Din cutia de carton a frelancingului/antreprenoriatului

Eram genul care stătea în fiecare dimineață sa-si citească newsletter-ul. Cred ca am dat pagina gresit sau cum mi a rămas în cap pseudonimul unui ziar:" Freelancerul". Cred ca am născut prin mine o noua veleitate artistica ca și figura publica ca tare bine se mai simte prin mine. Am plecat prin anii 2000 și am întors freelancing-ul pe toate partile, atunci când nu i spunea asa, dar pentru mine era ceva de genul, din pura inițiativa. Acest aspect va face parte din articolul nostru, ca și altele, bineînțeles când gama e atât de larga nu ma pot opri, doar la unul. Cred va tranziția din anii 2000 îmi joaca feste. Fiind mai mereu la butoane,  îmi amintesc de vechiul calculator și perioada de marketing de atunci,  ca marketing-ul dintotdeauna a existat și nu a fost dezvoltat ca și acum câțiva ani, dar am asistat la evoluția lui.

   Mi as fi transformat viata întreaga intr-o cutie de carton, dar știu că nu tine decât adevărul din scoarța, ca minciuna are picioare scurte. Sau poate as fi aflat ca as fi putut modela și altfel,  sa i aflu toate colturile si plusurile, dar am ealizat ca este o cutie neregulata la fel ca propriul calculator mental. Cred ca asta făceam ca eram mica și ma credeam la tv și spuneam bâlbâieli televizate chiar la emisiunea copii spun lucruri trăznite. Chiar urmăream cu entuziasm fiecare moment de parcă ar fi fost acolo toate.

 Ce se întâmplă cu cutia de carton când o întorci pe toate partile si nu le mai găsești decât marginile. Ce imagine cu margini finite. Cred ca multe ori eram pe marginea prăpastiei sau pe marginea muchiei de cutit și m-am trezit la impropriu cu cutia în cap. Eram prea mult eu, intr-o lume în care Tu-ul era chiar învelișul problemei. Cutia de carton e învelișul celmai adevărat pentru probleme. Nu mai știm care este motivul pentru care cartonul e cel mai bun înveliș, dar eu cred că m-as înveliș cu el, doar sa acoper puțin din insecuritate mele.

  Mai toată viata mi am servit viata la plic, pentru că îmi place ce face ea cu mine. De fiecare data, ma arunca în extreme, dar eu nu știu cum sa i răspund.  Mai mult decât atât îmi place la filtru, dar nu și când îmi da rest la cafea, o lingura de zaț. E cutia mea de carton, catexma acoperă de toate intemperiile și evenimentele meteorologice extreme  arunci când nu am un acoperiș deasupra capului. Simt ca am plecat cu tot timpul, rămână o cutie de carton cu mesaj. Poate as fi fost mai mult, dar atât am crezut ca reprezint dinyr-o serie de întrebări existentiale despre freelancing și antreprenoriat. M-am rostogolit pana la tine, crezând în astfel de tine, precum ai crede în astfel de mesaje, dar eu chiar cred în mesajele ascunse în tribul antreprenorilor, precum as citi ceva de pe un perete sau figurina etc. Asa de mic e timpul când nu mai știi ce sa mai scrii, când timpul îți fuge de sub picioare și parca ai ajunge la ultima pagina din cartea de freelancing. Am visat ca o scriu și pe asta....am demonstrat a aveam atât de multe momente de petrecut împreună că ne am blocat fix în cutia de carton a antreprenoriatului, în regulile rigide ale acestuia. E ca și cum ai ți ai vedea gândurile acolo și le-ai fi împachetat frumos niște ani pentru toate zilele nopțile în care chiar am dispărut din toate. Mi-ar fi plăcut sa cred ca cutia de carton ma ma feri de anumite adevaruri sau fete ale zarului, dar am rămas cu tot dezamăgit de atatea timpuri destrămate și iluzorii.

Primii pași în freelancing

Dintotdeauna, mi am dorit ca gândurile mele sa răsune pe pagini. Dacă nj am avut posibilitatea lansării unui zia  mi am început activitatea cu activități literare precum scrierea de eseuri sau poezii..și am continuat cu blogging și afilierea

   Credeam ca freelancing-ul a devenit încetul cu încetul o parte constitutiva a activității mele, dar mai mult decât atat mi am dat seama ca pot transforma cuvintele în ce doresc. Am realizat ca îmi pot schimba activitatea online într una notabila cu un efort și resurse destul de ok pentru mine. Știu de fiecare data, când începeam ceva ma vedeam blocata în cutia de carton pe care mintea o considera singura opțiune valabila. Mai precis un job bine plătit, un salariu fix, cheia fericirii mele. Asa ar fi sunat viata pe asfaltul gândurilor mele. Stau și ma gândesc de câte ori, am crezut  ca sunt blocata sub rigiditatea lui și ma doboară cu greutatea lui. Eram în căutarea unui lucru ceva mai lejer care sa ma scoată din cutie de carton, poate pe care am considerat-o mereu viata mea.

