Catalogul cu flori. M-am ales cu bujori.
De la bujori, am trecut la tine, la chipul tău senin, la ochii tăi privitori și albaștrii, precum o floare de nu-mă-uita. Asta, pentru că ea nu este niciodată uitată. Noi am uitat-o de fiecare dată, când i-am uitat ordinul, șirul sau numele. Ne-am aflat mereu pe strada ei, dar nu am știut numele. Oare de ce? Deoarece acesta e șters de timpuri și se impregnează mai greu în timp și este rostit mai rar pe buze? Ori cerneală s-a irosit și am șters cu buretele?
De fiecare dată, am iluzii, pentru că numele ei devine mereu altul, dar ceea ce face sau ce ce este, rămâne mereu întipărit în minte, trup și suflet. Nouă, ce ne rămâne de făcut, decât să o povestim frumos și s-o scriem la fel, cum a scris și ea o dată. Atunci, avea timp, pentru că și anii erau mai cumpăniţi și răbdători. Mai apoi, au venit copii și s-au mai schimbat lucrurile.
Nu știu, dacă prima dată am descoperit-o în poezie. Cred că este rima perfectă, catrenul ideal sau cel nepereche, dar asta o face deosebită. Așa o vedem pe ea, când îmbrăţișată, când împerechează. Noi, ce să-i mai găsim, decât un ritm și o voce, să o facă auzită.
Am pierdut multe prin scris și nu numai. Am pierdut, șirul, ordinea în viaţă, dar nu m-am lăsat corigent(ă) la exprimarea vieții rostite și vorbite. De multe ori, poate am fost o necuvântătoare, dar m-am bucurat în sinea mea, de traiul meu anevoios. Am renunțat la multe, dar nu la limba română. Nu mă pot despărţi de ea, oricât mi-ar cere dicționarele sau alte ortografii. Am ales sensuri vii.
" Iubesc orice cuvânt expresie despre MINE, despre TINE, despre NOI, despre NOI TOŢI. "
Iubesc orice formă vie, ce prinde contur pe hârtie. Iubesc intimitatea, pe care ţi-o conferă poezia. E atât de personală, de retrasă în cuvinte și declarații, încât o poţi citi pe buze. Nu știu câte cuvinte, poţi rosti într-o zi sau câte scrie pe hârtie, dar până și cuvintele urcă mai greu la deal decât la vale. Cresc în intensitate și capătă diverse nuanţe. Întotdeauna, am preferat tonul, la cât de diversificat este vocal și scris. Atâtea diferenţe și inflexiuni vocale, doar să le auzi, percepi și înţelegi.
Am tot strigat după tine, să-ţi aud vocea, dar am uitat la cine am rămas la catalog. Nu erai nici primul, nici ultimul, dar tu mi-ai rămas în suflet și-n gând de la primul cuvânt. Credeam că te știu după nume, dar m-am înșelat. Credeam, că te știu după faptă, dar m-am înșelat. Credeam că te știu, într-un târziu, dar am aflat că nu mai ești tu, cum erai, cum zâmbeai când....priveai la ea. Ce emoţie în gând și în privire. Ce rătăcire...
Te-am găsit, din întâmplare alături de firul vieții, pe care stă roua în fiecare dimineață. Te-am găsit, din întâmplare pe un perete scris cu graffiti sau pe o bancă din parc. Sunt semne despre tine, că exiști și lași urme peste tot. Ești un artist necunoscut, dar lași amprente peste tot. Cum să te mai recunosc, când te văd în tot ce fac, scriu sau observ. Ești parte din mine și din lumea mea. Unde ești tu, trebuie să fiu și eu. Pe unde mergi tu, trebuie să merg și eu. Ne urmăm unul pe altul, facem amândoi saltul, dar am rămas parcă la șotron. Dar parcă ăla era cu cifre, dar am rămas la cuvinte repetivii, dar măcar contează că nu ne-am uitat lecţia de o viaţă. De aceea, poate mă mai repet pe ici, pe colo, nu pot găsi mereu cuvinte pentru fiecare, darămite un fir de floare, ce nu crește în grădina orișicui.
Mă aplec să o culeg și să ţi-o ofer în dar, dragă mea tovarașă de viaţă, ce m-ai însoțit pănă acum și de acum, încolo. O floare are nevoie de doi grădinari pentru a crește frumos și a înfrumuseța locuri. De doi stâlpi de susținere și aceia sunteți chiar voi, dragii mei părinţi.
Nu mai știu cum aţi fost la catalog. Nu am ţinut cont de note, ci mai mult am penalizat absenţe. Nu știu voi, că nu-i pot ști pe fiecare cu a sa valoare. Nici nu mai știu în ce și cât aţi investit, de când am plecat. Eu v-am luat ca atare, cu ce ați fost, cum v-aţi prezentat și cât de mult, aţi crezut în mine, în dorinţa mea și-n visul meu.
Vorbele sunt să fie răstălmăcite, dar cuvintele rămăn pietre de nestăvilit. Doar firișoare de apă, ce mai despart sensurile acestora. Sunt pietre de temelie între mine și tine. Uneori, însă capătă un sens greu de înţeles, și digerat, de aceea trebuie așteptat mereu acel moment, acea clipă....de neprețuit, de neînlocuit. Catalogul se deschide mereu la un nume. Poţi fi tu sau eu, supus la test. Poţi alegi să trișezi sau sa încerci să copiezi, dar timpul mereu îţi va demonstra mereu contrariul.
"Cele mai adevărate victorii sunt atunci, când știi pe cine urmezi, pentru cine lupţi și pe cine ajuți. Până atunci, sunt doar încercări."
Florile au un alt mod de a ne testa fidelitatea. Ele sunt iubitele noastre zi de zi sau de fiecare noapte. Fiecare are un mod de a ne împărtăși din poveștile suratele lor și de a ne îmbrăca viaţa în parfum și culoare. În fiecare sezon sau an, aleg o altă haină pentru a ne înfrumuseţa vieţile. Eu aleg să te port pe orice lucru sau obiect manual, deoarece ţin la arta ta de a ţese povești, pe orice material, chiar și pe suflet. Îmi ești armă, dar și năframă, pentru că limbajul trupului spune multe, chiar și pe mute, tot te aud și te cânt în gând.
Pentru fiecare literă din alfabet, am câte o floare, pentru fiecare petală, am câte un zâmbet? Tu, pe care îl ai? Mi l-ai furat o dată. Oare îţi mai confer dreptul, să mi-l iei a doua oară? Sper doar să-ţi creezi unul identic, să zâmbim la fel.
Eu nu știu unde am rămas cu condica.
Tu, ce ai scrie în catalogul vieții tale? Eu aș realiza un ierbar cu speciile mele preferate de flori și plante, poate într-una din plimbările mele, pe la Măcin sau în alte zone.
*sursa foto: pixabay
Comentarii
Trimiteți un comentariu