Ce e Boon în ceva ce nu rămâne? Tot ce e permis!

Ce e nu e boon în ceva ce nu rămâne decât pe rand pe șir, ca să poate fi admirat și înțeles. Multe pica la alte sensuri, mai sus sau mai jos, dar ce e boon de a nu rămâne la nivelul tău, care aproape ca nu mai e boon de nimic. Deci trebuie sa avansezi, sa evoluezi. Nici timpul nu mai intelege ce e cu tine, nici vremea, nici noi, de parcă te ai fi întors înapoi. Muta câteva căsuțe și ieși din rutina. 

    Dar parca tu mergeai înapoi, nu, parca erai un melc sau un rac care si-a uitat pasii și mersul pe alta data. Parca erai fata cu sensuri și intelesuri, dar ti-ai pierdut asa din elan, încât am crezut ca renunti la toate pentru ce...pentru ceva ce ai crezut ca e mai Boon decât tine sau noi toți în alte direcții.

   Ce e boon în ceva ce nu rămâne decât pe dos, pe sensul care trebuia continuat sau nu de noi, dar pana când sa continuam poate un drum care duce nicăieri. Noi am tot pornit pe drumuri diverse, am și lăsat multe în urma, dar unde ne-o fi fost gândul decât acasă. S-or fi inteles atâtea sau nu, s-or fi pierdut atâtea sau nu, noi am tras niște concluzii.

   Ce e boon în a rămâne atât de suspendat de propriile decizii, de propriile întrebări care au rămas pe o culme, care atinge nori. Întrebări poate cu semnul exclamării, care pe care mai intelege, și mai poate dezlega ceva. E Boon sa fii boon, dar limitele sunt limite. Cum să te descurci, când parca ți ai atins limita de cuvinte și distantele, iar par lungi  și sunetul asa de tăcut. 

    Am fost atât de mult pe urmele tale, încât am crezut ca pierd atât de multe din vedere. Urmandu-te pe tine, am crezut ca îmi pierd firea, dar nu și discernământul. Am crezut ca ma pierd de mine, sa te găsesc pe tine, dar nu a fost nici așa, nici așa. Atât de multe s-au întâmplat pe urmele tale, încât am crezut ca îmi pierd cumpătul pe alocuri, ca nu mai știam ce sa fac cu urmele mele. Mi le-am schimbat mereu, ca să te schimbi și tu, mi le-am prefacut mereu în altceva, ca să devii și tu, ceva. Dar dacă tu, preferi singurătatea. Ce ti-or fi făcut oamenii, de nu i-ai preferat și pe ei sau am auzit ca i-ai preferat într o oarecare măsură, dar te ai uitat pe tine, cum arăți în societate. 

   Ce e boon în ceva ce nu rămâne. Tot ce permis! Poate ai avut permisiunea mea în toate, dar nu chiar asa sa ne spălăm lucrurile pe faṭă..poate pentru alții dor niște aspecte, niște lucruri pentru care viata nu prea a achitat prea multe sau depinde poate am preferat sa uitam noi niște lucruri, dar tu mereu îți amintești și asta ne doare pe noi. Dar cum sa trăiesc fără amintirile mele de o viata, cele pe care m-am străduit sa le adun în sufletul meu, și mulți cauta sa-mi spele trecutul. Poate a durut pentru toți, dar a existat și el, cu toate ale lui, cu bune cu rele, cu sentimente, trairi și toată categoria de emoții. Dar cum sa nu fii viu, când toată lumea cauta ceva la tine, bine, rău ai ceva de arătat, de dovedit, cât ești de BOON și altele. Dar alții se lasă asa de ușor demoralizati de alții, fiind mai slabi de inger, de parcă s-ar fi luptat cu robotii de pe net și inteligenta artificiala. Îmi dau seama, că am greșit sa ma precipitez asupra unor evenimente sau trairi, dar poate asa sunt reacțiile mele mai rapide sau mai deranjante. Dar cred că a fost tot o forma de motivație sau ceva de genul.

    Ce e boon in ce nu rămâne pentru totdeauna? Poate restul de ieri, poate timpii de azi care nu mai sunt la fel, dar câteodată e mai bine sa înțelegi ca orele nu sunt pentru totdeauna la fel, se schimba între ele. Oare e boon ca am înțeles ceva, ca am transformat ce putea fi transformat în altceva, pentru bucuria copiilor nostrii?