Bucuria lui X. Meriți să fii surprins...chiar în ţara ta!

Am fost o dată, bucuria. Alţii, m-au intitulat tristeţea, pentru că nu știu să mă aprecieze. 
Am fost o dată tristeţea, pentru că atât mi-am permis, să fiu ziua vesel, noaptea trist.
Am fost o dată, supărarea, alţii au dat în mine, ca să nu dea în ei.
Am fost rând pe rând, de fiecare dată câte ceva, doar că am avut momente când am mai pierdut lupta cu ea, starea mea de obicei sau cu ele. Mi-am ales, câte o zi sau câte o lună pentru fiecare. 
Mi-e dor să fiu bucuria lui X, ca să nu mai fiu eu, vinovată pentru tot. Mi-e dor, să fiu bucuria lui X, să-l / să o consolez, când e trist. Mi-e dor să aud, că însemn ceva, oricât de puţin, de parcă cer prea mai mult.
Mi-e dor să fiu bucurie, pentru că prea am fost melancolie pentru unii și nostalgie pentru alţii. Mi-e dor să fiu SIMPLU, că prea am fost COMPLICAT.
Mi-e dor să fiu eu, să mă plac, așa cum sunt. Simplu, pe pământ sau cu capu-n nori. 
Mi-e dor de vremuri triste, că prea bune au fost bune, uneori.
Mi-e dor să exist, să BUCUR și să mă BUCUR pentru ceea ce sunt. Doar tu, mă faci așa. Dar nu pot fi așa mereu, nu e felul meu de a fi sau de a trăi. Pare un trai imposibil de realizat, pentru că posibile au fost toate.
Mi-e dor să fiu trup și suflet, dar mereu e bucuria sau dorinţa lui X. Mereu mi se ia, mereu mi se fură sau mi se contestă dreptul de a fi și de a crea, ceva memorabil.
Mi-e dor să respir, nu doar să rezist la X lucruri. O fi și asta o putere, dar eu am randament. 
Mi-e dor să exprim, să am acces la toate și reduceri nenumărate, nu doar carduri falsificate.
Mi-e dor să fiu, să am, să posed, pentru că un lucru mi-e cert. Bucuria e un DAR ambivalent. Trebuie să vină din ambele părţi. 
Mi-e dor să am deschidere, să nu mai fiu închisă că vremea. 
Cu alte cuvinte, mi-e dor să-ţi fiu EMOŢIA, ce-ţi bate în piept și-ţi răsună în inimă. 
Mi-e dor să fiu bucuria lui X, meriți să fii surprins?
Mi-e dor, să nu mai reprezint doar o piesă pusă în vânzare,
Mi-e dor să stau acasă, chiar și când e soare.
Mi-e dor să mă bucur de ceea ce sunt, ca un fluture pe un Pământ Sfânt.
De ce să fiu bucuria lui X, când pot fi o resursă de bucurie numită Y,
Nu știu, dacă planul, s-ar putea numi PARADIS.
MI-e dor să exist, nu doar să am un nume,
Să am chemare, nu doar renume,
Să am o stea a mea, chiar aici sub patria mea. 
Patria mea, mi-e cerul, Pământul, mi-e România, resursele ei, îmi sunt Bogăția. 
Mi-e dor să împart, mi-e dor să distribui,
Dar nu să mă pierd sau să mă nărui.
Mi-e dor să fiu al altcuiva, dar nu al altuia,
În fiecare ceas, în fiecare izbândă, 
În fiecare nor, în fiecare rază de soare,
Să-ţi aduc mângâiere și alinare.
Nu știu, ce sunt, decât atunci când mă compun sau descompun,
Pot fi furaj sau rest menajer, pot fi îngrășământ ecologic sau rod efemer.
Te mai gândești, când bucuria lui X, a fost și bucuria ta?
Sau poate i-ai suflat-o altuia și altul ce-a făcut? În cot, l-a durut de munca și investiția ta. 
Poate bucuria lui X, a fost cândva o parte din rai, dar iei dobândă și din ce n-ai.
Poate bucuria lui X, a fost odată, o cota indiviză, dar tu ai preferat să ai pașaport cu viză.
Să fii liber ca vântul, dar într-o relaţie complicată.
Mi-e dor să strig că BUCURIA e o ARTĂ,
Că împreună cu tristeţea devin o CEARTĂ-ARTĂ.
Atunci cine se mai împacă la final,
Decât câștigul și pierderea, care au ajuns la un acord reciproc sau acord comun.
Meriți să fii surprins, chiar în ţara ta,
Chiar dacă ești mai mult turist prin ea, decât investitor,
Tot ai tu, profil de actor sau dirijor,
Sau cine știe poate, candidezi ca nou conducător.
Vremurile au fost și vor fi imprevizibile,
Dar timpul mereu ne arată și demonstrează,
Ce alţii, numai visează.
Nu știu, dacă e de la prea mult "Inside out", dar poate fi "All in and all about", because everything that it' s missed, can be returned or be recovered, even a chance, so let' s dance or can be friends? It' s that imposibile or posibile in other way?



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Speranța înlocuiește pereții haosului

Vinul care mă poartă pe aripile simțurilor. O oprire la Beciul Domnesc.

Inteligenta artificiala un mod de adresare impersonala? Mai transmite ea ceva?