Eram de o șchioapă....și a contat.

Eram de o șchioapă, când am făcut primii pași în educație. Mai precis, aveam puţin peste 1,50. Nu eram mignona clasei, dar nu știu dacă m-a avantajat sau nu, vreodată, înălțimea. Dar cea din ochii tăi, cu siguranță, da. De mică, stăteam să transform cm în m, să cunosc echilibrul perfect. Mereu, mi-a dat cu multe zerouri în cap. Bine că am capul mare, dacă îl aveam mic, nu era bine. 

Eram plinuță. În perioada adolescentină, am avut oscilații de greutate, până m-am stabilizat cât de cât.      Am depășit de multe ori pragul de atenție... se pun kilograme, că oricum nu se punea nimeni în locul meu. Am avut de tras cu kilogramele în plus și cu etichetele, ce derivă din acest impediment social. Anxietățiile mele au fost subiect de presă, TV sau blog. Au fost citite, dar și răspândite virtual. Cred că nu am băgat pe nimeni în boală. Dacă era suna sau telefona sau măcar trimitea un SMS de înștiințare. 

        Eram de o șchioapă, când am făcut primul pas la școală. Era prima dată, când recitam o poezie, învăţată pe de rost. Un alt impediment social, o constituia bâlba sau rârâitul, datorate dentiției de la vremea respectivă sau anxietăţii. Noaptea strângeam din dinți, știind că în ziua următoare am test. Stres, atac de panică, transpirații, furnicături în mâini și altele. Dar nu le mai înșir aici, le găsiți pe doc.ro, dar dacă nu le-aţi trăit, tot degeaba. 

       Eram de o șchioapă, dar mereu mi-am știut înălțimea și clasa....9G. Asta se întâmpla la liceu, la facultate s-au mai schimbat interesele. Am mai apărut și tocuri în background...din acelea de 11-12-13 cm. Educația "Sus pe toc", prilej de a subevalua meritele elevilor și a  cursanților. Mentalitatea de a trăi la înălţime, atâta timp, cât ai ceva în cap. Tocul te înalţă, dar te și coboară, însă ni-l putem echivala cu un nivel al cunoștiin- ţelor. 

        Eram de o șchioapă și cu ochelarii de vedere...cu dioptrie destul de mare, la acea vârstă. Bine că ajungeam la tablă să scriu definițiile la română, exerciţiile la matematică sau timpurile la engleză. Jucam spânzurătoarea sau X și O sau țomanap. Am fost numită și ochelarii-borcan și "aragaz cu patru ochi"

      Eram de o șchioapă, când am înţeles primele noțiuni și termeni despre informatică. Mi-au plăcut mereu variabilele și verbele "Read" și "Write", în timp ce am alergat după răspunsuri sau rezultate. Cât am citit eu, nu ai scris tu și cât am scris eu, nu ai citit tu. Dacă se poate spune așa. Oricum, scrisul nu este egal cu cititul sau poate ar putea fi echivalat. A scrie 3 pagini nu e identic cu a citi 3 pagini. Depinde ce ai înţeles și la ce concluzie, ai ajuns. Dacă nu ai înţeles nimic, poate ai înţeles totul.

       Eram de o șchioapă, precum o literă sau un cuvânt care stă aplecat, atunci când ţipi la el sau scrii cu literă mare. Nu am preferat să fiu analfabet, ci să mă educ, nu să mă deștept, așa are alte conotații. Fiecare literă din alfabet se sprijină una pe alta. Noi, de ce nu am face același lucru?

        Eram de o șchioapă, când eram la grădinițe și învăţam poezii despre fiecare literă în parte. Așteptăm să ne vină rândul și strofă( împărţite de doamna educatoare). Nu purtăm tocuri la grădiniță, ci pantofiori, sandale sau opinci. Pe atunci, educația ne înălţa. Aveam copilării în fotografii, de pus în albume fizice, nu online. Participam la serbări, pe diferite tematici și ne știam bine rolul, chiar și scris de alţii. Mai uitam replica, dar avem cine ne sufla din spate. Bine că nu ne dădea un brânci.

