My wanted place

Am scris acest articol, imaginandu-mi o discuṭie cu omul Mesteresti din spatele site-ului. Ce-am aflat, rămane să cititi in continuare. Textul îmi aparṭine în totalitate. Se pare că l-am prins cu sufletul în șantier si în șantier la propriu.  Nu e usor sa construiesti ceva intr-o lume, care tot darama ceva din tine sau pune caramida peste caramida, sa te construiasca din nou. Dar in ipoteza ca ceva se rezolva in aceasta directie, pornim un demers al educatiei sufletului, deoarece sufletul e precum casa noastră. Usor de ridicat pe culme, dar greu de mentinut acolo. Mi-e sufletul precum un santier in lucru Intru prin el si-mi croiesc drum catre mine, M-am lasat balta de la ultima descoperire Mi-a luat prea multa vreme sau timp  E usor sa crești si sa descresti ceva din tine. Dar acel ceva nu vine mai aproape Ci pastreaza distanṭa, Deci masuram pasii cu echidistanta.  Imi incarc sufletul precum o baterie, mi-l inalṭ la nivel de macarale Ma urc pe scari rulante sau pe false pie

Am avut multe vise, unele s-au pierdut pe drum, altele s-au deșirat pe asfalt. Unele au fost creionate cu creioane colorate si au ramas drept tatuaj pe peretii gri ai blocurilor. Dar ce s-a intamplat cu cele scufundate în adâncul sufletului, a trebuit sa-mi găsesc un kit de iesire la suprafaṭă. Erau vise, care ma adânceau tot mai mult in interior, spre esența mea, erau altele care îmi căutau nod în papură, dar si altele care dezveleau acea parte vulnerabilă, precum as fi un savant al secretelor.      Mă invart în cerc, dau de probleme, din acelea desenate cu compasul. Mă invart în cerc, dau de pereṭii casei de care ma sprijin sa nu cad, sunt pilonii pe care ma bazez atunci cand simt că ameṭesc de la prea mult overthinking.     Sunt eu cu mine în același spaṭiu în care am copilarit, în același spaṭiu în care visele au prins culoare prin desene animate sau pur si simplu vise de noapte, din acelea din care scrijeleai cuvinte si franturi din ele pe foile caietelor dictando. M

Umblu dupa un post bun! Rătăcea pe o stradă fără nume... chiar când credeam că l-am gasit s-au schimbat pașii în aplicarea lui. De genul, când eu stiu dansul, tu schimbi muzica, dar stateam si ma gandeam la mancare, oare daca aplicam si in cazul ei, acest lucru, e generic valabil? Oare pastele, dansează după muzica lor sau muzica din oală sau cratiṭă?    Recent, ratăceam pe o stradă făra nume, era chiar ea, cea pe care imi pierdeam zilele si noptile, cautand franturi din ceea ce avea să reprezinte un post bun. Prima dată, nu l-am găsit în forma mult dorită, a trebuit să mai retușez pe ici  pe colo, câte ceva, dar sperăm sa iasa de o izbandă, chiar si în bucătărie. Prima dată, l-am găsit cam vegetal cred ca nu mânca carne, ca nu se lipea nici in post de el, decat actiuni vagi: fă o pe asta, si pe asta și pe asta. Si cam atât, te descurci tu cumva.     Dar de aici si până a găsi reteta care să mă facă pe mine  sau pe cititori să aleagă un post cu mai puṭine sarcini de lucru,