Am omatul la picioare, dar pe tine-n depărtare.
Am omătul la picioare, iar pe tine în depărtare, pentru că nu-mi mai ajunge timpul să mai cern iar zăpada, să mi te așez, iar ca pe timpuri. Poate am preferat o sită mai deasă, să presar fulgi de nea peste ea și să construiesc cărări și drumuri. Dar mi te-am întors acasă. Am omătul la picioare, iar pe tine-n depărtare, e ca și cu expresia pentru perioadele petrecute împreună, dar departe unii de alții.
Mi te-am găsit captivă în zăpada dragostei. Ce alăturare! Cum poți spune ca omătul cerne dragoste în fulgi timizi și o așează pe chipurile oamenilor și-i transformă în îngeri de zăpadă. Unde mi te-am uitat de vorbești numai despre dragoste în toate formele ei. De la baking pana la poezii, de la geografie până la alte corpuri și geometrii.
De aceea, mi te-am tot ascuns în mine ca să nu aflii ce i frigul și tristețea, când calmul vietii devine zbuciumul unei vieți trăite intens, dar nu la maxim.
Am omatul la picioare pentru că știu că am pierdut anii de a rândul, carandu-l în spate, ca pe o piatra de nestăvilit, ca pe un munte de zahar din care se rup cu prea mult entuziasm, bucurie sau tristețe, cei mai creativi fulgi. Te țin în depărtare pentru că cocorii mi-au alungat toate culorile și le-au înșiruite pe alte cul.i, pentru care viata nu a platit prea mult. Poate sunt culmi de succes, de pe care s-au pornit cele mai adevărate avalanșe amintite numai de media, poate cele mai înalte vârfuri sau piedestaluri, dar mi te au furat de la înălțimea mea. Pentru ca tu îmi erai apropiere-departare, pentru clipele dulci, pentru șoaptele amare, atunci când toți pleacă și numai câțiva raman.
Și pentru că la un moment dat suntem cu toți niște stilouri, pentru care cerneală se,va usca și nu va mai curge în gânduri de erou, vor rămâne rânduri, rânduri pentru cei ce vor aplica cunoașterea pe care alții au scos-o din oceanul de secrete. Poate vor cădea picături de cerneală pe zăpadă, dar cine să le mai urmărească decât un detectiv bun, un stalker bun..dar eu poate nu voi mai fi să le citesc.
Am devenit imuni la cerneală, pentru că suntem stropiți adesea cu cuvinte de ocara, pentru care nici toamna nu prea mai are ce adaugă. Poate le-am transformat într o cuvântare impersonala, intr-un blog.
Am omatul la picioare, dar te țin în depărtare pentru că orele au plecat demult, fiind acoperite de timpuri, pe care le-am ascuns în noi pentru alte preface și pe care nible-am dorit altfel. Nu o viata ca în cărți, dar poate sunt dorințele noastre din depărtare care nu trebuiau asa scoase la iveală, cu îndrăzneală. Pentru ca de multe ori, la suprafata se secera și dispar sau este fructificat de altcineva ca pe piață. De aceea, ne-am considerat, buni pastratori de trecuturi, cat am putut înțelege viata asa cum a fost ea și timpul care nu ajuta mereu, ci trebuie înlesnit totul.
Am pierdut zăpezile mari pentru veri caniculare și m-am scufundat în veri ecuatoriale pentru a nu știu cata oara. Pentru ca îmi place să pierd, pentru că câștigul e mult mai așteptat. Am pierdut anotimpuri, pentru ca știam ca îmi va fi ușor să le găsesc la tine, dar am plecat cu inima franta, când te-am întrebat ce-ai făcut cu ele. Ti-am dăruit primăvara sa-ti pui flori în par și sa renaști de fiecare data, precum ea. Ti-am dăruit vara, să te bucuri și sa razi chiar și in hohote alături de ea. Am venit în pragul casei cu toamna și ale ei roade și mi le-ai întors înapoi. Am deschis geamul sa primești iarna, mi-ai desenat o inimă. Am crezut ca-i înghețată, dar nu...E inima mea trecuta prin toate etapele vieții. Dar de fiecare data, mi -ai spus ca primăvara a uitat scris oe un bilet un mesaj, cum este ea asa melancolica, o voce de mai bine, de mai mult, de mai așteptat. Vara e asa pregătită pentru tine, dar tu niciodată pentru ea, pentru ca nu te găsește decât cu toate alandala, poate din cauza stilului tau, mai dezorganizat de a face lucrurile și de a fi. E greu să ai o minte organizata în acest secol, care gândește ca algoritmul.. dar dezordinea e umana, A.I-ul e prea organizat, dar poate creea o întreaga degringolada, dacă dispare sau dai un "delete". Naturaletea A.I e precum zăpada. Când în stare naturală, când în stare artificiala. Nici ea de una singura nu poate, dobândi atâtea. Naturaletea A.I vine din faptul ca reproduce atât de fidel calitatea umana, iar caracterul artificial o face credibila și ușor de prelucrat. Dar una e A.I, alta e omul..dacă a-și scoate artificialul din A.I e ca și cum ai scoate radical din naturalețe și frumusețe. Pentru ca baza, radacina e toată forma umana, pe care se construiește arhitectura A.I.