       Eram de o șchioapă, când scară de valori, a început de la grădinițe, chiar de la ședințele cu părinţii, zilele onomastice ale copiilor sau banchete organizate cu clasa. Mereu au existat discuţii, privind fondul casei, precum și alte taxe de studiu. Nu mai vorbim de alocație, subiect care a reprezentat un subiect de altercație în familie. 

        Au existat mereu diferenţe între copii, de clasă socială sau mediul de proveniență. Pentru mine, nu au existat diferenţe. Am încercat să tratez copiii, de la egal la egal. Cu toate că, nici eu nu proveneau dintr-o familie înstărită. Am încercat să ajut, să empatie, să fiu un coechipier bun. Cât mi-a reușit nu știu, las colegii să vorbească, nu mă laud singură.

          Am fost de o șchioapă și mereu a contat, ce zic alţii sau ce zice lumea despre mine, mai mult decât propriul punct de vedere, propria opinie. Am fost un copil mai retras, interiorizat sau pe treaba sa. Am încercat să nu deranjez sau să nu mă bag în seamă aiurea. Nu știu, dacă a contat, cred că mai mult a contat buzunarul, decât sinceritatea. Am spus multe, dar am și rămas mut la multe.

         Alţii mi-au luat cuvintele, pentru a le pune în gura lor, pentru a cădea eu vinovată, poate fiind mai slabă de înger. Dar eu, am mers mai departe. Eu mă cunosc cel mai bine, pentru că eu, am trăit cu mine...de când mă știu.

       Despre mine au scris și alţii, eu doar mă recunosc. Poate stârnesc și invidii, poate cad prost. Dar la mine, nu a existat loc de bârfă, decât dacă e stârnită sau e cu scop. Se zice, că e bine să se vorbească despre tine, dar în lipsă ta, nu cred....nu e o dovadă, decât de lipsă de respect. Poate sunt prea sinceră în cuvinte pentru unii, decât face-to-face, dar nu-mi ies măștile. Mai la toţi le pică, câte una, la mine nu știu de ce nu ţine.

        Eu nu demasc pe nimeni, comportamentul, gesturile și faptele sunt cele care vorbesc de la sine. Eu nu mă pot minţi pe mine. Dacă nu mă simt bine undeva plec sau ignor...

       Eram de o șchioapă, când m-am avântat pe scara vieții. Am început cu o DOrinţă și cu un REbus, cuvinte încrucișate, am continuat cu MIșcare, apoi cu o FAmilie, am devenit SOLuţie, sunt un LAbirint, sunt o SImbioză și o SInteză, sunt DOrinţă minoră sau majoră, răpusă de alţii, deoarece reprezint prea mult, cu al meu cânt. 

          Eram de o șchioapă, când am privit la tine. Nu-ţi ajungeam la nivelul ochilor, poate la buric sau la piept. Sunt gamă și sortiment. De ce mă vrei numai pe mine, să te știu în neștire? 

          Eram de o șchioapă, când ai mei m-au luat în război, eu am preferat pacea și am devenit armistițiu sau de comun acord. Eram doar atât, când am crezut în tine, iar tu m-ai dezamăgit și am devenit ruine. Ruinele adăpostesc și ele ceva, dar tu de ce stai mai mereu în umbra mea sau în spatele meu? Să mă ferești de cei rău sau să mă vinzi altora sub orice formă? 

          Eram de o șchioapă, dar am învăţat să ţin la mine, să număr lunile pe degete, să-știu adunarea și scăderea, ba chiar și înmulţirea. Oare alţii, de ce mi-au dorit pieirea, doar pentru că nu aduc profit? Poate sunt un ONG și susțin o cauză, dar mereu cauzele au fost la tine. Eu m-am știut, dacă pot zice așa cu consecințele și urmările. Mereu am fost voluntar, chiar dacă nu am diplomă sau insigne la Fundația "Inimă de copil". 

