Cum te organizezi cu propriul proiect?

Format.

Mi-am uitat formatul, ultima dată când nu am mai știut să mă prezint, am zis să-mi adaug o extensie "exe, jpg, img, gif etc. Atunci eram în fotografia din Windows Explorer. Mai târziu, m-am reprofilat și am ajuns fișier multimedia, cu un conținut divers. Actualizez din mers.

Setări din fabrică.

Mi-am uitat setările din fabrică. Am crezut că trebuie să mai modific ceva. Nu a fost chiar așa, am lăsat tot cum era. Era cel mai bine. Fabricile nu mai sunt cum au fost. Avem prea multe bug-uri...bug-uri de funcționare. Nu-i problemă, găsim cheia de rezolvare. Acum sau mai încolo. 

Aplicații.

Mi-am uitat aplicaţia pe desktop. Era într-un folder. Un Curriculum Vitae redactat cu font Times New Roman. Așa mă prezentam atunci. Aplicația a suferit modificări în spaţiu și timp. Eu am rămas un om fericit că am aplicat, cu sau fără calificare. Mereu am învățat și am să învăţ. Totul e în schimbare. Mă adaptez din mers. Aplicaţia e mereu bună, dacă are aplicabilitate și rezultate bune.

Eu nu știu ce rezultate am avut, până când m-am autoevaluat sau am așteptat pe alţii să-mi pună notele și cea de purtare. Am primit și calificative. Deja, știam că mă calific pentru viaţă. Pro bene și multitasking. Așa îmi place să fiu, să mă deduc, acolo unde mă simt chemat(ă) sau susținut(ă). De când nu au mai primit profesorii note, de când au uitat să-și aprecieze elevii după propriile merite, că unul a făcut mai mult și altul mai puţin se vede.

      Ce nu se vede, e ce se duce / poartă în spate. Ghiozdane grele de alte timpuri, alte rânduri de bănci măzgălite, scrijelite, cu gumă sub bancă pe care au stat generații și și-au făcut rondul...rondelele sunt multe, dar roze nu ni se par toate. Și dacă ar fi așa, oare nu s-ar povesti: prin cărţi, manuale sau culegeri? Sigur că da, dar gurile sunt multe și vorbesc multe aka Vorbește lumea. Spun de bine, de rău, clevetiri stau la taclale, așteaptă urale sau laude de bine despre al lor propriu copil. Doar a început de la stadiul de test. Acela de project.test. 

     Fix de acolo, au început primele proiecții, proiectări despre viaţa de la școală, copilării și alte evenimente. Lecții de tip  Slide show sau Power Point. Toate prezentate succint cu buletts points. De luat aminte, zic. Mai pe scurt, de atât, nu se poate. Proiectele au început să curgă, mai ceva ca prezentările sau rezumatele la română. Mai greu cu vocabularul, ceva mai sec și nelizibil. În rest, expresiile de mai tot felul, tot antreul și multe expresii de stil. Nu stau să le enumăr aici, că le știţi deja. Nu le întâlnești la tot pasul, doar sunt importante în viaţa ta. De le știi și le folosești, bine găsești.

Partea ludică. Perspicacitate și îndemânare.

Mi-am uitat copilăria pentru o clipă. Era în fază incipientă. Faza de testare. Trecut cu brio. Mereu mi-au plăcut proiectele, încă de la faza 0, faza de naștere și evoluţie. Acolo ne blocam toţi pentru că nu știm ce să mai facem. Ni se cerea ceva, dar ni se și oferea: o bomboană Chokotoff sau o felie cu gem. Gratis sau cu bani. Mai mult de atât nu se putea sau deja era taxabil. Așa erau timpurile. Din puţin dădeai și la alţii, nu te ofileai pe interior, ci creșteai. E ceva cu logică și psihologie. Mereu mi-au plăcut orele...din care învăţam ceva.

Eșec sau reușită.

Mereu m-am lansat într-o versiune inițială sau de testare, ca să fac o prospectare a pieței. Așa am învăţat. Mai întâi, testez pe mine, apoi pe alţii, ce-am învăţat sau acumulat în timp, e ca la animale. Am prins din zbor. Am prins aripi de aviator. Eșecul sau reușitele vin sub diverse forme. Tu doar le cunoști sau recunoști. Dacă faci asta, îmi pare bine. Dacă nu și mai bine. Eu nu știu ce-am fost pentru tine. Am învăţat să nu știu sau poate nu am dorit să aflu. Au fost alte priorități. Dar numai eu, nu. Eu și restul de....lume, restul...de viaţă, de glas, de mărunţiș, ce ne-a rămas prin buzunare, dar nu avare. 

Lansarea oficială. Site-ul de prezentare +portofoliu. 

Îmi amintesc, când m-am lansat pe net, a fost cu Explorer. Erau multe ferestre care ziceau ceva, chiar și dacă le închideai, tot ziceau ceva. Ca în cazul vecinilor, ei mai mereu lasă câte o fereastră deschisă- spaţiu de conversație deschis sau cât de cât permisiv în limita bunului simţ. După aceea, ni s-au pus gratii "invizibile", apoi a apărut cenzura. A ţinut cât a ţinut, apoi s-a evaporat. Respir mai mult pe metrul pătrat, am aer bun de expirat și spaţii bune de evadat în timpul liber. Ceva mă ţine, ruinele din mine, care au căpătat glas, chiar și sub dărâmături. Au un puternic ecou, de fiecare dată când încerc să mă reconstruiesc din mulțime. Iau părţi din mine și le lipesc, dar nu-s întreagă. Sunt o formă compactă, sunt un CD, DVD, ce dă play la vise. De la un vis, am pornit și eu. Așa a pornit primul meu blog. De atunci, mă consider blogger, cum se menționează în nomenclator. Multe s-au zis, multe s-au scris, dar nu s-au povestit....sau da, de când cu Facebook. Așa de frumos, au început prezentările, de nu am mai ţinut cont de timp, ci de cronologie. 

     Tu, de când ai început să nu mai ţii cont de timp și de vreme?

P.S Cuvintele îmi aparțin, dar nu și ce se înțelege.