Omul de hartie. Cadru și stare pentru viata

Omul de hartie, pentru ca viata l-a făcut cadru și cale. Sa nu se îndoaie la fiecare cuvânt, la fiecare vânt pornit cu înverșunare, la fiecare furtuna, pe care nu o poate stăpâni nici cu calitatea vocii, nici cu puterea bratelor, pentru că e furtuna de ganduri. El, omul de hartie, de aceea, în statornicia lui, duce un zbucium sufletesc de neclintit. Pe metrul patrat sau pe mare, în mințile oamenilor si totuși nu a încetat să alunece decât în propriile dezamăgiri, refulari și tăceri, ce l-au făcut cineva. Și asta, pentru că nu-si abandonează orașul, pentru că viata l-a făcut si cadru și stare.

   Și aleargă poate dupa vise iluzorii, după un oraș pierdut demult în negura timpului, după scrieri mereu rătăcite, în neant, dar inima lui mereu rămâne acasă, și printre carti, la patrimoniul lui de suflet. 

    Omul de hartie nu numai ca nu a încetat să existe, dar pasii lui sunt într o continuua etapa de "ars poetica". Si pana unde să cutreiere, când pasii ii sunt așa de întorși înapoi și analizati pe toate partile, de parcă latitudinea ei e mereu divergenta, iar sensul atat de ambivalent și unidirecțional, precum cotorul unei carti. Dar poate a greșit materialul în etapa de creație, pentru că nu poți întinde viata decât ca un pergament, pe care poți tipări toate lectiile pe care le-ai învățat de la ea, hârtia, și de la el omul...de hartie. Ea hârtia pătată de timpuri si cerneală veche, el omul răzvrătit și concentrat sa o posede pana în cel mai mic detaliu.

    Dar ce se întâmplă când concentrația dispare și pe hartie apar amprentele unui altfel de trecut înmagazinat prin alte suflete. Deschidem biblioteca lui Skaespeare, să vedem la ce rubrica ne incadram. Rămânem oameni de hartie, până la capăt sau o dam pe poleiala pana renaște în noi sentimentul de înnoire, sentimente pe care le-am uitat ultima dată aprinse intr-o camera.. Era seara, Lună nu ma atingea aproape deloc, cu umbra ei divina, eu semnam singura hartie pe care nu pot sa o pierd: prezenta ei. Și da, omul de hartie, pentru că viata l-a făcut și cadru și cale. Când hârtia își zăpăcește simturile ies texturi și arome lemnoase, iar el omul învelește totul cu ardoare și pasiune. Hârtia e calea de exprimare cea mai neîntrerupta, decât de virgulă și punct sau alte semne de punctuație. Cea care fuge cu pași repezi, să nu fie prinsa de plagiat sau A.I. Pentru ca omul de hartie in epoca A.I e furt de inteligenta și sentimente. Sa-i pierzi urma, e ca și cum i-ai pierde mirosul, pe care hârtia îl păstrează atât de bine, pe retina și în haine. Haine pe care hârtia nu le-a înțeles niciodată decât din cele mai vechi timpuri. Sa renunțe la ele pentru binele altuia. Haine pe care nu le-a îmbrăcat pentru că scrisul ei capata mai multe forme și stiluri..uneori e de ajuns pentru ea, pentru ca își umple buzunarele cu cuvinte fel de fel. Pentru ca omul de hartie, e un "tânăr rebel", care reușește sa-i adune sufletul de pe culmile vieții și "un om matur" care i deschide porțile cunoașterii.

 Pentru ca viata l-a făcut și cadru și stare, pentru momentele în care ceilalți factori cad și rămâne, ea hârtia, pentru el omul de hartie cu caracterul de lemn. Dar chiar și asa știe sa prindă aripi, atunci când alții le frâng din nimic, pentru că aripile de hartie nu se îndoaie la orice vânt pentru că sunt aripi de fluture Ai 10 % reducere la prima comanda miniatura 3D. Reduci prețul, dar nu -și zborul de fluture. 

