Asa sunt, așa mă prezint. Despre cărticica de biniște.

Biniștea e o stare de a mă știi acasă, cu totul, pe de-a întregul și de-a latul. Așa sunt, așa mă prezint.
  
Fiecare casă are câte o poveste a ei. Eu sunt biniștea, adică atunci când sunt bine cu mine. Această biniște trebuie motivată, stimulată, întreținută, dar și recreată, de fiecare dată, când intervin niște factori peturbatori.
    O casă nu are pagini, dar are pereţi, de care lipesc voci, amintiri ale trecutului. Temeri, ce te izolează, te fac una cu trecutul. E penetrabil, deoarece trece prin suflet și lasă spaţii neimpozitabile.
Singurele pagini cu culori sunt cele din revistele, de design interior. Acolo e viaţa impregnată în cerneală. Stropi, care pictează, prin care se respiră viaţa. Acolo găsim alte plăci, alte materiale, cu alte rosturi sau alte îmbinări.
     Nimic nu a fost făcut să se potrivească, ci doar să se îmbine. Au și amenajările, rutină lor de stat. Tot ce se strică, se repară.
Tot ce cade, se lipește la loc, cât ai zice ţac-pac.
    Am făcut mereu ceva din NIMIC și din TOT,  darămite din NOI.

    De cele mai multe ori, au sărit cioburi, țăndări, dar nimeni nu a fost afectat. De multe ori, s-au făcut treburi de mântuială, dar nimeni nu a înţeles de ce. De multe ori, am investit mult sau puţin, deoarece nu ne-am gândit la ceva intermediar, de comun acord.
     Am făcut tot pe cont propriu, pentru că am fost cu intenție, chiar și așa dezinteresați de alţii. Oricum, alţii nu bagă de seamă, decât dacă joci în terenul lor.
    Nu am mai făcut măsurători,dar mulţi se bagă cu treabă, pentru că nu au ce...decât a se lăuda. Nu am depășit cotele de atenție, dar ne-am atras unii altora atenția, poate am mai și trecut cu vederea.
   Ne-am amenajat cum am putut, în funcție de circumstanțe. Nu știu cine a fost mai mult sau mai puţin gospodar. Nu s-au dat premii, cel puţin nu premii, simţite la buzunar, din ce știu eu.
     Idei de amenajare ar fi, dar lipsa de fonduri, te ţine ancorat doar în proiect. Acolo mai figureze ca și participant, că și cetățean al locului.
    Cum îţi petreci timpul și mediul în care ai trăit spune multe despre tine, despre cum privești viaţa....cu tot decorul ei. De când nu ai mai zis ceva despre tine, spaţiul și-a păstrat vechile amprente. Nimic nou, totul vechi. Dar de ce? Timpul nu a stat pe loc...dar de unde schimbarea....dintre noi?

    Lumea știe de noi, dar nu ne vede, așa cum am vrea. Ne privește doar de jos, de parcă ei ar sta la alte etaje și de acolo, totul de vede altfel. Nici nu îndrăznesc să urce, dar nici să coboare tonul, atunci când trebuie. E treabă de masă, aici.
    Dacă nu ne mișcăm de aici, zici că am fi niște plante de apartament, dar bune la casa omului. Tot ne respiri măcar o dată, și ne uiți, până devenim toxici...poate de la fumul de ţigară de pe scară.
   Nu știu cum o fi la alţii, dar când mă gândesc la noi, îmi crește inimă de bucurie și de nostalgie. De aici, noi nu am plecat, ci poate am murit puţin, câte puţin, atunci când nu ne înțelegem.
   Mereu a fost vorba de comunitate, chiar dacă poate noi am fost mai retrași, în băncuţa noastră. Dar am coexistat. Fiecare pe treabă lui, în direcţia lui, dar așa suntem noi distributivi, chiar dacă trăim perete în perete.
    În cărticica de biniște suntem trecuți noi, ca și contribuabili ai propriei vieți. Oricare ar fi fost rolul și sensul tău, ai adăugat ceva la propria viaţă. Ai intrat pe o ușă, ai ieșit pe alta, dar totul a rămas între noi și spaţii între ele.
     Din biniște, putem face zgomot, dar invers nu. Biniștea e o stare de bine înţeles, nu doar presupus. Zgomotul e despre neînțelegeri și nonsensuri. Dar tu, ce ești? Ceva între ele. Ceva mai mult, ceva mai puţin. Un preaplin, un preagol. Mereu îndeajuns, mereu pe minus...în ceva. Insuficient de....nu știu cum sau nu știu ce.
      Fiecare dintre noi, suntem la un moment dat Iv cel naiv, pentru că viaţa nu a stat prea mult să ne dea explicații. Dar ce trebuie să-i cerem doar ei? De ce ea trebuie să fie un izvor nesecat de informații? Unde ne este rolul, când suntem absenți? Unde ne este haina, când straturile de pe noi, se dezintegrează?
    Alţii se chinuie să fie biniște, când sunt doar teatru de măști. Biniștea, ori doar înţelege, ori le acoperă, ori le lasă în pace. Nu-ș bate capul cu ele. Prea multă biniște strică.
    Biniștea are un preţ, dar și o chirie, pe metrul pătrat. Biniștea supraviețuiește în niște condiţii date sau create. Are limitări, dar și bariere. La Storia.ro, găsești corpuri, cu care încearcă să spună o poveste, indiferent de spaţiu. Mulţi le înghesuie, pentru că sunt materie primă. Mulţi le eliberează, pentru că sunt dătătoare de spaţiu. Mulţi le ordonează, pentru că doar ele se potrivesc acolo...în contrast.

   Lumina contemplează asupra lor, dar nu spune nimic. Le umbrește din strălucire, doar pentru a le evidenția o altă latură.
Pe o comodă, este o revistă cu pagini colorate, e chiar revista de biniște.
Biniștea e fotograf, psiholog, design de amenajări interioare, autor și creator. Tu, unde ai dori să te încadrezi? Nu ai limită de spaţiu, dar nici nu te poţi extinde la maxim. În lipsă de cadre, ea și le creează singură, în lipsă de sfaturi, se motivează pe sine. În lipsă de planuri și direcţii creatoare, ea este însăși schiţa.
E mai dificil cu ideile, că nu se creionează singure, ci doar niște mâini pricepute, pot înţelege inspiraţia. Stângacia e bună și ea.
   Când biniștea vine la tine acasă, tu cum o primești? Pe ce fundal și în ce decor...?
Ce te inspiră, să faci astfel de alegeri, în materie de design, dar corpuri de iluminat?
Pe Storia.ro, ai putea găsi niște idei pe placul tău. De asemenea, găsești și niște materiale, bune de vizionat.