Cred că cea mai bună formă de copy writing pot fi desenele animate.

Cred ca cea mai bună formă de copy writing poy fi desenele animate și benzile desenate, deoarece mesajul e subliminal și cu subînțeles.

De la vârste fragede, se conturează puterea de înțelegere și ochii pentru a vedea și percepe mesajele din lumea lor.

Mesajul a pornit mereu de la o schiţă, de la o adnotare în josul paginii. Adeseori, mesajul se distribuie în masă sau în serie. E tot un fel de matematică. Algebră sau geometrie. Am formele, dar nu am formulele să ţes povești. Sunt simple ecuații, din care ies ca o necunoscută și devin ceva, o variabilă sau o constantă. 

De atunci, ei pot alege sau pot oscila. Timpul e variabil, dar vremea e constantă. Ei devin vulnerabili, de aici și expunerea în public. 

De ce ne chinuim să explicăm pe limba copiilor, dacă limbajul adulților e atât de greoi? E neșlefuit, e doar un material dur, nepenetrabil, care prezintă zgârieturi din alte copilării. 

Te întreabă cineva ce vrei să fii, când ești la stadiul de schiţă? Nu sau doar în grabă. Orele trec, ceasul se învârte, ritmul pulsează în vene. M-am trezit mare. M-am întrebat mereu cine m-a făcut om mare. Oare am aflat răspunsul sau doar cred că sunt iar niște scuze sau motive la mijloc.

Ceva mai târziu, aflii că ești un proiect, poate unul nereușit în concepția unora. De parcă, alţii au fost mai bravi la vârsta lor. Dar na, la anii mei, multe se întâmplă pe scenă vieții. Mă mai împiedic de o piatră, mai dau cu piciorul la alta, dar sunt al meu împiedicat. Și da, mă mândresc cu asta cu fiecare realizare de a mea. 

Proiectele sunt niște sume de dorințe și aspirații. Eu cred că s-a dat prea mult cu aspiratorul și s-a depus praful. M-am învârtit atât de mult în mașina de spălat, de zici că mi s-au amestecat culorile. Nu mai știu ce sunt, decât atunci când pun pauza lumii și mă aud pe mine. Lumea poate fi o mulțime vidă sau avidă de ceva. Nu știu, unde are loc intersecția, cred că undeva între cele două. Dar nu mereu la centru, că m-am plictisit, să le tot desenez așa.

Multe proiecte se materializează, de multe se profită, pentru că se poate, nu pentru că așa ar fi normal. Multe datorită lipsurilor de fonduri și de creiere luminate sau puse pe rotiţe, nu pe brânci. M-am născut ca un proiect, ca să mă evapor ca o idee originală, nu expirată, că nu am termen de valabilitate. Sunt un evergreen.

Din desenele animate, anime-uri și benzi desenate, mi-am luat cele mai multe idei. Au fost și multe bazaconii, hârtii mototolite, ce au ajuns în coșul de gunoi. Restul au rămas la stadiul de idee, pentru că nu le-am găsit nimic la cheie. Le ţin în sertar. Mai scot unele, altele după o vreme, când devin iar actuale, de parcă n-ar fi fost o viaţă. Apoi, cine să le aprecieze, dacă nu există timp de una și de alta. Bani ar fi, dacă s-ar investi în ce trebuie, nu în prostii. 

Ce imagine ar avea orașul tău, dacă te-ai gândi la propriul copil și la a lui dezvoltare?

Dar tu gândești în stil mare, că altceva nu ai de făcut, decât să te ști cineva, nu un oarecare. 

Unde să merg prin viaţă, dacă mereu mă înec la mal. Nu am nici colac, sunt un deltaplan. Mai mereu, mi-am pierdut identitatea pentru că nu am știut să mă identific cu tine sau cu ceva. Sunt pierdut

buletin, dar știu de unde vin, chiar din ţara mea, România. Chiar dacă sunt ardelean, moldovean sau ţigan, sunt "Made in Romania". De acolo, vin toate bune sau rele. Toate se spală sau se îmbracă de la second-hand sau de firmă. 

Eu ce port? Un nume, pe care nu vreau să-l uit, ci să-l cânt cuvânt cu cuvânt. Pentru că e DESPRE TINE și CU TINE. Ce ne-a mai rămas când amintirile, n-au glas, dar au foșnet? Ce ne-a mai rămas, când timpul ne răscolește, pentru a ne așeza mai frumos pe rânduri, pe straturi.

Eu sunt chiar aici, să te aflu. Am fost și acolo, dar poate nu m-ai observat. Am fost pe metru pătrat și pe metrul cub. Am prins volum, dar și masă. Doar imaginea, mi-e puţin ștearsă, dar te port în suflet. Ca întotdeauna. Urăsc minciuna, dar o folosesc ca și reflex sau ca și stimul. 

Eu sunt mai mult decât vezi sau mai mult decât crezi. Sunt ceea ce creezi din mine sau în mine. Mai multe nu se pot spune, mai puţine nu se pot declara. Asta-i schema. 

Eu chiar respir și ţie, nu-ţi convine, pentru că tu ești poluarea mea. Rol antagonic. Eu chiar exist, dar ţie nu-ţi convine, că trăiesc prin mine. Mă declar(ă) independentă. Independentă de mine, am și funcții în stat, dar și la privat.

Nu mă regăsesc decât aici și în orice formă de scris. Nu mă regăsesc decât acolo, dar nu sunt numai solo. Am și acompaniament, trupă și orchestră. Sunt amator, dar și profesionist. Am regie, dar și distribuţie, teatru, dar și cultură. 

Am timp de școală, dar și de teme. Sunt propria dilemă sau mă mai bag, din când în când în probleme. Am soluția, dar și rezolvarea. Dar tu ce ai? Un mister sau o cunoaștere? O faimă sau o recunoaștere? Nu contează, oricum e o chestiune de timp, banii vin și pleacă, caru' cu boii se încarcă, dar eu plutesc în altă barcă. Pe ale mele valuri, pe ale maluri, pe ale mele târguri, pe ale fiorduri. Mi-e frică, să mă pierd în larg, de aceea stau la mal, să admir și să surprind starea.

Mai aștept mult, mai aștept puţin sau mai aștept o viaţă?