Dor de zilele în care....
Dor de zilele în care eram noi, Și totul avea gust și savoare, Dor de liniște, de simţ și de prezenţă, Unde nu știam sau nu doream a primi absenţă. Dor de spaţii, dar și de cuprinsuri, În care am băgat tot, dar am scos nimic. Dor de aproape, dar și de distanţă, Am atins marea, am traversat oceanul. Dor de linii, dar și de curbe, Am subliniat totul, dar am lăsat doar urme, De cerneală, de stilou, de un pix pe jumătate gol. Dor de preaplin, dor de goliciune, I-am îmbrăcat pe alţii, ne-au camuflat doar unii, Care văd doar paharul plin, nu și bulele de aer, ce ne ţin la suprafață. Dor de cuvinte de dor, de vorbe spuse prea ușor, În dimineți cu soare răsare, cu multă ardoare. Călcam pe nisip, urmărit fiind de raze Mă dureau pașii, dar mă ţineau urmașii, De mână, de picior, doar să nu mă tirâi, iar prin nămol. Am crescut cu dor, am plâns cu jale, Am așteptat în prag, am mâncat pe furiș, vreo 3 sarmale. Nu mi-e jenă, dar mi-e rușine, Când ţara nu mai știi cui aparține. De când ţ