Mai mult decât mine, ce pot să fiu?

Mai mult decât mine, ce pot să fiu?

Mai mult decât mine, ce pot să exprim?

Mai mult decât ce-am fost, nu pot fi,

Că m-aș rătăci printre povestiri. 

Mai mult decât atât nu pot însemna,

Pentru că au însemnat alţii înainte și nu a fost îndeajuns,

Eu nu mă pot decât resemna sau consemna mai jos, de un rând, dar nu de ultimul cuvânt.

Mai mult decât atât nu pot cere,

Nu m-am născut să fac avere,

Dar îmi permit, să spun că m-am născut în paradis,

Chiar dacă e doar unul creat sau procreat,

Însemn totul pentru lume, într-un cadru detaliat.

Pot fi mai mult decât o poză într-un album?

Pentru că, m-am tot săturat să o ard cu scrum.

Pot fi mai mult decât o scrisoare pierdută

Rătăcită în grabă,

Pot fi mai mult decât o pagină albă?

Pot exista mai mult, ca și suport,

Se poate vorbi sau povesti mai multe despre al meu port?

Sunt gânduri, ce oscilează prin mine,

Sunt stihuri de sensuri pline,

Tu, cui mă lași pe mine,

Decât la întâmplare, să te întreb mai poţi fără mine sau și prezenţa ta doare?

Mă ai într-un rând, dar mă vrei într-o piesă,

Mă ai într-un suflet, dar mă vrei sorbit,

Eu ce să mai cer, decât să mă dizolv încet.

În orice lichid și să spun, mai pot puţin,

Dar nu mai mult, decât pot duce,

Dar nimicul, tot spre mai mult conduce,

Iar totul, când devine conducător,

E mai mult decât mine, e asupritor.

Eu mă am într-o ceașcă de cafea, 

Ea preferă doar spuma de la ea.

Mai mult decât o ceașcă, ce pot fi,

Să-mi ascund dorul printre cafele târzii.

Mai mult decât un sfânt(ă), ce pot fi,

Să ard printre făclii și lumini,

Să te protejez zi de zi.

Mai mult decât o zi în calendar, 

Mai puţin decât un pahar de vin.

Mai mult decât o bilă într-un labirint.

Mai mult decât un gând succint,

Sunt ceea ce prezint și reprezint.

Pe o scenă, într-o lume,

De când soarele răsare până ce apune,

De dimineaţa până seara,

Până îmi aflu și termin treaba.

Nu mă las doborât, decât culcat la pământ,

Sunt ceea ce sunt, ce-am avut și am,

Mă simt al tău, dar nu te mai am,

Decât în gânduri, în număr sau în piese,

Mă simt părăsit de a ta lume, din care reiese,

Că niciodată, nu am fost mai mult decât mine,

Decât atunci, când am știut ca am motive

Că lumea cuiva aparține și nu mă fericește doar pe mine,

Că aș fi fost un simplu narcisist,

Dar așa sunt doar un nefericit, scurs de timp, scrolat de vreme.

Mai mult decât mine, ce pot să fiu,

Decât EU, atunci când mă culc târziu,

Dar mă și scol devreme,

Căci lumea începe cu ale mele scheme.

Oriunde și oricât, m-aș desena,

Lumea începe cu distanţa ta. 

Distanţa dintre mine și tine, mereu a fost prea departe,

Distanţa dintre noi, a fost mult prea aproape, ca să fiu secat de ape.

Am preferat să fiu izvor de ispiraţie,

Să fiu oglindă vie, pentru că doar așa,

Natura începe să scrie.

 Din gândire, din trăire, dintr-o amintire,

Noi am dorit o simplă melodie,

Deoarece ne-a plăcut pe note,

Altora le-a plăcut jocul pe bancnote,

Indiferent de