Am omatul la picioare, dar te țin în depărtare pentru că în brate sau pe brate, te țin de mica. Când esti "mare" dorești doar îmbrățișări de departe, "brate" înalte pentru a-ti consolida cosmosul, chiar și iernatic, vorbind. Dar tot tinerile de mână rămân în trend, dacă nu sunt demodate și astea.
I-as fi spus iernii sa stea mai mult ascunsa-n mine, dar la ușă a bătut primăvara. Sa nu facă ravagii pe afara, ci numai în mine, pentru că știu cum e sa ma comport cu ea, în caz de intemperii.. și ea a stat în mine, a dospit în mine pâinea calda, ca să am ce pune pe masa.
Am omatul la picioare și pe tine-n depărtare, pentru că pașii mei nu au ajuns departe, ci au știut sa parcurgă distante lumești, ca tot omul. Am măsurat cu pasul, atâta lume în lung și lat, dar simt ca nu am obosit niciodată decât fizic dar nu ma plâng. Mintea mea e mereu insetata de cunoaștere, de descoperire, atâta timp cât îmi permite timpul sau nu, eu încerc sa descopăr lumea asa cum e, lăsând pe locul doi alte aspecte. M-am ridicat și sprijinit pe altii, dar nu într-atat sa mi se spună ca am profitat de înălțimea lor, cred yo. Am incercat sa ma ridic la nivelul fiecăruia, să las loc de buna ziua, cât mi am permis. De aceea, nu simt sa justific fiecare acțiune pe care o fac, precum alții, poate sunt mai mult omul faptelor.. poate fac bine, poate fac rău, dar asta cred ca este mi-e destinul. Cu toate ca eu nu cred asa de mult în astre, cum cred în coincidente și lucruri întâmplătoare de a lungul vieții. Cu toate astea, nu înțeleg de ce profilul meu e asa de slab la vizualizare? Poate nu sunt cel mai bun la acoperit timpurisau chestii de genul, dar și încercat sa-mi mențin o prezenta activa și dincolo de net. Păreri, impresii sunt și vor exista mereu, dar de ce omul neimpacat cu el, însuși devine un comportament mai aparte? E greu să te trezești fimineata, să stai pe marginea patului și sa-ti pui ordine în gânduri poate mai bine decât sa le dai drumul pe net,
dar romanul e creativ și face de toate, nu?
De aceea, cred și încep sa înțeleg artiștii si scriitorii de fel care mai dau pe afara cu arta lor și mai vând "secrete" de ale casei. E greu să trăiești cu presiunea ca trebuie sa fii bun și mereu pregătit la ceva, dar deciziile bune în viata costa timp și ani.
Mulți se întreabă ce mai e nou, eu le spun ca toate vechi și nu ma cred. Pentru ca mulți vor noutăți, din simpla curiozitate, să le mai oferi secrete și-n viata familiala, de zi cu zi, sau de cuplu. Mulți se întreabă ce mai fac sau ce mai zic, eu le zic ca bine, ca să nu mă tragă de limba pentru alte detalii nedorite. Mulți își pun întrebări despre mine, dar cică de când sunt eu cineva sa se întrebe lumea de mine? Pe timpuri, nu știam atst de multe despre noi, trebuia sa mergem la întâlniri și sa ne cunoaștem prin oracole, noi ăștia mai în vârstă. Darămite, cei care stau în casa de atâta timp. Si mai zice lumea ca nu ne cunoaștem. Precum un "un cal breaz" cum vine expresia. Multa lume ne vede intr-un fel sau altul, noi le mulțumim pentru laude, pentru critici, sunt binevenite atâta timp cât nu înrăutățesc situația familiei.
Deci, am omatul la picioare, și pe tine-n depărtare. Pentru ca mi am permis sa o am natura ce mă trece prin toate stările ei. Mi-am permis un copil, ca să ma oglindeasca, cât poate el, dacă crede de cuviință, dar lucrurile pe care nu mi le-am permis le-am trecut pe o alta lista. Dar nu înțeleg cine pe cine face mare, și cu ce scop? Mândria cică nu i văzută bine, măreția nici atat, decât cu alte valente , dar eu cu caracterul meu nu știu unde ma încadrez.. dar cred ca mi-am uitat speech-ul. Nu am fost prea bun la asta decât pe hârtie. Pana și acolo, îmi cunosc vocea care mă definește, pentru unii deranjanta, pentru alții autoritara, pentru alții calma, depinde cum iei și te comporți cu mine.
Semnat: un copil care "traieste" prin vocea părinților sai.
Comentarii
Trimiteți un comentariu