My wanted place

Ultima data, cand am scapat ceva pe jos, a fost din neatentie, neatentia mea. Bine ca era un ambalaj, si nu ceva care ar fi putut să mi strice ziua. Nu stiu, daca e ceva nou in ce zic, dar e un vechi obicei, sa scap lucrurile pe jos, bine ca nu s-a spart sau crapat ceva. Doar atentia mea a avut de suferit. O fisura, doua trei, dar imi venea sa bag capul in cutie, de rusine, ca am lasat sa-mi scape, chiar si un ambalaj pe jos. Dar pentru o cutie numai buna, te scoate Cartonescu la intalnire, numa daca vrei, sa te mai alegi si cu altceva. Scapă de vechiul ambalaj, alege cutiile Cartonescu! Vin la pachet cu multe atuuri!        In ultima vreme, m-am simtit impachetat cam prost, nu stiu cine o fi fost fost de vina. M-am trezit si sucit pe toate partile si nu i-am dat de capat, doar de inceput, inceputul unei protectii mai bune. M-am trezit ud leoarca, deoarece nu aveam un ambalaj rezistent, care sa reziste intemperiile si socurilor. M-am trezit dezbracat, pentru ca

Scrisoare către viață Draga viață, Nici nu știu cu ce să încep. Mi-ai furat cuvintele și ți le-ai însușit pe nedrept. M-ai lăsat să mă zbat pe țărmul tău, să mă scufund în adâncurile tale ascunse. Când credeam că văd malul, de fapt era doar o porțiune de nisip, dezgolită de valuri...o imagine iluzorie. Nu ți-am scris ca să mă plâng, pentru ca lacrimele vor uda aceste cuvinte și le vor lăsa neterminate, șterse. Nici ca să te laud sau să te urc pe un anume piedestal, dar vreau să știi că ocupi locul binemeritat. Care e locul tău? Astăzi și acum. Nu ieri și nici mâine. E adevărat că urmele trecutului, încă îmi mai bântuie prezentul, iar clipa de față e îmbibată de verbe la imperfect și perfectul simplu. Dar poate așa e timpul, o linie fină între ce a fost, ce ar fi putut fi și ce va fi... o linie care uneori se arcuiește după forma în care îmbrăcăm viitorul. Viitorul? Instabil, nedefinit, promiscuu...De fapt, ce formă are viața? O formă neregulată, un labirint în mijlocul căr

Eram mici copii si ne suparam ca se termina programul de joacă. Acum mari, fiind, parcă ne-am dori ca programul masinii de spalat se se termine mai repede, sa avem timp pentru noi. Nu, ca nu am avea, dar uneori culorile se spala, iar creioanele colorate raman pe asfalt  amintindu-ne cate avem de facut sau de realizat sau de visat. Visele capata alte nuante, dar se improspateaza pe zi ce trece dau devin mai mari prin ochii nostrii de copil.      Poate merge o prespalare? De a joaca, cred ca e termenul cel mai bun pentru acest proces cognitiv prin care ne stimulam simturile si ne antrenam visele. Am putea spune de a joaca, chiar si cand ne-am uitat jucariile online? E ca si cum am uita televizorul deschis pe postul nostru preferat si acesta incepe sa ruleze exact rubrica pe care o asteptam cu sufletul la gura. Sa uiti televizorul aprins e una, deoarece in mintea noastra inca mai ruleaza filme vechi sau noi cu amintirile noastre, cu jocuri care ne-au facut copilaria mai frumo

 "Timpul e scris în minte, cuvânt după cuvânt. Cei mari vorbesc dincolo de stâncă." Sunt sau doar exist prin tine. Mă văd sau doar găsesc motive să exist. Eu nu-s decât o umbră a Pământului. Nu mă vezi, nici măcar pe lumină, darămite pe întuneric. Întunecimea minţii e prea mare pentru tine, chiar și cu televizoarele aprinse. Becurile vorbesc pe a lor limbă, dar eu nu ard îndeajuns. Nu mă aprind la momentul și timpul potrivit. Mă fac simțită doar atunci, când bezna devine prea stranie sau apăsătoare.    Tăcerea ne lasă mască, dar tot ea vine cu replica. Uneori enervantă, dar la locul ei. Uneori abuzivă, dar tranșantă. Tăcerea taie adânc, dar nu doare. E o linie de tuș care doar apasă pe tine, butonul de panică. Tăcerea e de aur, pentru că strălucește chiar și pe întuneric. Tu n-ai habar, dar ea are ce zice sau viceversa. Vă priviri îndelung, dar nu găsiți răspuns.     Tăcerea devine saturată, atunci când mușcă prea mult din liniște. Când taci, ce argumente să m