        Am cotizat ani, clipe din viaţă pentru a altora siguranță și nivel de trai și tu cheltui tot salariul pe alte vicii și-mi spui, că nu mai ai: răbdare, pace, armonie, înțelegere și respect. Dar ce crezi, că ăstea, se vând la pachet, nu. Le achit, pe toate, când ai un copil, ca mine, binevoitor și răbdător, chiar dacă crește tot prin alte ruine, voit sau nu. 

        Eram de o șchioapă, când mi-am pierdut dinţii de lapte și o așteptam pe zâna Măseluţă. Eram de o șchioapă, când am mâncat ciocolată Kinder și am făcut carii, dar ce conta, când aveam pasta Colgate pentru dinți de Hollywood. Mă bucuram de copilărie, atunci avea gust, acum nu știu ce mai are, de când nu mai răsare....soarele din mare? Aveam nisip ce scârţăie printre dinți, avem scoici, aveam tălpile goale și privirile sub același cer. Asta, până când am privit în altă parte...spre un tren, spre o mașină....și am privit viaţa dintr-o altă perspectivă.

             Eram de o șchioapă, când desenam cu creioane colorate și mi le-ai furat tu, pentru că era pixul tău preferat. Ce ușor să furi, altuia, ce are sub ochi, în loc să te bucuri alături de el. Dar pentru tine, ăstea sunt copilării. Ia să vezi, atunci, când nu mai ce scrie, cum apreciezi o simplă poezie.

            Eram de o șchioapă, când făceam primii bani și i-am cheltuit pe dorinţe, poate temporare. Dar mi-am satisfăcut plăcerea, nu și existenţa. Am învăţat să apreciezi banii, chiar dacă am pierdut lucruri mai valoroase, precum timpul, prietenia sau relaţii. Dar tot puterea banilor a contat sau circumstanțele nefavorabile.

          Eram de o șchioapă, atunci când m-am născut și am vrut să devin personaj sau figură publică pe Facebook. Nu știu în ce circumstanțe sau situații, ne-am cunoscut sau întâlnit, dar mă bucur să fiu aici. Aici de unde pornim cu toții și avem un reper sau mai mult, un punct de plecare sau unul de pornire. Dar unde ajungem, dacă nu avem orientare sau destinație? Oriunde ne duce soarta, viaţa, amintirile sau destinul? Tu, unde m-ai dus? La munte sau la mare, în tabără sau excursii sau pe ale noastre drumuri, drumuri care duc spre Tine. Eu cu picioarele mele, unde am fost? Peste tot, oriunde poţi vedea cu ochii și deplasa cu picioarele. Dar am uitat....eu călătoresc cu gândul, mi-e mai bine așa. 

      Atunci ce sunt: mobil sau imobil? Sunt un corp, ce respiră și trăiește prin tine, sunt o formă de viaţă. Tangibil și intangibil, corporal sau acorporal. Sunt timp, deoarece contez pentru tine. 

     Eram de o șchioapă, atunci când mi-am pierdut echilibrul, pe atunci jucăm șotron. Am încercat mereu, să echilibrez balanţa, sa fiu un taler, o stabilitate între două mase, două forţe. Nu știu, cât am reușit. Mereu tras(ă) în stânga și dreapta, mereu la mijloc. De aceea, am preferat, să fiu și neutru și las cuvintele sau faptele, să vorbească. 

           Eram de o șchioapă, când am preferat Cuvântul. El e mai mare, decât mine și mă face să însemn și să reprezint ceva. El îmi oferă credibilitate și susținere. Tu, ai crezut în mine, chiar și atunci, când eram un nimic pentru tine? 

       Tu, m-ai remarcat vreo dată? Eram de o șchioapă și acum sunt MARE, asta datorită VOUĂ. Dar ce-am uitat, cheia fericirii, pentru că nu m-aţi lăsat niciodată să fiu copil. M-aţi împovărat cu ale voastre greutăți și bagaje sufletești. Ăstea dor și apasă, dar și vindecă alte traume mai vechi. 

    De ce mă întorc mereu la trecut? Pentru că așteptam continuarea. El mă creează din ruine și mă trece prin toate stadiile lui. 

   *sursa poze: pixabay

 Autor: Diana Niţă