Fereastra la care Soarele nu apune niciodată! (Oare se orientează după casa?)
Fereastra la care Soarele nu apune niciodată. (Oare depinde de casa?) M-am uitat o data, m-am uitat de doua ori și cerul era la fel cu același Soare pe care îl privesc mereu. Aceasi nuanta roșie portocalie pe care simt ca o cuprind de fiecare data în palme, când las ca razele lui sa mi se strecoare printre degete. Sunt fărâme de iubire, ramase poate de la zei sau entități, dar eu le apreciez ca daruri de lumină. Soarele e atât de omniprezent, eu atât de absenta în lumină lui. Simt ca imi pierd strălucirea de fiecare data când nu privesc la fel, când ma adoarme perdeaua de nori, iar eu tot nu reușesc sa ma descoper în lumină lui. E posibil sa fi apreciat mai mult umbra, deoarece se strecoară în sufletul omului fără sa ardă, fără să răcească, poate doar sa concentreze tot ce a vrut omul sa spună într o viata. Poate e ora la care Soarele ar fi rupt din el, o bucata, să acopere dorul de viata, de seninatate și de certitudine ca și mâine este o zi...