Casa cu postere sau căsuţa din copac
Viața e o sursă sau o resursă: fotografică, informațională și emoţională. Ne naștem crescând sau creștem explorând noi spaţii: de joacă, de creat, de lucru, etc.
De la căsuţa cu postere, cu imagini și ziare lipite pe pereţi ajungem la casa din copac, aflată la un nivel superior, unde intervine sentimentul de ACASĂ. Viaţa prinde culoare prin imagini și sunet, iar alţii adaugă nivel și altitudine. Setările sunt cele din fabrică sau pot fi ajustate pe parcurs.
Înconjurat de imagini, proiectezi în spaţiul tău, un film. Posterele și imaginile printate îţi amintesc de copilărie. Ilustrează visul tău de mic, încărcat cu iluzii. Așa e strada fără nume, pe care pășești pentru prima dată, ca și artist. Cu geanta plină de vise, dar cu felinare stinse sau alimentate de alte dorințe. E un fel de beatitudine, care te încarcă, dar te și descarcă în același timp. E precum o baterie, care te menține viu, dar care are mai multe cicluri de viaţă. Amețit de faimă și de un potențial succes, te avânți spre culmi, încă neatinse. La ce scară de valori ajungi, depinde de tine sau nu, dar și de comunitatea construită în jurul visului tău.
Cum se îmbină arta și exploratul? E un fel de hartă a minţii și a sufletului. Pornești de la un punct și ajungi să creezi spaţii. Între ele, stă o punte sau o distanţă. O putem măsura cu rigla sau cu compasul, iar la explorat, putem spune că am tras Asul, cartea câștigătoare. Introversiunea și extroversiunea au mereu ceva de împărţit, pentru că îi leagă multe.
Sărăcia de cuvinte vine din lipsa posibilității de exprimare, sărăcia de imagini vine din lipsa profesionalismului în exprimare. Cadru cu cadru, piesă cu piesă, totul se compune, se recompune, se așează pe un nou portativ. O nouă măsură la cheie. Mai actuală, mai efervescentă, mai deschizătoare de posibilități și oportunități. Cine e sărac să renunțe, cine e bogat să abandoneze?
Ne lăsăm în baza altora, dar uităm cine ne-a pus la baza, cine ne-a echilibrat balanţa, talentul cu cerere și ofertă. Noi am fi vrut mai mult, ei ne-au dat mai puțin, să învăţăm să prețuim MULTUL, PUŢINUL din noi. E loc și de PREAPLIN. Doar să nu se verse carafa de oțet și de venin.
Dragostea e săracă. Mereu lipsurile se tratează sau au leac de izbândă, dar când aplicăm ce-am învăţat sau ce-am prins din zbor de la alţii. Chiar și din joacă ies lucruri noi, din nepricepere și kitsch, darămite din NOI?
Dragostea e lipsă prin adaos, e calmul din haos. Dar din NOI, ce rămân: RUINE. Din ce-am fost AZI, din ce-am fost MÂINE, dar atât, NIMIC între. Un SIMBOL, ceva, o măsură, o cantitate, o echitate în toate.
Renunțăm să mai facem, deoarece nu suntem văzuţi, nu suntem apreciați. Contravine replica: " Dar pre noi, cui ne lăsați? " Am fost și noi ca voi și asta o știu prea mulţi, dar atunci ce s-a schimbat puterea buzunarului sau obrazul pătat?
O casă cu patru pereţi se dezintegrează, intră viforul și sparge geamurile, lasă fisuri în urmă. Dar casa din copac, de ce ar trebui să reziste? Deoarece e construită la înălţime, pentru că până la ea, este o scară de evoluţie sau ce?
Mi-e dor să lipesc postere și să restaurez trecutul. Mi-e dor, să scriu versuri pe pereţi cu culori vii. Dar unde este inima care creează, inima care pulsează a tot ce respiră, a tot ce există?
Mi-e dor să explorez noi perspective, noi unghiuri și viziuni. Poate am mai încercat, așa ceva, dar am eșuat. Nice try! Mi-e dor să fiu eu, fără să fiu eu, să gândesc liber, să explorez gândirea în toate formele ei. Poate nu deţin prea mult spaţiu, dar închiriez din spaţiul sufletului meu.
Cuvintele fug mereu pe alte cărări, dar eu încerc să le păstrez acasă, chiar dacă au două sensuri. Aici, acolo e mereu loc de mai bine. Timpul le desparte în silabe, apoi le așează frumos, pentru că fiecare are o anumită cadenţă.
Explorez, navighez mult pentru că îmi place să descopăr mereu noi sensuri. Mă împiedic mereu de același și îi tot pun întrebări. Oare la el, ar fi răspunsul sau trebuie să mai caut? În buzunare, prin căsuțele poștale sau mai bine la mine în suflet. De acolo, mai mereu pleacă câte cineva sau se perindă pe holuri, dar măcar lasă o carte de vizită.
Eu unde mă semnez, că nu am nici măcar stilou. Mi s-a uscat peniţa și scrijelesc pe hârtie o măzgâlitură.
Unde să mă duc, că îmi fuge gândul, unde să mă duc, că îmi fuge cuvântul. Nu au stabilitate, nici echilibru, pentru că sunt călătoare. Dar nu păsări, ci mamifere. Explorez în taină, colţuri de suflet, colţuri de natură.
Un artist nu-și găsește instrumentele, un explorator nu-și găsește locul, deoarece se afla într-o permanentă căutare. Arta poate fi și statică, dar tot mișcă ceva în tine. La capitolul explorare, se pun în mișcare rotiţele.
Cine m-a făcut om mare, când eram mic(ă) în lumea ei. Cine m-a creat altfel, în lipsă de idei? Bine că am condei, dar și rătăcitor printr foi.
Care a fost casa ta în copilărie? Cum ai decorat-o atunci și ce s-a schimbat la perspectiva ta de a vedea lucrurile?
Comentarii
Trimiteți un comentariu