Cafeaua de ultima ora!

E cafeaua de ultima ora, pentru că a început sa-mi placa despre episoadele ei depresive, pentru că a început sa-mi placa modul în care ma simt turnata în ceasca zilnic. E cafeaua de ultima ora, pentru că s-a dat ceasul inapoi și eu nu mai am putere sa-l dau înainte. Îmi dau seama, câte cafele de ultima ora, am ratat de fiecare data când zic ca e ultima cafea, pe care o mai apuc pe ziua de azi. E cafeaua de ultima ora, pentru că e făcută de niște mâini dibace și ma simt asa anapoda, de fiecare data când trebuie sa ma mai înec în amarul ei. Am risipit clipa după fiecare inghititura, pentru că m-am uitat de fiecare data la ceas și indica alta ora, alta ora pe care nu o mai pot simți încă o dată. E ca la știri, ii prinzi momentul știi ce se întâmplă, dar dispare și efectul odată cu ea. Ne-am avantat ca nebunii, pe urmele aromelor ei, ne-am vindecat pe anumite părți, dar am rămas bolnavi despre ea. Despre ea și a ei, efervescenta pe care nu o poate schimba nimeni. Nu-i poate schimba nimeni, nimic. Pentru ca e doar ea, ea pe care nu o mai poți recunoaște decât după timp, cafeaua de ultima ora. 

     Și e cafeaua de ultima ora, ultima ora un care ai simțit ca trece altfel ca se schimba pentru tine, ca alege altceva și alte arome. E cafeaua, pe care ai ratat-o în fiecare dimineață pentru că viata te a învățat ca e mai buna, atunci când ii pierzi gustul și aroma, când te deschizi si aflii ca viata te duci de aici dincolo printr-o frenezie de gusturi. Eu nu mi am dat seama ca aveam sa pierd aroma vieții mele, o aroma pe care am pierdut-o atunci când mi am schimbat calea cea dreapta. 

    Poate e cafeaua de ultima dată, cea care m-a învățat ca gustul și aroma nu pot fi desăvârșite fără anotimpul meu de înfrățire, iarna. E cafeaua de ultima ora pentru mi am uitat o pe un raft ultima dată când am zis ca mai gust din aromele ei existențiale. Îmi place ca ma frananta și ma cheamă în interiorul ei, cu si mai multa pasiune și euforie. Mi as fi permis sa beau inghititura cu inghititura pana devin EU, deoarece cafeaua ma face cel mai puternic eu, cel mai adevărat pe care l-as fi inteles vreodată. Nu mi am amintit prea multe de ultima cana de cafea, pe care am zis ca o sorb cu o frecventa încetinita. Mi am dorit sa pot înțelege mai multe, nu doar ca mi am uitat trecutul pe o pagină cu aroma de cafea. Ma trec atâtea doruri și ma înfioară ca nu mai știu ce am făcut de i-am pierdut aroma, de i-am pierdut șirul de emoții pe altădată. Cu toate că mă bucur de ea, mai ceva ca prima oara, când a fost undeva pe la 12 ani, când am dat nas în nas cu ea, va sa zică. I-am știut dintotdeauna simturile, le-am controlat și i-am amintit cât de importanta e pentru mine, chiar dacă aroma ei e atât de schimbătoare. 

    E ultima cafea ce ma așteaptă pe masa, într un ibric rosu, exact ca pasiunea mea pentru ea. Mi am decorat interiorul ca să uit cine sunt și ce am făcut pentru tine. Cred că ultima dată, am fost depășită, am dat pe afara. Dar asta e, ma accept cu bune și cu rele. De mâine, nu știu ce va fi, poate tot o cafea de ultima ora, poate știri de ultima ora, nu știu ce as putea gândi cu toate cele ale mele. Ma tot gândesc la ce ar putea fi într un amalgam de ganduri pe minut, cât apa da în clocot  cât timpul îmi rupe din suflet niște note sk le așează pe un alt portativ. As fi aflat mai multe, dacă as fi inteles ca aromele se pierd dacă nu le păstrezi prin tine. As fi inteles ca orice încercare de a nu înțelege timpul a eșuat prin mine.