Copilul din pătura socială. Paturi suprapuse.

P.S Mulţumesc radiourilor pentru menționare și promovare în orice formă. Se știu ei, care. Vă cuprind!

Copilul, ca și nucleu.

Dimineți cu soare. Soarele e mereu în centru. Absoarbe tot, dar și distribuie în aceeași măsură. E nucleul social, ce dorește a fi integrat în echipă, în grup, în societate, în comunitate, dar mai ales în familie. Celulele se divizează, dar el trebuie să rămână intact, la orice impact: social, emoţional, divers. Nu știu cine dorește asta: pur interes. Copilul, e ca și un atom, deoarece nu știe în părţi egale sau inegale, să se împartă. E ca la împărțirea de la școală. Acolo am învățat regula, dar am aplicat greșit. Era doar un program, pus în mișcare de comanda RUN. Un soft, aproape destinat eșecului, dacă nu rula aceeași lecție și teorie.

Copilul, ca și înveliș.

Ultima dată, când am scos ceva din dulap, era o plapumă veche, din aceea de pe vremea bunicii. Bunica le păstra ca și zestre, dar timpul trecea peste ele și le uza, le făcea de nerecunoscut. Nu te poți prezenta așa, în faţa cuiva, dacă ţii la tine. În serile de iarnă, tare bine mai prindea, o plapumă, din aceea matlasată, care mai că fugărea gerul din cameră și acoperea corpul cu o mantie pufoasă și călduroasă.

  Așa se prezintă, una dintre generații. Copilul cocon, protejat de straturile și învelișului societății, care stă izolat și retras în bula sa. Dar care absoarbe mai tot din jur. O fi buretele, cu care mama spală vasele manual, de multă vreme și-l schimbă frecvent, când se uzează. Doar e de unică folosință, dar nu și picătura care dispersează grăsimea din tigaie. Ea face totul. Dacă nu o ai, ai vrea să mai curgă. Dacă o ai, vrei să-ţi ajungă pentru mai mult timp. Depinde cum alegi dozajul. 

Trezește-te, că ai absent.

    Prima replică, de dimineață și nu e simulare de cutremur sau incendiu. E ca și cum ai ieși din matcă și nu ai debit verbal sau cuvinte să începi. Enunțul, propoziția, strofa. Mai târziu, discursul și rolul. Prima frază e "Bună dimineaţa, s-a trezit dulceaţa!". A doua, se pierde în rostire sau se îngaimă în gând, pe ultimele note de cafea. Răsfoiți AICI, kitul de bună dispoziție: "Dă-ţi cu reveneală!"

    Ai pus alarma, dar ai amânat-o. Așa fac și eu, nu te preocupa o să fie bine...dar nu cu mine, ci cu tine, pentru că asta-i grija ta. De azi, de mâine, din totdeauna. Ce-ai ales să repeţi? Replici reci, fără nuanţă, fără contrast, și-apoi te întrebi de ce nu m-ai atras? Puteai să-mi fii, tată! Și ce, nu ai fost? Ba da, chiar mult timp...incognito, aș spune. Dar te-ai scurs în fiecare dimineață sau seară în ceașcă de cafea. Erai boaba ei preferată, aroma ei dulce, irezistibilă. Te-ai abandonat cearceafurilor ei și lenjeriei cu petale de primăvară, pentru că toamna a tot fost în viaţa ta. Dar ce nu a fost? Mai ţinem minte, mai presus de cuvinte? Râs și armonie, pagini de viaţă și veselie. Cine le-a rupt sau cine le-a șters? Vreun orb de pe net, în căutare de ce? De sentimente date la amanet? Nu e Publi24 sau OLX, nici Miniprix, dar tot îmi găsesc prețul acolo, cu ceva zerouri.

 

Copilul, ca și jucărie.

   Copilul știe, când și cum să se joace, dar când să-și intervină. Are și partea lui de vină, dereglaj la cheie. E copilul-idee, care pornește de la NIMIC și scoate CEVA. Un chicot, un nino-nino, un râs, un plânset, etc. În jucărie, ce poți băga decât fise, deoarece alţii le-au făcut mici, să îndeplinească vise...de copii. Să fie și ei, în mâna altora, să vadă cum e....viaţa cu ele. Ele te învaţă, ele te dezvaţă.

   Mai ţii minte, când marea ta iubire a fost o jucărie? Ţi-a fost smulsă din braţe, pentru că erai prea mare, să te mai joci cu ea, în felul acela. Dar poate te invaţă NORIEL și ale lui ajutoare. 

Copilul, ca și piesă.

- Mamă, pot să mă aud la radio?

-Mamă, nu mă aud în căști, dă muzica mai tare!

Copilul ascultă de tine, din primul moment al vieții. Se informează din reviste, radio, TV, multimedia, social media și alte canale de comunicare. Principalul canal rămâi tu, ca și receptor, distribuitor și transmițător al mesajului. Asta e cheia comunicării. Cu cât mai multe verigi, la lanţ, cu atât mai mult este legată relaţia. Copilul devine penetrabil, chiar și atunci când tace, pentru că așa e liniștea. Dacă la radio se anunță ploi, cu siguranță nu-și va uita pelerina de ploaie. E protecția lui, impenetrabilă și de durată. Concurenţa e acerbă, atunci când ai flux de date și invitați pe măsură. 

      Când ai un microfon în faţă, te cuprind emoţiile și transpirațiile, ca să o zicem, pe aia bună. Nu știi ce să zici, cum să zici, numai să fii auzit. Dar pe tine, cine te aude în mulțimea de voci? Mă auzi, când îţi spun, mă auzi când te chem, mă auzi în tăcere? Tăcerea doare, dacă nu e pe aceeași frecvenţă sau aceeași undă. Nu e ca și cum, te-ar scoate cineva în faţă, să-i spui lecția și unii rămân doar cu ascultatul în căști, că nu aplică nimic de la ceilalți, așa numitele figuri publice, oameni de radio sau televiziune. Mi-am pierdut anunțul sau rubrica, dar tot eu mi-o creez...din resurse proprii sau buget.

Copilul, la etaj.

Copilul urcă trepte, pas cu pas, etaj cu etaj. El urcă în înălţime până la un anumit nivel, dar se oprește. Mai dă și: "Bună ziua!", în stânga și-n dreapta. El doarme pe paturi supraetajate, pentru că așa îi place să fie la înălțime. Mai și cade de acolo, dar cade în picioare, că într-o călătorie cu autobuze supraetajate. Erau prin București sau Constanța, parcă. Încă, mai păstrez biletele cu care am mers prima dată cu RATC în Constanța. Erau 3 lei, acum nu mai știu. Apropo, și cele de la Radio ZU erau faine.

* autor: Diana

*sursă poze: pixabay