Scrisoare către tine(ri), copilul din mine
Așa e și cu ziua de 1 Iunie. Pentru unii, e doar o zi, doar UNA, pentru alţii, e o zi ca oricare alta, în timp ce pentru alţii, e un dar ceresc. E ziua primului copil, adus pe lume. E ziua în care, nu mai pot fi un oarecare, deoarece mă știu toţi după nume sau ziua onomastică și-mi urează genericul :" La mulţi ani! "
Ce amintiri am cu primul copil din mine sunt cele mai importante. Începând cu anii de școală, în care împărțeam bomboane colegilor, până când renunţăm a mai fi copii. ( dacă îmi iese ) Pentru ziua de 1 iunie, nu ar trebui să existe etichete, decât de preţ. Cu cât dai sau vinzi copilul din tine, e o întrebare, ce nu și are rostul sau sensul. Adică, se poate spune despre copilărie că este de vânzare? În niciun caz. O poţi găsi prin vitrine, pe rafturile magazinelor, în talcioc sau în magazinele second-hand.
Sunt zile în care îmi amintesc de ale mele copilării, de parcă ar fi AZI sau IERI. Azi sunt mai deștept, deoarece IERI am fost mai prost sau VICEVERSA. Dar cred că zi de zi sau Z.I.L.N.I.C, mă simt mai copil ca niciodată. Unii spun că este o ocazie sau un drept, de care mulţi profită. Însă, nu și tu, mamă sau tată sau cine o mai fi, pe lângă.
"Eu m-am născut copil, ca să mă bucur."
Dar mi se ia acest drept, mi se contestă, de fiecare dată, când mi-e dat să ALEG, să fiu EU împotriva lumii. Eu singur în mulțime cu ai mei divizori comuni. Eu mă împart, eu mă despart de ale mele paranteze pătrate sau rotunde. Darsunt un număr prim, ca unul din cinci, poate.
" Sunt o necunoscută a lumii, băgată în ecuaţie și scoasă radical."
Bine că mă mai am și nu au scos tot din mine. Bine că mă simt în PLUS sau în MINUS. Bine că pot DIVIDE și MULTIPLICA. Bine că am de unde tăia și de unde trage linie și simplifica lucrurile. Nu știu, însă, dacă se aplică și la copii. Copiii sunt ceva mai aparte, au condiţii, dar au și limite. Cred că sunt la minus și plus infinit sau ceva între.
"Eu m-am născut MARE, ca să sufăr".
Sunt un infinit de puncte și linii trasate pe orizontală sau verticală. Sunt un plan: reușit sau eșuat. Știu, încă mai am de învăţat. Încă o lecție de algebră sau geometrie. Cu teoreme, îmi place mie. Definițiile nu le prea suport, dar sunt și ele suport pentru creație. Dar ce facem cu cei din mijloc? I-am înghesuit pe scară, în autobuz, i-am băgat cu alţii în oală, i-am învinovățit pe nedrept și asta cu ce drept? Să ieșim noi în faţă, că așa ne stă bine în linia întâi. Dar știi, ăștia primii, cică cei mai îndrăzneți sau curajoși o iau și-n freză...era o vorbă pe Faleză. De aceea, eu știu, poate m-am înghesuit, să fiu prima, dar nu împinsă de la spate, cel puţin nu în ale învăţatului sau cititului. Mai mereu, am știut, să aștept la rând, la coadă, chiar dacă era corvoadă. Nu-mi plac agitaţiile de rând, mai mult creează haos. Îţi dai seama, vin eu cu liniștea mea, deja ceva e în neregulă, ce s-a întâmplat. Dar când făceam zgomot, zarva și nimeni nu ne auzea, cum era. Se dădeau toţi mai ocupați. E nevoie și de liniște, nu doar la parter sau în parc, la programul prestabilit. E nevoie și de zgomot, dar nu să strici un trai fericit.
Eu nu pot ști cum sunt prin alţii sau ce schimbări produc. Alţii mă prea știu, alţii mă iau așa cum sunt. Eu sunt suflet și trup și așa mă prezint. În faţa ta, în faţa lumii, în faţa publicului meu. Primul sau cel din faţă are mereu ceva de spus. E mereu, cel care are un cuvânt înainte, ca la cărţi. Eu ţin la cuvintele mele, poate am mai împrumutat sau preluat de la alţii, dar nimeni nu are dreptul să mi le strice sau pocească. Doamne ferește!
