Din cutia de carton a freelancingului/antreprenoriatului
Mi as fi transformat viata întreaga intr-o cutie de carton, dar știu că nu tine decât adevărul din scoarța, ca minciuna are picioare scurte. Sau poate as fi aflat ca as fi putut modela și altfel, sa i aflu toate colturile si plusurile, dar am realizat ca este o cutie neregulata la fel ca propriul calculator mental. Cred ca asta făceam cand eram mica și ma credeam la tv și spuneam bâlbâieli televizate ca la emisiunea "Copiii spun lucruri trăznite." Chiar urmăream cu entuziasm fiecare moment de parcă ar fi fost acolo toate peripețiile.
Mai toată viata mi am servit viata la plic, pentru că îmi place ce face ea cu mine. De fiecare data, ma arunca în extreme, dar eu nu știu cum sa i răspund. Mai mult decât atât îmi place la filtru, dar nu și când îmi da rest la cafea, o lingura de zaț. E cutia mea de carton, care ma acoperă de toate intemperiile și evenimentele meteorologice extreme, atunci când nu am un acoperiș deasupra capului. Simt ca am plecat cu tot timpul, rămânand o cutie de carton cu mesaj. Poate as fi fost mai mult, dar atât am crezut ca reprezint dintr-o serie de întrebări existentiale despre freelancing și antreprenoriat. M-am rostogolit pana la tine, crezând în astfel de tine, precum ai crede în astfel de mesaje, dar eu chiar cred în mesajele ascunse în tribul antreprenorilor, precum as citi ceva de pe un perete sau figurina etc. Asa de mic e timpul când nu mai știi ce sa mai scrii, când timpul îți fuge de sub picioare și parca ai ajunge la ultima pagina din cartea de freelancing. Am visat ca o scriu și pe asta....am demonstrat ca aveam atât de multe momente de petrecut împreună, că ne am blocat fix în cutia de carton a antreprenoriatului, în regulile rigide ale acestuia. E ca și cum ti ai vedea gândurile acolo și le-ai fi împachetat frumos niște ani pentru toate zilele si nopțile în care chiar am dispărut din toate. Mi-ar fi plăcut sa cred ca cutia de carton ma va feri de anumite adevaruri sau feṭe ale zarului, dar am rămas cu tot dezamăgit de atatea timpuri destrămate și iluzorii.
Primii pași în freelancing
Dintotdeauna, mi am dorit ca gândurile mele sa răsune pe pagini. Dacă nu am avut posibilitatea lansării unui ziar, mi am început activitatea cu activități literare precum scrierea de eseuri sau poezii..și am continuat cu blogging și afilierea
Credeam ca freelancing-ul a devenit încetul cu încetul o parte constitutiva a activității mele, dar mai mult decât atat mi am dat seama ca pot transforma cuvintele în ce mi doresc. Am realizat ca îmi pot schimba activitatea online într una notabila cu un efort și resurse destul de ok pentru mine. Știu de fiecare data, când începeam ceva, ma vedeam blocata în cutia de carton pe care mintea o considera singura opțiune valabila. Mai precis un job bine plătit, un salariu fix, cheia fericirii mele. Asa ar fi sunat viata pe asfaltul gândurilor mele. Stau și ma gândesc de câte ori, am crezut ca sunt blocata sub rigiditatea lui și ma doboară cu greutatea lui. Eram în căutarea unui lucru ceva mai lejer care sa ma scoată din cutie de carton, poate pe care am considerat-o mereu viata mea.
Dar asa am crezut eu, o căutătoare de timp de calitate utilizat în cele mai necesare activități. Știam ca nostalgia anilor 2000 va întoarce în mine anumite frecvente pe care poate nu le doream reprimate. E ca și un vechi loc de munca care înmagazinează anumite amintiri și simți de fiecare data ca dai play la același film nefericit.Te trezești cu aceleași anunțuri mereu și nu poți sa evoluezi, e ca și la retrospectiva anului care îți aduce în prim plan anumite lucruri pe care le am crezut uitate.
Primii clienți când nu ai portofoliu, dar ai baza de date
Nu reușesc sa fac spațiu decât printre gândurile mele. Am auzit ca ar fi înghesuite mai ceva ca în comunitatea antreprenorilor si cer a spațiu nou..nu stiu cum ca mereu le am clasificat pe foldere și proiecte, dar nu într un portofoliu..mi se părea prea elaborata etapa. Și știu de ce, datorita prospectarii pieței. Am plecat din toate punctele mele de origine, ca să ajung prin toate partile, unde e nevoie de mine. Realizez ca nu era nevoie de prezenta mea fizica, ci de proiectul meu, de vocea mea interioara, care nu are sa salveze neapărat lumi, dar avea sa cunoască lumea dintr o alta perspectiva.
Știu ca e greu de crezut, dar angajat cu acte în regula nu prea am fost. Poate datorita caracterului meu mai rebel în alegeri, am preferat freelancing-ul. Când aud de venit stabil sau salariu fix, parca ma simt incorsetata în acești termeni. Nu știu ce as fi devenit dacă alegeam sa ma angajez în domeniu și ceva mai bine plătit decat freelancer.
Tranziția de la angajat la freelancer nu știu cum sa mi o explic având în vedere ca nu am trecut prin aceasta etapa, dar cu ajutorul imaginației și ceva AI reușim cea mai reușita tranzitie.
