De ce nu te mai simt precum amintirile de toamna? Parfum de altădată.
Parfumul de altădată, pe care odinioară îl simțeam doar în perne, se întoarce mai nou, ca niciodată. Notele italiene, ce mi-au încălzit sufletul se agata de inima mea, precum fluturii de mătase, mai ceva ca de stele.
Din rufaielile zilnice nu mai ies, am mereu câte ceva de reproșat mie ca persoana și ca om. Nu-mi dau seama, când am făcut pace cu mine, ultima dată. Sa fi fost în somn, să fi fost în vis. Nu-mi dau seama acum, ca și cum am pierdut zilele dintr-un an, altfel, parca le-am băgat la spălat. Mai bine, la puneam intr-o poza de album intitulata din seria rufaielilor zilnice. Acele poze sunt rupte din sufletul meu. Pentru o poza de album, am crezut ca dau totul și nu mi se întoarce nimic, nici macar parfumul de altădată, pe care l-am simțit mereu ca fiind despre mine și a mea parte interioara, precum aroma exotica sau mediteraneena.
M-am prefacut de multe ori în scrum, alteori în note florale, să văd cine ma mai simte și cine nu, nu doar cine ma fumează. Pentru ca uneori, ma simt, ca o amprenta care uita de notele timpului, si-si aminteste de propriul miros, de propria persistenta. Eu poate am uitat, dar nu ma plâng, poate au uitat și alții cum sa-mi spuna pe nume. M-am descoperit prin cuvintele si descrierile altora. Poate am uitat de descrierea mea, pentru că mulți au fabricat-o din vorbe nerostite de A.I, pentru că nu-ti poți pune viata pe tapet pentru oricine. Acest fapt, fiind însoțit și de câteva rufaieli zilnice. Am dispărut din peisaj, precum parfumul își pierde notele de baza sau de vârf, pe care nu le mai poate atinge, deoarece le-a atins cândva în vise. Dar nu am putut sa dispar din amintirea sufletului meu. El ma aminteste, cel mai bine, el îmi cunoaște parfumul de altadata și ma compune mereu altfel. De ce nu mi te mai pot înțelege precum amintirile de toamna? Care cad una după alta si-si petrec viata, atât de imbratisate. Își petrec timpul, crezând, ca efemeritatea lor durează cu orele, dar el nu mai are răgaz sa mai aștepte și alte ore, alte ceasuri cu parfum de altadată.
Mi te-am închipuit intr-un fel, când timpul îmi juca feste, când gândeam ca tine. Ce frumos! Dar și ce durere! Sa știi ca mai gândesc și alții ca tine, dar nu o zic cu voce tare, poate doar cu parfum de altădată. Faptul că totul poarta o voce, o tonalitate, un aspect structurat atât de bine, dar pe care viata mi l-a șters atât de mult.
Mi te-am scos din haine, să mi ascund în suflet, poate e mai durabil și nu asa costisitor, când ne-am intalnit și ne-am preferat ALTFEL pentru timpuri LA FEL. La fel de calde, la fel de reci, precum serile de octombrie-noiembrie. Dar noi nu am fost nicicând la fel pentru toți. Pentru ca toti duc o lupta cu parfumul pierdut, nota pe care nici timpul nu o poate acorda decât cu un alt parfum pe cale de dispariție. Poate e chiar energia ei pura, cu aroma de citrice revigoranta, pe care nu o întâlnești decât la ea, în toate formele ei. De fiecare dată, când se trezește ușor melancolica, cu parul răvășit, cu ochii albastrii pierduti in negura timpului. Asemenea acelei senzații de cer senin cu note florale. Poate e chiar atingerea ei terna, veche asemenea boabelor de cacao, cu parfum de altdata, când mângâierile poarta mereu același nume. Nume pe care l-am tot întâlnit, l-am citit, fredonat și ascultat. Pentru ca numele ei e prezent pe buzele tuturor, datorita ca e Toamna Doamna, o topica ușor inversa, cu roade multe. De aici și parfumul ei de Bogota, asemeni bogățiilor ei elegante și pline de rafinament. Un caracter puțin condimentat cu note orientale, care seduce de fiecare data când alterneaza stările despre una, alta presărate pe rand, pe șir.
Mi-am uitat dictonul, cred ca ultima data l-am lăsat deschis la nota DO, a dorințelor neîndeplinite, și am tot coborât și urcat ancestral pana am descoperit o gama intensa de arome ale vieții. Au fost și REalizări, au fost și eșecuri, dar cred ca ne-am pierdut la ambele capitole. Una ca nu am știut sa le fructificat și a doua ca be-am dezmeticit din propria încercare de a ne demonstra noua ceva. MInuni nu au existat cu duiumul, dat pot spune ca pentru mine este o minune sa ma trezesc în fiecare zi cu același răsarit de soare. TU. FAscinantele le-am lăsat pe altădată pentru că nu am știut poate cum sa-mi trăiesc viata cu și pentru oameni și am amanat-o. SOLstițiul de toamna mereu m- reprezentat cu parfumul lui de altădată, când timpul alterneaza ziua cu noaptea, iar eu îmi pierd partea de vină, ca simt ca le-am ratat și pe acestea. LAbirintul sufletesc niciodată nu mi-a fost atât de citit și arat de bine / prost înțeles, ca acum. Când am permis sa se știe atât de multe despre mine, teoretic, ca aparent am zice ca se știe mai nimic, dar nu e asa. SIgurătatea, consider ca ma definește, deoarece asa mi a fost sufletul dintotdeauna, chiar dacă l-am îmbrăcat în mai multe haine. Am pastrat-o pe cea mai buna, pentru a acoperi singurătatea din mine, dar ea se ascunde mine, cu toate că este tot una singura. DOrmitul e o caracteristica mereu aievea pentru că nici nu dorm, cum ma trezesc de fiecare data, parca altceva. Cu toate că nu văd mai nimic schimbat la mine, decât parfum de altadata. Și am putea spune ca am terminat toată gama, dar nu deoarece am ales câteva frecvente. Restul le revine altora, eu m-am limitat la muzica mea, care nu e mereu a tuturor.
Din rufaielile zilnice, m-am scos mereu sa fiu și altcineva, altceva, dar nu mereu îmi iese și te trezești la un moment dat ca a trecut viata și nu le-ai făcut pe toate, cum ai fi crezut, sau cum ai fi dorit. De aceea, virgulă sta departe de punct, că să se învețe cu distanta pe care o impune lumea,când a înțeles prea multe și vrea sa se odihnească.. pentru ca punctul și virgulă nu pot face niciodată casa împreună, decât atunci când sunt împreună că punct si virgula. Întrebarea, parca are motiv de iscoada, dar numai pana apare semnul exclamării și se poziționează lângă ea. Pentru ca e cel mai frumos cuplu. El se întreabă, ea se miră.
Din rufaielile zilnice, m-am tot destrămat și m-am pus pe culme. M-am ratacit în încercarea de a fi cineva ce nu am putut fi, poate și nu a fost ok. Am incercat sa devin mai mult decât sunt, fără să par altcineva, dar m-am înșelat am devenit ceea ce credeam ca ascune de mine, un om mai vulnerabil de cât am fost, dar cică toate au un ROST.
Comentarii
Trimiteți un comentariu