    

   Omul de hartie, pentru că viata i-a arătat mai întâi calea, apoi chemarea. Calea, pe care sa meargă, calea pe care i-au fost aruncate firimituri de iubire și cu care lipind bucata cu bucata și a creat propria strada, ce-i poarta numele: Îndrăgostit de viata, Strada Îndrăgostiților. Vezi ce poti construi cu ea! Și a mers pana si-a întâlnit jumătatea, singura carte jucata, pe care nu o putea pierde, chiar și cu reducerea de 10 %. Poate sufletul e un origami ce este împăturit și dezpaturit pana în cele mai întunecate și luminoase colturi, dar inima oricât de în bucăți va fi, va arata mereu ca fiind intreaga. 

   Omul de hartie, pe care viata l-a găsit printre rânduri, printre agoniselile de o viata, care parca scriu pentru el și cuprind limbi nevorbite sau știute numai de el. El, de fiecare data, când e ștearsă, știe sa îi potenteze armele, sa o facă dorita în ochii cititorului. Dar ea va găsi mereu drumul printre cuvinte, sa-i înțeleagă calea, sa-i admire parcursul și sa-si demonstreze ca nu a uitat sa iubească. Cu toate că legile firii sunt așa de împărțite, asa de rastalmacite prin tot. 

  Omul de hartie pentru că viata l-a făcut si cadru si cale, a știut sa-ai aleagă calea ce-a mai simpla de a-si atinge visele  și anume de a le pescui de la altii. Când bărcile erau în aval, îl purtau pe ape tulburi, ca și acum. A stiut sa compenseze cu timpul pe care l-a petrecut în larg, cântărind decizii, vaslind către un orizont nesigur pentru care viata i-a arătat mai multe posibilități. A știut sa aleagă calea mai simpla și mai sigura împotriva intemperiilor de pe mare. I-a culea dragostea din adancuri, să i o pună pe brate, i-a oferit perle și diamante, dar ea ales hârtia pentru mărimea cuvintelor ei, pentru că i-a plăcut oceanul de cuvinte, chiar dacă se mai impiedica de propriile cuvinte. Și poate ma repet în vorbe, dar nu m-am scufundat degeaba pentru altele, cică asta sunt deja învechite, dar nu ma pot lăsa de ele. Nici ele de mine ne prindem unele de altele, prin intermediul unui pendul și ne agatam de stele. Ultima dată, mi am uitat dicționarul la litera D, chiar la propriul nume si am zis asa: 

   ***Dragoste în vremuri de hartie***

O fi plimbata pe străzile Parisului, pentru că simt ca interiorul ei e precum un puzzle. Cu cât continui sa descoper, cu atat misterul ei, ma cheamă sa o înțeleg piesa cu piesa, sa-i deslușesc picăturile de ploaie de pe umbrela ei roșie, într o zi obișnuită. 

   Pentru ca viata l-a făcut și cadru și stare, s-a desăvârșit ca fiind un copil, care își cauta sensul în mare. Pe fiecare pagina parcă se cuibărește și își așterne gânduri e dor și dulce amintire, pentru nopțile tarzii, pentru zilele senine pentru soltistitiul de iarna, ce ne așteaptă. Uneori, parca am gândurile înghețate, parca iarna s-a așezat mai devreme și a acoperit-o cu promoroaca. E ca și când devii inert la mișcările lumii, cu toate ai mișcat, ai fost mișcare si ai ajuns într un final sa nu mai miști un deget pentru tine. Vorba vine. Un deget care mișca asa de multe, chiar și când desenam fulgi și inimii de gheata pe geamul ferestrei. Pentru ca câteodată e de ajuns să atat, pentru că muzica face din nou, totul. Totul de la zero, precum un puzzle 3D mecanic din lemn de pe Robotimeonline.ro

      Va continua...