Revista presei de buzunar cu…povești

Prin intermediul acestui articol, doresc să anunț lansarea unei noi rubrici pe blog și anume, "Presa de buzunar" . Aici, voi include "mărunțișuri" de-ale vieții, dar și firimituri din presa mondenă, un soi de almanah, sper. 

Primul care a spart gheaţa este Bogdan, Daradan, autorul site-ului Presa în blugi,  pe care am postat recent și un guest post despre epoca jeans, dar și deținătorul agenției H2RO.

Poveste 1 –August 2012

Da, ascult Magic FM. Iar azi ascult piesa asta - “LOVE TAKES TIME”, o piesă pentru cei ce înțeleg profunzimea naturii umane, pentru cei cu suflet pe buze, pe piept, în metrou, în prieteni, în parc, pentru cei îndrăgostiți sau singuri, pentru toți oamenii care au ajuns pe scara valorilor mai sus de nevoile primare, piesa asta a Mariah Carey este balsam.

Este piesa pe care aș vrea să o ascult în fiecare dimineață și dacă nu o aud la ora 3 când mă duc la muncă dimineața, sau la ora 7, o ascult la telefon. Piesa asta merită să fie difuzată în fiecare dimineață la Magic Fm pentru că în piesa asta ne regăsim cu toții. Fiecare dintre noi a greșit în viața asta față de cineva. Suntem oameni deci existăm ca să greșim.

Fiecare a simțit nevoia să ierte sau să fie iertat dar a avut nevoie de TIMP. Din orice relație ai ieși, cu fruntea sus sau călcat în picioare, sufletul tău are nevoie de TIMP. Piesa asta e magică nu prin cuvinte, nu prin voce, ci prin sentimentele care vibrează în spatele ei.La Magic Fm, atunci când aud piesa asta, am impresia că timpul stă în loc și că sunt proiectat în trecut de unde mă reculeg cu greu și doar după ce nu îmi mai simt obrajii uscați. Știu că vor fi voci care vor judeca piesa prin prizma interpretei.

Da, Mariah Carey ca om poate că are multe defecte, poate că a greșit mult, poate că presa a scris numai mizerii despre ea, unele, din păcate adevărate, dar PIESA ei NU ARE LEGĂTURĂ cu omul ci doar cu VOCEA. Iar TIMPUL rareori are răbdare cu oamenii. O dimineață care să-ți aducă aminte că ești OM, că trăiești să iubești, începe la Magic FM sau ar trebui să înceapă la Magic FM doar cu piesa asta pentru că toți avem nevoie de TIMP ca să vindecăm ceea ce doar TIMPUL poate să o facă, și uneori nici măcar el nu mai are putere. #atat

Poveste 2 – Februarie, 2014

Sunt momente în viaţa în care tot ce încerci să faci este să umpli un gol, dar golul nu se umple pentru că e plin de fisuri la rândul său…E ca atunci când încerci să torni apa într-un pahar care are mai mult de o spartură.

Practic, nici măcar nu mai are formă de pahar. E doar un cerc, o margine, o buză dintr-un vas ce era odata plin, azi a ramas doar marginea, doar gaura de pahar și gaura defineste paharul mai mult decat invers.

Și torni tot felul de lichide, de substanţe și nimic nu se umple. Nu se umple pentru că indiferent de ce faţete joci la ruleta rusească a vieții, tu, în adâncul tău, știi că încă aștepţi, că încă vrei și nu la modul că vrei un corp cald cu care să transformi noaptea din perioada de somn în pretext pentru vise aievea și fierbinţi.

O vrei adanc, o vrei în sufletul tău, o vrei toată într-un mod în care nu ți-l poți explica. Și, ca și până acum, după atâta timp, mai e un pic și ceasul timpului va lovi pe muchie, iar tu tot cu firimituri trăiești. Da, poate că nu sunt firimituri dintr-o pâine ca oricare pâine, dar tot firimituri.