Nu știu cât timp am scos la ultima mea alergare, dar viata mi a demonstrat ca mersul pe banda rulanta e floare la ureche. De fiecare dată, când merg la supermarket, urmăresc cu încredere, cumparaturile pe aceasta și chiar ma gândesc la evoluția și progresul și evoluția acestora. La fel și cu drumul antreprenorial, fiecare etapa este însoțită de un produs sau serviciu lansat pe piață. Am dispărut din peisaj ca antreprenor și angajat când am aflat câte chestiuni presupune acest lucru. Și nu e vorba de lene, sau de neimplicare pur și simplu e mult mai complicat cu atâta documentație. Eu prefer lucrurile simple chiar dacă nu știu șah, parca sunt altfel de mutări.
Pe băncile liceului am lucrat în echipe, dar mai mult singura, deoarece preferam sa inteleg mai bine noțiunea de lucru de una singura, deoarece îmi era mai practic asa sau nu. Oarecum, într un mediu izolat deoarece țineam la ideile mele și la modul în care acestea urmau sa fie percepute de alții. Trăiam în cutia mea de carton, bula mea de marketing online, pe care am creat o în jurul blogului și cu comunitatea de care am avut grija o perioada de timp.
Revenind la ziarul "Freelancerul", pe care l-am aruncat si motolit in cosul de gunoi din birou. Mi a tras atenția un articol care suna cam asa.:" Sindromul impostorului" scuzați-mi pata de cafea de pe ziar și hârtia motolita, dar am avut un pulseu de anxietate, când am citit.
" De mica, m-am confruntat cu sindromul impostorului. A intrat ușor pe sub pielea mea, parca cunoscandu-mi toate tainele sufletesti și profesionale. În orice realizam, puneam la indoiala, calitatea materialului expus și terminam cu perioade de plâns de la cele mai mici dezamăgiri, poate și datorita faptului ca aveam instabilitate emoțională pe atunci. Cu frica de eșec am crescut și mi am dat seama câte am pierdut datorita stimei sociale de stima scăzute pe care o aveam de mica . Orice proiect parca începea adesea cu ștersături, tăieturi și tremurături de mana. Credeam ca viata mi a demonstrat ca pot trece de toate acestea cu un singur scop sa elimin sindromul impostorului.
Unde am ajuns sa schimb mentalitatea de freelancer decat în propriul birou din propria casa. Mi am făcut administrație cu blogul câte cuprinde monitorizatul blogului și administrația comunității aferente și crearea, programarea articolelor respective, mai puțin cu partea fiscala. Am discutat pr grupuri sau cu bloggeri despre freelancing și su ajuns și ei la concluzia ca e printre cele mai bune alegeri, chiar dacă unii dintre ei sunt și angajați. Freelancerul si-ar dori multe în viata lui, chiar sa aibă propria planeta aka Nibiru. Freelancerul ate nevoie sa se simtă în largul lui, în spațiul lui, de aceea are nevoie de o lume de evadare. Un spațiu în care sa simtă ca face el /e regulile și ca le schimba după bunul plac în limita posibilităților. Eu mi am denumit planeta "Shiningheart", o planeta pe care nu poți întra cu papucii murdari. O inimă luminoasa care nu doar ca arecurent simbolic dar este și un curent muzical.
"Ce figura, am apărut la tv! Ce mentalitate antreprenoriala era înainte sa înțeleg ca am pierdut un an întreg sau mai mult sa pricep ca sunt pe principiul: "Lasa-ma în apele mele, dacă nu știi sa înoți!"
Asa am crezut ca sunt eu, în lumea freelancingului , un bun înotător pana am dat de rechinii internetului..As fi scos din context cam multe replici, darparca fiecare era de a mea, chiar și scrisa cu litere mari. Mi as fi imaginat multe, dar multe au scos la suprafață, ceea ce nu sunt, mai presus de cuvinte și calitatea mea de om..Sunt și eu un om simplu, fauritor al cuvintelor, dar mi am considerat viata altfel decât o înlănțuire de cuvinte. Cred ca as fi pregătit și altceva decât articole care pur și simplu deschid în mine un astfel de orizont, spune vocea critica din mine. Eu nu sunt nici ce crezi, nici ce vezi, dar cred ca am ajuns la limitele de cuvinte dintre sus și jos, pe care le permite piața. Eram exact timpul tău pe care trebuia sa-l cheltui im atât de multe forme, dar ai zis lasă asa și poate am deschis ceva ce nu ți mai amintești..cum trebuie..Eu sunt precum.u freelancer în viata, care acestea în viata fiecăruia cu ce amprente și motivație. Ai pierdut atâta viata pe care ai daruit-o pe degeaba poate și pe care ti ai fi dorit sa o regăsești mereu prin tine. Dar din pacate cateodata, ea lipsește din gândurile mele/tale. Ai fi dorit sa înțelegi ca Vista izolata îți aduce beneficii dar și neplăceri pe care nu le poți cunoaște decât prin tine și propria viata. Unde as fi priceput eu ca sunt ceea ce cauți tu printre rânduri, decât pe al tău blog care parca trăiește intr-o bula a lui. Mi am ratacit atat de mult pasii prin tine, sa vad dacă ma cauți tu printre ruinele trecutului tsu. Știu ca ai cicatrici din unele experiente, dar am realizat ca uneori viata e prea mare pentru tine și ai rămas un mister pentru mine, spune ego-ul meu. Spor la înotat în freelancing și în viata.
Sursa poze: pixabay și chatgpt
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2026.
Comentarii
Trimiteți un comentariu