Sunt zile în care am doar un fir de iarbă, o floare și trebuie să descriu și nu-mi vine...continuarea. Cui le las? Vântului, să mi le împrăștie sau spulbere sau altor urechi bârfitoare și clevetitoare? Nu-mi pot abandona natura, deoarece cu ea am crescut, ea mi-a arătat, m-a învăţat, cum a putut ea mai bine. Eu am avut răbdare și speranță de viaţă. Ea, timp și ani.
Sunt multe zile și nopți în calendar, dar multe încep cu prima dată. Prima dată, când am văzut răsăritul, prima dată când am știut ceva, prima dată când...prima noapte când....etc. Începi cu primele, închei cu ultimele note, de subsol. Nu știu dacă mi s-a întâmplat, să știu de prima dată ce vreau sau cum vreau, unde vreau etc. Eu sunt tipa cu listele și detaliile. De la primul itinerariu la ultimele notiţe despre o anumită experienţă. Sunt observatorea propriei vieți.
"Eu sunt mic și mare, să împac pe fiecare."
Uneori, dimensiunile și proporțiile vieții nu coincid. Suntem mici prin definiție și mari prin atitudine și comportament, cel puţin eu, așa am învăţat la orele de dirigenție sau educație civică. Cred că ar trebui să utilizez o riglă să măsor distanţa dintre noi. Distanţa focală cred, dar e mai puţin de 2 metri, sigur.
Sunt mic și învăţ să cresc în fiecare zi, timpul îmi demonstrează și-mi oferă probe pentru a fi mai mult decât ATÂT, dar mai puţin decât TOT. Să mă învăţ cu cantitatea și calitatea lucrurilor.
Sunt mare, pentru am învăţat să urc, să și cobor, aș fi un liftier bun, dar viaţa m-a păstrat în mentenanță sau staționare. E ca și când nu faci nimic, dar tot faci ceva. Din dorinţă, din pasiune, din tot ce-ai înţeles sau învăţat, din tot ce-ai cuprins cu palmele sau cu degetele.
Dar ce ne facem cu restul, ce rămâne între noi? Cei cu tălpile goale, cei plecați cu pluta, cei plecaţi după roze și păpădii din acelea pentru copii? Unde îl depunem, unde îl depozităm? E doar un rest valoros, pe care nu ni-l permitem a-l pierde. Recuperăm tot, regenerăm, revalorificăm, reevaluăm ce-am avut. Poate ne-am uitat valoarea, poate ne-am luat cu treburile și ne-am uitat marea, deoarece am tot fost plecați pe munte. Dar când o iau toate la vale, mai ceva ca alunecările de pe teren, eu pun opreliști, precum pietrele la râu sau din drum. Avem de stăvilit și de stăpânit, dar mai întâi odihna și somnul e cel mai bun, pentru ziua de mâine.
Ce înseamnă pentru un copil, ziua de mâine? Tu, cum i-ai explica sau poate tu, ești deja prea mare pentru dat explicații, cine știe? Ziua de mâine e mereu o variabilă, pentru că nu știi cum va fi vremea. Ziua de mâine e mereu o constantă, pentru că mereu ai ceva de pus pe masă. Ziua de mâine e ceva intermediar, pentru că o aștepţi...în prag, la geam, la fereastră, în suflet.
Ca și copil, ziua de mâine poate fi un rând mai sus, că îl vezi și pe acela, chiar și la tablă. E ceea ce faci pentru tine și rând într-o amintire, într-o poză de album sau chiar pe tine. Pe tine, te derutează norii, alţii abia așteaptă zorii, dar tu de ce aștepţi ziua de 1 Iunie, ca să dai ceva de la tine? De ce pentru tine, ziua de mâine, e doar ce ai în buzunar și nu este o zi în dar, să mai respiri viaţa, să faci ceva pentru tine, pentru noi, pentru lume?
