Fericit(ă) pe planeta albastră. Am naufragiat.

Fericit(ă) pe planeta albastră. Mi-am făcut trambulina din ea. Nu săriți direct la concluzii, apa e adâncă și nu am picioare de scafandru. Mi-am luat elan și am plonjat, direct în centru, piscina era cam goală, așa că m-am lovit de email. Nu cel pe care îl trimiți, cu atașament, ci cel în care timpul a săpat și a lăsat urme de calcar. Ar fi bun, un antigel de la Calgon. Deja, mă simt scufundată în cada albastră. E din aceea mai veche, ce trebuie recondiţionată. Apa e străvezie prin luciul smălţuit al email-ului. Mă văd prin ea. Ea e translucidă.
      Acolo e o planetă....planeta albastră, locul în care eu mă afund și mă scufund cu totul, de când eram mică. Nu mă vede nimeni, decât la suprafață, în rest sunt Bălăcilă, o poreclă din copilărie. Îmi amintesc și acum, prima băiţă la baie sau lighean, așa se purta pe atunci. Tot un fel de rutină, dar mai intimă, așa. Era momentul meu de fericire. Nu am avut nici renumitul șampon Dalin, dar clăbuci în ochi tot intră. În zilele noastre, de la mult clăbuci am intrat în bula noastră sau bila noastră de săpun.
   Ca să fii fericit pe planeta albastră, trebuie să ai o barcă a ta și niște vâsle bune. Niște avioane de hârtie, nu ar strica în peisaj. Îmi arunc lanseta, să văd ce mai pescuiesc. Am ancorat demult, pentru ca să nu mă duc la fund. M-am agățat și eu, de un vis nostalgic....nu e plin de alge la mal, precum la malul mării. Dar ar putea fi plin de scoici, bureți și bile frumos mirositoare de la Nala.
  Planeta e rotundă, atunci când potrivești privirea la ceașcă de cafea. Arborii se ramifică, dar în ea, se oglindește aroma, dar și esenţa. Dar când știi, că ea este împrăștiată pe glob, te mai miri, unde o găsești la plic? Toate sunt vide, dar pe planeta albastră totul e comprimat, aerul s-a rarefiat...respir prin undă de iubire.

Unde îmi ești, când te chem?
Unde îmi ești, când te strig?
Îmi ești aer, îmi ești vid?
Îmi ești verde, îmi ești albastru,
Doar noi, un simplu astru.

Ce-mi răsare-n cale, nu e doar visare. E relief și faună. Nu se destramă nimic, totul împrejur, e fără de cusur. E doar a mea mamă, care renaște și ne oferă din bogățiile ei pământești. Să trăiești. Aici îmi ești, aici îmi sunt, când patrie, când mamă, pentru acest Pământ.

Nu mă ofer, nici nu mă dau, mă învălui în mister și mă pierd în eter. Sunt contemporană, dar și timpurie, sunt un pierde-vară, dar și agonie.
Sunt una cu trupul și una cu sufletul. Mă dezvălui încet, să nu mă pierd.
Am doar ramuri de măslin în păr și dulce-nectar.
Dar pot fi și viu grai și dulce-amar.

Cum ar suna o invitație pe planeta albastră? La fel, ca orice invitație sau ea ar fi unică și individuală? Ea nu invită pe oricine, ci pe cel / cea care alege să rămână indiferent de vreme sau de anotimp. Are și multe condiţii de oferit sau de pus în contract, pentru că lumea ei nu e doar pe hârtie sau despre hârtie, ci și despre natura ei stabilă sau schimbătoare.

Nu mă simt nici la mine în barcă, nici la tine în barcă. Cred că am descoperit o insulă....fără nume. O pată de culoare la orizont. Spre acolo, mă îndrept, îmi direcţionez velele și ajung în port. Portul meu maritim. De cât timp, nu am mai acostat acolo? De cât timp, valurile nu au mai impregnat urmele timpului pe a mea barcă? Ce zici te îmbraci cu mine și aduci și-un Tymbark. Vedem ce mai scrie sub capac. Timpul mi-a tot pus dopuri în urechi, poate mă mai destul puţin. 

     Sunt că un vapor pierdut în larg, mi-e teamă că n-ajung niciodată la mal...dar tot ajung, măcar odată.

Mă și mir de atâtea vâltoare și schimbări în marea vieții. Am oscilat și ratat în multe, dar am atitudinea de învingător sau laureat. Dar rămân un visător incurabil sau măcar premiant. Până și Facebook, are mai multe mențiuni, decât clasele primare sau prietenia
 
Pe planeta albastră, poți învinge totul, dar nu te poți lăsa învins, ci doar cucerit. Ce ziceţi, de un nou Conquistador pe continente sau ţări? Mediul ei e concurențial, iar în timp, poate deveni monopol pe piaţă. Bine că există și Ziua Pământului, să facem economie la lumină. Dar ideea, oare cât lumină, poate produce? Dar creativitatea? Dar dorințele?

        Pentru că POATE și ARE CU CE.
Așa e ea, dulce ca marea. Dar și sărată, când domeniul nu are gust și savoare, nu numai în mâncare.

Lăsăm mâncarea deoparte și mergem la scăldat. Acolo timpul trece altfel. Chicote de copii, se aud în vale. Se simt liberi la ei acasă. Pajiștea verde, mirosul de iarbă verde proaspăt cosită, mirosul de frigănele și cartofii pe plită, te întorc la origini.
Origini pe care timpul le-a șters, ori le-a împrumutat altcuiva, iar acea persoană a uitat să le înapoieze la timp. Așa e viaţa, în contratimp, dar o putem aduce la echilibru.


Pentru că VREM, pentru că NE DORIM, pentru că REUȘIM în TOT și-n TOATE, dacă avem stabilitate.
    Accesul pe planeta albastră se face la lacăt și cheie sau printr-un limbaj pseudocod. Cuvintele cheie merg direct la inimă. Cheia deschide cufărul cu amintiri.
Comunicarea pe planeta albastră, duce lipsă de încredere, nu știi dacă să pleci sau să mai stai...o clipă de rai, în preajma ei.
    E așa de simplu să gândești în rime pereche-nepereche.

Eu mă deschid, tu mă închizi
Eu vreau să fug, tu iar mă prinzi
Eu vreau să strig, tu-mi spui să tac
De ce o fac? (Irina Rimeș, Nu știi tu să fii bărbat)

N-am cheie la inima ta, pentru că știi doar să fii puternic, nu și vulnerabil, asta din orgoliu, o știi prea bine.
Dar fericirea nu ţine cont de orgolii, ci de chirie. La mine sau la tine, să adap izvorul? Nu ţâșnește din prima, dar e mereu acolo să potolească setea. Îl văd instalat într-o grădină. Cu o astfel de atmosferă și mediu, garantat de Vivre și Bon Ami, setea de citit vine instant. Prin urmare, vă recomand porţia de citit
 "Fericit pe planeta albastră" din revista Quarto.
 La prima vedere e un mister, la prima descoperire, e o enigmă. Dar pentru noi toţi, o altă zi până la cer. 

*sursa poze: pixabay.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Inainte la birou, nu inapoi...

Umblu dupa un post bun! Rătăcea pe o stradă fără nume.

Noile alegeri vestimentare iti bat la usa!