera, să fie văzut, ascultat, apreciat. Dar cine nu a zis ca daca stai într un colt de camera, nu ești apreciat? L-am aruncat și eu pe un scaun , parca plictisit la fel ca și mine, nu am știut cum sa-i mai dau viata și i-am umbrit din strălucire. De parcă multe ghiozdane sau rucsacuri am avut în viata mea, de nu am putut păstra mai nici unul, toate neavând așa o calitate de păstrat peste ani. Nu i problema le-am găsit o alta intrebuintare cu alte foloase. Ghiozdanul cu suflet e aruncat mereu la întâmplare pentru că nu mai are demult rechizitele de la școală, dar păstrează adevărate lecții de viata.    Poate nu am fost asa feminina sa ma port mereu cu genți și posete, dar am preferat rucsacul deoarece e mai practic și mă descurc mai bine cu el. Și ma face sa ma simt mai individualista, pentru că asta sunt. Nu e faptul ca nu luc...

Camera de creta, locul în care ma întorc mereu. De ce sa șterg când pot continua? De ce sa ma dezlipesc de omul din copilarie pentru a zidi alte corpuri fără viata? De ce sa nu înțeleg rolul pe care o bucata de creta îl poate contura în pergamentul copilăriei mele? Aproape zilnic, "mă lovesc" de șablonul copilăriei mele, același șotron interminabil care se termina cu cifra 8, adică infinitul, pentru că în copilărie, visele și dorințele sunt infinite.    De ce sa tot șterg, dacă in inima apare un gol? Oare am uitat radiera pe un raft sau pur și simplu m-am împiedicat de o guma de mestecat, de mi s-a lipit de adidas? Asa mi se lipesc si lucrurile bune de suflet, daca stii sa le asezi. Chiar zilele trecute, mi se întâmplă asta.  Oare golul din cafea, e asemănător cu golul din ceasca. Oare ceasca e goala sau conținutul a fost prea amar? Eu o beau dulce, cu lapte sau zahar brun, dar prefer și alte noutăți .  " Pana NU se răcește cafeaua ",...