Adunate cap la cap sunt doar momente scurte de discuţii, glume, nimicuri, trăite special, simţite special, dar nimicuri. Îmi vine să scriu așa karmei, ca la radio si să scriu în eter către eter. VIAŢA e la fel și pentru barbaţi și pentru femei. #atât

Poveste 3– Iunie, 2015

Eu încep să construiesc cu atomii și moleculele universale, de pe celulele mitocondriale, de pe straturile de cheratină microscopică ale acarienilor care se ascund în patul în care am dormit, din camera zugravită, cu biblioteca suspendata, sobă pe lemne în cameră, dintr-un apartament cu patru camere, dintr-un bloc cu 4 etaje construit de Ceașcă, dintr-un cartier pe deal – Grui, de pe un oraș cu muscele, Câmpulung-Muscel, dintr-un județ regățean, județul Argeș, dintr-o regiune bogat de frumoasă, Muntenia, dintr-o țară plină de carențe la nivel psihotic, România, dintr-o lume care se dizolvă în sine, dintr-o Galaxie lăptoasă, dintr-un Univers în continuă expansiune care, paradoxal sau nu, este format din ,,same stuff,, ca moleculele și atomii universali ca și momentul meu intrinsec de creație.

Prin urmare, dacă catharsis-ul meu este generat de vibrația unor atomi și molecule care se regăsesc și în spațiu, mi se pare firesc să încep drumul din mine, din adâncul ființei mele abstracte și carnale decât din conștientul imediat care și așa e relativ

De ce încep aceste rânduri astfel? Pentru ca animaţia INSIDE OUT e pentru mine o ecranizare a ideii, pe care am avut-o în copilarie, un declick al meu ca și scriitor amator.

INSIDE OUT – INTORS pe DOS e tradus greșit. Eu aș fi numit animația prin – Viaţa din Mine, Existenţa intrinsecă a personajelor minţii mele, Confesiuni spre mine sau aventuri Intercerebrale. Shakespeare spunea că viaţa e un teatru și noi suntem actorii. Dar asta pentru că “scenariul” nostru este scris de personaje intercerebrale, personaje desenate ca șo emoţii – FRICA, BUCURIA, FURIA, DEZGUSTUL și Tristeţea.

Animaţia este pentru copii o terapie, pentru că cei mici vor întelege dincolo de culori și povestea în sine că EMOŢIILE pot fi controlate pentru că sunt PERSONAJE. Când se vor confrunta cu probleme nu se vor mai refugia în ei, pentru că știu că acolo în mintea lor sunt personaje, e un exercițiu, pentru care mintea are nevoie să se elibereze.

Așa am văzut și eu “scenariul” romanului meu. Personaje intercerebrale precum Constiința, Mintea, Sentimentele, Raţiunea erau personaje cu stări, cu emoţii. În INSIDE OUT avem emoţiile drept personaje, avem neuronii precum pastilele de tic tac care generează vise în inconștient, avem subconștientul colorat grotesc și lugubru, practic îţi trăiești pe viu experienţa propriei tale minţi.

Am fost la zeci de animații în cinema, am văzut sute de animaţii și desene animate, dar ceva mai profund, mai matur, mai deep, NICIODATĂ. A fost aplaudată la final producţia pentru că nu ai cum. Amintirile, pe care le trăiește personajul pe ecran le trăiești și tu, dar pe ale tale. Mi-am adus aminte când aveam 3-4 ani și cântam la microfon la magnetofon și s-a stricat microfonul și de nervi că nu se mai auzea microfonul l-am bagat pe sobă. Sau când mă urcam în copaci să culeg mere verzi și lista ar fi infinită pentru că amintirile sunt infinite.

În primul rând, indiferent că ești adult, adolescent sau copil, o sa întelegi că TOATE emoţiile contează și toate sunt importante. Daca n-am cunoaste frica n-am mai striga dupa părinţi când suntem mici ca să fim luaţi în braţe, dacă n-am cunoaște dezgustul n-am știi cum să reacţionăm în viaţă, practic NU poţi să atingi fericirea fără puţină tristeţe, furie, angoasă.

Toate emoţiile ne definesc ca oameni și toate contează. Tot și toate! #atât

*sursă poze: pixabay.