My wanted place

Ma credeam cineva vizibil, dar ai venit tu, sa deranjezi totul, într un mod frumos. Acel tot care nu se schimba, deoarece oricât l-ai muta, oricât ai face schimb de litere cu el, TOT, nu devine altfel și de la stânga la dreapta și viceversa. E precum o pata pe sticla, care vede TOT, simte TOT, alimentează puterea unui pulberi de stele puse în scena...aparent nimic, transformat în ceva. Oare mi am văzut reflexia, de nu mai știu de ce am văzut cam tot ce mișcă, tot ce poate fi auzit, tot ce e posibil, cu toate că mișcarea revoluționară chiar exista și e TOT.   Oare am preschimbat prea multe vorbe în oameni de nimic, sau prea mult nimic in prea multe vorbe? Ma tot întreb pentru ca tot cheltui spațiu pe net, în online și nu știu, cât se mai întinde coarda sau elasticul  poate pana la capătul lumii, unde ne-am iubit ca nebunii și au ieșit oameni si sensuri noi, tot NOI, sau poate la sfârșitul lunii sau ar fi o soluție sa tina la un infinit de stele. Dar cine sa ne schimbe când noi ...

Marea dezordine de a(casa)! Oare exista doar în vis? Mi-au luat ani să înțeleg că acasa, e mai mult decat ceea ce am construit pana acum..mi am dat seama ca îmbrățișările ei valorează mai mult decât orice timp. I-as fi cerut mai multe, dar am respirat împreună același aer ne(prietenos) pe alocuri, dar magic, care  simte ce zici   E aerul de acasa pentru care fiecare colțișor contează, fiecare deschidere, iar fiecare spațiu este destinat altui lucru.           Am crezut intr-o limitare a acestuia, de parcă, am construit ceva ca de la Cer la Pământ. Ceva ce poate nu am inteles din prima, dar ceva pentru care viata a avut însemnătate mai mult sau mai puțin. As fi ales altceva, dar cred ca mereu altceva a fost sau nu, în planul 2. E cumva o alta amenajare de cadre, o alta tipologie de viata.      Stiam ca aveam sa ating Cerul cu mana, dar am găsit o stea pe bolta cereasca aka tavan, care parca mi a a...

Frunzele ce mi au soptit a toamna erau mereu puse la un alt etaj, la etajul la care trebuia sa mai urc sau sa cobor o scara. Nu doar o scara a valorilor, ci una în care am învățat ce-i răbdarea și intelegerea unor mari taine ale vieții. Am crescut, făcându-mi timp din bucăți de suflet, din bucăți de hartie, pe care alții le rostogoleau pe jos sau le aruncau la cos. Am crescut ca fiind poate un " constructor sau un arhitect " al meu, dar și propriul demolator de vise și idealuri, atunci când își face loc dezamăgirea. Știu ca am aruncat cu noroi și pietre, acolo unde nu trebuia, ca am difuzat și infuzat prin mine emoții pe care le-am considerat poate neapartinand mie. Dar, am fost poate un suflet neșlefuit de timp și de oameni și doar acoperit de frunzele unui trecut. Iar aici nu ma refer la goliciunea trupeasca, ci poate la alte goluri lăsate în urma...în inima unui oraș. Frunzele mi-au soptit: " Superblog, iara !", dar ce faci cu vântul și marea care ți...

Ultima dată, când am scos ceva de la naftalina, ca să nu zic de sub cearceaf, a fost zilele trecute. Credeam ca am pierdut lupta cu articolele pe care le am clasificat în bune și ne(bune) din pricina unui motiv medical. Unele dintre ele chiar au note depresive prin ele, dar eu nu m-am putut abține sa nu le încadrez și altfel. Pentru altfel de similarități. Nu de alta, dar unele îmi sunt pansament pentru rana, altele zici ca îmi provoacă un soi de alergie de câte ori le-am citit. Dar tot preferatele mele rămân. Dar nu i bai, cred ca devin sceptica la modul în care citesc niște opțiuni similare. De fiecare data, când zic ca fac o diferențiere, în ceea ce privește igiena acestora, ma apuca un soi de microb, pe care cred ca îl conține mai fiecare, de nu pot renunța la ele. Recent, m-am uitat la niște consumabile de unica folosință,  și m-am gândit cât de perisabil e scrisul sau articolele în general, dacă nu mai mențin atenția cuiva exact ca niște consumabile medicale, pe care le consi...

Eram genul care stătea în fiecare dimineață sa-si citească newsletter-ul. Cred ca am dat pagina gresit sau cum mi a rămas în cap pseudonimul unui ziar:" Freelancerul". Cred ca am născut prin mine o noua veleitate artistica ca și figura publica ca tare bine se mai simte prin mine. Am plecat prin anii 2000 și am întors freelancing-ul pe toate partile, atunci când nu i spunea asa, dar pentru mine era ceva de genul, din pura inițiativa. Acest aspect va face parte din articolul nostru, ca și altele, bineînțeles când gama e atât de larga nu ma pot opri, doar la unul. Cred va tranziția din anii 2000 îmi joaca feste. Fiind mai mereu la butoane,  îmi amintesc de vechiul calculator și perioada de marketing de atunci,  ca marketing-ul dintotdeauna a existat și nu a fost dezvoltat ca și acum câțiva ani, dar am asistat la evoluția lui.    Mi as fi transformat viata întreaga intr-o cutie de carton, dar știu că nu tine decât adevărul din scoarța, ca minciuna are picioar...

Era într-una din zilele alea ploioase. Răsfoiam câteva pagini din broșura Frisomat, chiar în stația de autobuz. Intr-una din mâini, țineam umbrela, în alta broșura. Mai ca erau câteva picături răzlețe care udau hârtia broșurii, care ajungea pana la material. Noroc ca umbrela permite scurgerea ploii, precum suprafata materialelor din Zn din cadrul halelor metalice. Ploaia îmi juca feste, încât umbrela se învârtea pe toate partile. Era chiar culmea sa fie la fel de rezistenta precum halele din interiorul broșurii. Ma mir cum de am reușit sa prind asa o zi. Ploaia trece, dar privirile oamenilor din stație, nu. Privesc nedumeriti la ce urmăresc eu în material. O doamna la undeva 35-40 de ani remarca faptul ca broșura se deschise chiar la costurile unei hale de producție. M-ar fi întrebat ceva, dar privirea mea era rezistenta la fiecare gest al dumneaei. Ma așez pe banca și dânsa lângă mine. Oare ce o fi văzut? Oare am lipici sau chiar ma mențin bine la varsta mea? Prea s-a anc...