Alchimie sau poezie?

E alchimie între noi, e paradis de note,

Când timpul le separă pe toate,

Le cerne și discerne în amănunte,

Râmân toate mărunte, 

Sub lupa ei,

A ei nemărginire de idei, 

Marea inspiraţie, 

De unde iei și tot culegi,

De unde servești și tot alegi.

Ea le-așează și le-mparte,

În șapte coline sau șapte arte.

Ea le urcă și coboară, 

Universul le-mpresoară,

Cu daruri multe, cu doruri mărunte, 

Cu emoţie împachetate, 

Cu tot ce a fost, cu tot ce s-a pierdut, 

Cu tot ce s-a regăsit într-un mult, puţin avut.

Dar nimic nu separă mai mult,

Decât necunoașterea și pierderea în necunoscut.

Când ai spaţiu, dar nu te simţi amplasat,

Când ai timp, dar tot te simţi complexat.

Când calitatea devine defect și invers,

Când tot ce e șters, devine vizibil,

Când tot ce e frecvent, devine lipsă și absent. 

Din sensibil devii insensibil,

Pentru că ai avut de ales, 

Să te schimbi tu sau să fii schimbat din mers,

Adaptabil sau interschimbabil,

Așa e viaţa cu două rute,

Trebuie să menţii cârma,

 Să nu o lași să te derute.

Foto: pixabay