Lenjeria ce-ti poarta visele in reverii! Tu ce alegi?

M-as trezi cu tine, dar m-am trezit din altceva, ceva mai complex, mai diferit, care a vrut sa facă altceva cu mine, cam ce face lenjeria de pat cu patul: sa se așeze. Nu-mi dau seama dacă am procedat corect sau nu, dar ma simt asa de dispărut din ale mele, chiar și de acasă. Îmi privesc lucrurile parcă nici ele nu ma mai cheamă la fel, nu ma mai recunosc nici în perne, nici în lenjerii. Le simțeam asa de ale mele, asa de aproape de sufletul meu. Țineam la al meu pattern de viata, pentru că greu îți revii dintr un trecut uitat sau aruncat la cos, dar poate nu e nimic întâmplător sau imposibil. Mulți au făcut din imposibilității noastre posibilități, mulți le-au aruncat la cos, dar mulți au spus, tu ce faci cu ele? Faci același lucru cu realizarile noastre intiparite asa de bine in pattern-ul familial, ca și celalalti..Poate ma scuz prea mult, poate ma justific prea mult, dar asa mi e felul. 

    Am dispărut dintr-un suflet în care nu m-am mai simțit "cautat" nu doar accesat, dar raceala asta cred ca vine de afara sau don anumite comportamente greșite. Oare de ce sa-ti pierzi viata impresionând pe altii, când trebuia sa te impresionezi pe tine. Dar cică toate la timpul lor, până nu devii un caz pierdut sau un proiect ratat. Și poate nu toate trec prin lenjerii, dar au contact ca ele, mai mult sau mai puțin.. și când vezi ca altii tot încearcă sa manipuleze lumea cu orice masura, asta-i joc de vieti, dar nu chiar conquistador... că pe vremuri.. E dificil să nu poți simți ce simte cealaltă persoana decât aducând prejudicii  de parcă toate se întind la sol..Poate ai fi fost dorinta cuiva dar toate s-au rezumat la atât de la prea mult pattern sau alte motive. Unde s-or fi cuibărit toate dacă nu în "același pat", în aceeași "pătură sociala". Din care trebuia sa faci și tu parte sau poate ai fi făcut la un moment dat.

   Mi-au dispărut anii, când credeam ca i-am găsit. Când i-am învelit cu aceeași pătură cu care ma învelesc pe mine, din protecție.. poate am greșit, dar cine nu a greșit vreodată. Poate nu a fost cee mai buna alegere, dar parca am rămas pe o strada fără nume sau de putini stiuti. Dar unde-i vremea mea și toate, pe care spuneai ca le învârti pe degete. E greu să învârti de roata norocului o data, și încă o dată, până dai de resursa apa sau de beneficiile așteptate. Doar ca viata nu e este doar despre roata norocului, ci despre câștiguri și pierderi, politici și remunerații și norocul fiecăruia.

   E așa de bun propriul control, ca nu mai știi unde l pui, ca e greu să ai control asupra tuturor lucrurilor. E bine câteodată sa-ti pierzi controlul și sa vezi pana unde poate duce.

    Nu mai pot citi nici în casa, nici de pe ziduri sau pereții, deoarece toate îmi amintesc de timpuri uitate și am crezut ca vad la tine sau măcar am încercat sa vad la tine în fiecare zi ceva bun, chiar dacă ti-am observat și partile negative, poate am trecut cu vederea. Revenind la vise, vise am avut cu toții, să fim, să facem, sa dregem, dar pe noi parcă nu ne-a mai întrebat nimeni nimic sau mi s-a părut. Poate o data, de doua ori și cam atât, dar probabil am uitat de așezările noastre în viata. Poate am fost mai neglijenți cu unele aspecte, mai deorganizati, dar cine nu face și una și alta?

   Poate mi am lăsat încredere pe alta data, poate a mocnit în mine mai mult dorința de a-mi demonstra mie cvasi nu numai, dar e grele cu transformările la altii care poate se lupta cu proprii demoni interiori. E greu să te plictisești de un om, atunci când intervine rutina și nu mai știu cum sa-l tratezi datorita pattern-ului lipsasi nevoilor aferente. Poate tu înțelegi mai bine cred. 

  Ce-as mai putea înțelege eu când ma simt asa pustiit și gara las și toate ale mele? Ma leg de ceva sa continui, chiar dacă nu mai am vise ca-n tinerețe. Apropo, cine m-a întrebat ca mulți parcă fug de mine, datorita caracterului meu neschimbator poate sau poate dificil. 

   Poate am pierdut ceva din mine când am ales sa nu te mai înțeleg ca mine insumi, ci sa te înțeleg în felul meu, cu motivele mele și atât.O fi fost bine, o fi fost rău, cine știe decât persoanele observatoare.

   Am dispărut din mine, când am aflat de altfel de tine și poate a durut, dar mi-am călcat pe inima și am mers mai departe. Încerc sa ma reîntregirea mereu cu fiecare bucata pe care o arunci spre mine, Exact cum fac pietrele,  se construiesc unele pe altele., dar unele sunt mai acătării și nu se mai înțeleg.

    Unde mi-o fi fost gândurile când am plecat pe alte meleaguri sau ținuturi tot acasă, bineînțeles oriunde mă întorc mereu cu drag. Prin așternuturi le tot găsesc, dar încep sa mi părăsească casa sufletului. E greu să tot descifrezi un om, până-i aflii toate partile bune și nebune și cam atât.