Dar asa am crezut eu, o cântătoare de timp de calitate utilizat în cele mai necesare activități. Știam ca nostalgia anilor 2000 va întoarce în mine anumite frecvente pe care poate nu le doream reprimate. E ca și un vechi loc de munca care înmagazinează anumite amintiri și simți de fiecare data ca dai play la același film nefericit.Te trezești cu aceleași anunțuri mereu și nu poți sa evoluezi, e ca și la tetrospectiva anului care îți aduce în prim plan anumite lucruri pe care le am crezut uitate.  

  Primii clienți când ai portofoliu, dar ai baza de date

 Nu reușesc sa fac spațiu decât printre gândurile mele. Am auzit ca ar fi înghesuite mai ceva ca în comunitatea antreprenorilor si cer a spațiu nou..nu stiu cum ca mereu le am clasificat pe foldere  și proiect, dar nu într un portofoliu..mi se părea prea elaborata etapa. Și știu de ce, datorita prospectarea pieței. Am plecat din toate punctele mele de origine, ca să ajung prin toate partile, unde e nevoie de mine. Realizez ca nu era nevoie de prezenta mea fizica, ci de proiectul meu  de vocea mea interioara, care nu are sa salveze neapărat lumi, dar avea sa cunoască lumea dintr o alta perspectiva. 

   Știu ca e greu de crezut, dar angajat cu acte în regula nu prea am fost. Poate datorita caracterului meu mai rebel în alegeri, am preferat freelancing-ul. Când aud dr venit stabil sau salariu fix, parca ma simt incorsetata în acești termeni. Nu știu ce as fi devenit dacă alegeam sa ma angajez în domeniu și ceva mai bine plătit decat freelancer. 

Tranziția de la angajat la frelancetmu știu cum sa mi o explic având în vedere ca nu am trecut prin aceasta etapa, dar cu ajutorul imaginației și ceva AI reușim cea mai reușita tranzitie.

Mi am dat seama ca iubeam sa fac lucrurile de una singura când realizam prezentări PowerPoint pentru școală, și mi dădea batai de cap modul în care ma descurcat cu informatiile. Ori era prea mult spațiu si informație ori era prea multa informație și nema spațiu. E ca și cum luptam cu balauri internetului,chiar o nostalgie din anii 2000+, de simțeam ca îmi consuma timp la propriu. Mi am dat seama ca prea mult stăteam în cutia mea de carton și nu vedeam perspectivele frelancing-ului și oportunitățile acestuia.

  Nu știu cât timp am scos la ultima mea alergare, dar viata mi a demonstrat ca mersul pe banda rulanta e floare la ureche. De fiecare dată, când merg la supermarket, urmăresc cu încredere,  cumparaturile pe aceasta și chiar ma gândesc la evoluția și progresul și evoluția acestora. La fel și cu drumul antreprenorial, fiecare etapa este însoțită de un produs sau serviciu lansat pe piață. Am dispărut din peisaj din peisaj ca antreprenor și angajat când am aflat câte chestiuni presupune acest lucru. Și nu e vorba de lene, sau de neimplicare pur și simplu e mult mai complicatvcu atâta documentație.  Eu prefer lucrurile simple chiar dacă nu știu șah, parca sunt altfel de mutări.

Tipul antreprenorului izolat sau feelancer în comunitate

Pe băncile liceului am lucrat în echipe, dar mai mult singura, deoarece preferam sa inteleg car mai bine noțiunea de lucru de una singura., deoarece îmi era mai practic asa sau nu. Oarecum, într un mediu izolat deoarece țineam la ideile mele și la modul în care acestea urmau sa fie percepute de alții. Trăiam în cutia mea de carton, bula mea de marketing online, pe care am creat o în jurul blogului și cu comunitatea de care am avut grija o perioada de timp.

   Revenind la ziarul "Freelancerul", pe care l-ama aruncat si motolit in cosul de gunoi din birou. Mi a tras atenția un articol care suna cam asa.: Sindromul impostorului" scuzați-mi pata de cafea de pe ziar și hârtia motilitatea, dar am avut un pulsează de anxietate, când am citit.

" De mica, m-am confruntat cu sindromul impostorului. A întrat ușă pe sub pielea mea, parca cunoscandu-mi toate tainele sifletesti și profesionale. În orice realizam, puneam la indoiala, calitatea materialului expus și terminam cu perioade de plâns de la cele mai mici dezamăgiri, poate și datorita faptului  ca aveam instabilitate emoțională pe atunci. Cu frica de eșec am crescut și mi am dat seama câte am pierdut datorita stimei sociale de stima scăzute pe care o aveam de mica . Orice proiect parca începea a di formulwr cu ștersături, tăieturi și tremurături de mana. Credeam ca viata mi a demonstrat ca pot trece de toate acestea cu un singur scop sa elimin sindromul impostrului."

 Unde am ajuns sa schimb mentalitatea de freelancer decat în propriul birou din propria casa. Mi am făcut administrație cu blogul câte cuprinde monitorizatul blogului și administrația comunității aferente și crearea programarea articolelor respective, mai puțin cu partea fiscala.