Anonim intr-o toamna tarzie. De ce oare?
Și e septembrie și e toamna tarzie, dar deocamdată ultimele îndrăzniri ale soarelui de vara, se mai arata vreme de câteva zile. E data de 3, de parcă si timpul a uitat ca vreme de 3 luni a fost vara. A lăsat preț de câteva zile, verii sa treacă în perspectiva ce a fost, ce a rămas de povestit și de amintit. Si eu mă simt anonim într-o toamna tarzie, deoarece nu mai vreau sa simt ca știu despre cine vorbesc. Mi-au vorbit și frunzele și vântul despre tine, despre a ta nemurire, despre a ta simtire , dar eu simt ca nu mai pot simți nimic despre ce a putut fi, despre amintirile și nostalgiile noastre. Poate ne-am simțit anonim, poate ne-am amestecat sentimentele și trăirile pana am dat de noi sau de ce e mai bun în noi și dulce precum dulceața de toamna. Am dat tot și mi a rămas intr-o valiza o cravata galbena care nu e gelozie, nici ultimele raze de soare ce s-au strecurat pe din afara ei, ci o ultima dovada ca toamna leagă amintiri fel de fel....