De ochii lumii, am fost mulţi, dar de ochii ei, prea puţini, ar spune unii, ce nu au cunoscut privirea, șoapta, vocea sau surâsul ei. Viaţa ei ar putea fi o enigmă, chiar "Enigma Otiliei" sau "Maitrey".
De 1 Iunie, parcă treci printr-un portal și rolurile se schimbă. De ziua ta, ce ai dori să fii, un personaj iubit pentru ceea ce ești sau ce ai în buzunare? Bună întrebare. Până te mai gândești, deja mărunţișul se rostogolește din buzunare și capată diverse forme, precum baloane colorate, înghețată sau vată de zahăr.
De ziua ta, copile, am fost copil și m-ai văzut cu alţi ochi, doar atunci, apoi ţi-a trecut. Era doar faza națională la olimpiadă, pentru care primeam medalie sau trofeu, nu contau cunoștințele dobândite la școală.
De aceea, emoţia e copil, pe lângă tine. E atâta de perisabilă, încă din primii ani de viaţă, încât nu știi, pe ce o schimbi. E precum o matematică. Începi cu ea, apoi vezi ce ai de adăugat în paranteză. Niște necunoscute, ce pot lua forma unor cifre sau n lucruri. Ecuaţia e simplă, dar poate deveni și complicată. Depinde cum ești tu, în funcție de tine variază sau fluctuează. Ce investești în copilul din tine, contează mâine sau peste ani. Mereu te gândești că lași ceva în urmă, dar nu la clipa prezentă. Să fii prezent oriunde. Nu te-ai gândit să fii prezent la masă, în parc, la ședințele cu părinţii, chiar și pe whatsapp.
Poţi face schimb de copilării? E ca și cum ai face schimb de jetoane sau cartonașe, dacă ai făcut asta, măcar o dată-n viaţă. E ca o monedă, pentru care societatea, cere ceva la schimb. Nu e loc de cerere și ofertă, ca în jocul celor mari. Am ajuns să plătesc pentru o bucurie, pentru o dorinţă. Dar dacă aleg să o împart, să o distribui, cum se numește? Gest sau cauză. Nu am putea face un mod de viaţă sau un stil de viaţă din asta? Să fim mereu aceeași, știind că bucurăm pe alţii?
Am tot împărţit pe aici, dar alţii mi-au luat pe dincolo. Din ce am avut, chiar și din puţinul meu. Nu știu, cât e de drept acest lucru. Eu nu știu cât am cerut și cât am primit, însă am încercat să evaluez lucrurile.
Am fost primul val, dar am și stârnit valuri, pe ici pe colo, pe unde am putut. Au fost valuri reci, dar și temperate, noroc cu vântul sau curenții ce le mai temperează. Unele mi-au luat ceva, altele mi-au înapoiat. Eu am ales să merg pe malul ei, cu tălpile goale pe nisipul ud. Am ales să mă ud, pentru că merg și prin ploaie, cu sau fără umbrelă. Am ales să stau și să aștept mereu următorul val, poate vine cu ceva mai bun. Am rezistat, m-am dezechilibrat, dar am rămas tot în picioare, cine iubește nu moare, vorba unei piese epice 3 SUD EST.
La mare, mi-am găsit mereu copilul construind castele sau figurine. La mare, mi-am găsit copilul, scotocind prin timp și ruine, și a dat de tine, o scoică, ce ești mereu purtată de valuri, până la picioarele mele. Te ridic și te aud. Te pun la ureche și te simt. Mă văd înălţând zmeee sau punând afișe pe cer cu reclame la Toortizzi sau alte branduri. Reclamele vin mereu de sus, noi preferăm publicitatea, dar care trebuie și ea sponsorizată, chiar și de un copil, care vede pentru prima dată, marea.
Tu, cum cotizezi și ce răsplată aștepţi de ziua ta, a copilului din tine? Un zâmbet sau praline?
Mi-ar plăcea, să scot un almanah cu aceste gânduri de pe blog + multe altele, să mi le păstrez rânduri, rânduri și de fiecare dată, când mi-e dor, să știu că aceste cuvinte pot trăi prin tine și naște noi emoţii. Ţi-ai dori acest lucru? Lasă mai jos, un răspuns. Te contactez eu, după aia.
Comentarii
Trimiteți un comentariu