My wanted place

Uneori simṭim, că lucrurile o iau la vale, alteori, că ne fuge pământul de sub picioare, dar singura care rămâne este ea, siguranṭa, stabilitatea, toate sub acoperișul numit acasă. Încă de mici copii, impropriu zis, am învăṭat, să ne proiectăm casa visurilor în funcție de o machetă, care proiecta toate idealurile și viselele într-un șablon ce ne ancora în prezent, dar care ne punea temelia pentru o construcție trainică și de durată. De atunci, am învățat să ne alegem  materiale de construcṭii în conformitate cu  tipologia mediului in care am crescut si copilărit.  Copilăria, poate a fost pentru mulṭi, sursa tuturor nesiguranṭelor nostre și totodată, motorul care ne-a construit visele și viitorul. Astfel, m-am strecurat puțin în copilăria ta, a celui ce citești acest articol și am furat câteva detalii tehnice și inteligente. Sper să nu te superi. Curioși de ce am aflat? * caratoys.ro Plecând de la premiza că un oraș inteligent pune accent pe cercetare și inovaț

Vinul care mă poartă pe aripile simțurilor, mă aduce la Beciul Domnesc.  Nu știu de unde vin, dar vin mai de cu seamă de la origini și mă îndrept încotro? Încotro e buchetul mai dulce. De câte ori, nu am zis eu, că ma simt amețit de către aromele vinului de la Beciul Domnesc . O data pe lună. Mai că mă face să o iau pe alte căi, ale simțurilor olfactive. Dar mai întâi, să aleg sortimentul, care mă va purta în această călătorie a simțurilor. Multe povești sunt ferecate în suflet, altele zboară în căutarea locului de ascunzișuri, iar altele sunt sigilate atent, precum vinul nostru tainic Sigilium Moldavie, vin cu tradiție.     Am băut din gustul tău preaplin    Amețit de al tău buchet,    Mi-am ferecat în suflet    Cu sigiliu, nuanțe și arome,    Pe care să le pot deschide înainte de vreme.    Așa mi-a promis el, de la monument    Că mă pot bucura de gustul său efervescent,      De la prima înghiṭitură până la ultimul pahar,     Dar să nu uit să las și câteva rânduri, înecate

Mi-aș traduce sufletul, dar ar suna a primăvară, Ar suna de la Do minor la Do major,  Ar arăta precum cârduri de cocor L-aș traduce pe faṭă și pe verso,  Dar nu am gasit și nota de primăvară, fiindcă am șters-o din greșeală. Mi-aș traduce sufletul în nu știu câte limbi, Dar ai venit tu, să-l preschimbi, În ceva mai bun, mai trainic O călătorie în Comarnic. Mi-aș traduce sufletul, dar ar suna la noi Așa ca aș reduce cu mult la doi Și aș apela la tine, să-mi zidești pereții, unde au fost numai ruine, Să-mi pictezi visele sau noi destine. Așa e sufletul, când cere a căutare, când e dornic de călătorie. Când se îmbracă în hainele necunoscutului și vrea să atingă alte dimensiuni și spatii. Suntem în permanenta căutare de sine, de suflet, de parcă mereu cu fiecare drum, pierdem câte o bucată din noi și ne o recuperăm pe parcurs. Sufletul are multe porți și chei, de aceea frumusețea locurilor invadează tot spațiul. Mai lasă loc și de încântare, de emoție, de regăsirea cu sine, dar

Stau de vorba cu mine din trecut și îmi dau seama, că am avut un caracter de lemn. Aproape, că nu m-a sensibilizat nimic, doar câteva atingeri mai grave pe ici, pe colo. Oare ma ia cineva drept exemplu sau servesc drept inspirație pentru alții? M-am oprit la punct, că la virgulă, m-am cam împiedicat, cred că parchetul stratificat    e de vină sau parchetul de lux . Oare privesc eu, totul cu lux de amănunte și am uitat de umor? Oare el s-a răzvrătit împotriva mea sau invers? Pasii mi-s număratii, dar nu mai știu de ce sa ma agat. Am tot rupt bucăți din mine, sa ajung aici și ce-am făcut o mare de lemn, care îți ia luciul, nu ochii. Mai că nu poți înota, că dai numai de bucăți de lemn și pardoseala. Le-am împrăștiat peste tot, chiar și în mine este urma de lemn. Dar măcar e de soi, soi bun și natural, autentic, care trece testul timpului și vremii.      Eu tot socotesc cum să scot acest trecut lemnos din mine fără sa rănesc sau lezez pe altii. Mai sar așchii adevărat, dar nu