Doare timpul, dar mai mult ma dori tu!
Doare timpul, dar mai mult dori tu, pentru că am amânat cele mai bune decizii, am scos din mine ce e mai bun și mai util pe tavă, rămânând poate o inutila a lumii. Poate multi au crezut ca vor sa ma "descotorosesc" de ceva sentimente si emotii. Dar nu... m-am luptat cu ele, pana le-am scos din mine. Ele au crezut ca le-am parasit. Ne luptam în caractere originale, ne pierdem gandurile pentru ca ne citim pe un alta data. Și m-ai citit și ce ai descoperit: un om ca și tine, un om care "fura" emoții, sentimente cu fiecare cuvânt. Cuvântul e o taxa pentru că simți ca plătești astăzi și mâine aștepți altceva cu aceeași moneda, cu aceeași emoție cu care primești fiecare mesaj, pentru ca doare când nu mai ești citit sau accesat. Pentru mulți poate e un moft, dar viata de autor costa sentimente de "nimic" vândute pe sume mari, poate. De aceea, costa individualizarea, pe piață și cu asta am spus tot.
Doare timpul pentru că mai mult dori tu, de atunci de când orice dorința are un DOR al ei, ce o face posibila și o intentionare, dar tu de ce scoți dorințele altora la "vanzare"? Ma dori de fiecare data, dar nu te scot din mine, ci prefer sa am pergamentul meu pe care îmi scriu rândurile și sa-l ascund în mine, de fapt, de când ma cunoști atât de bine, e ca și cum ai trăit cu mine, tot timpul și eu nu am știut sau nu am observat. Doare timpul, dar mai mult tu, pentru ca am uitat de gesturile noastre și ne-am împletit cu gesturile lor, oare nu era mai bine cum eram impreuna cum ne știam doar noi, fără atâția ochi ai lumii, asa mai privați, dar cică tot eram observați, dar nu luați asa în seama. Ce sa vezi omul se plânge de cuvinte, ca să cada câte un cuvânt, în loc de o lacrima, cu toate că una-i cuvantul, alta-i lacrima, dar ambele fac totul atat de emoționant. Ne-am pierdut rubricile, asa cum ne-am pierdut ceva din trecut, din delăsare sau nesimtire, dar cât de simțit sa fii, să nu sa se simtă, sau sa se simtă totul. Oare textul e mai simțit decât fapta, sau țin loc altuia de sete și de frig? Textul învelește asa de mult faptele în cele mai frumoase timpuri, pe când faptele le îmbracă și dezbracă în cele mai frumoase forme. De ce nu am lăsat textul deoparte, să fim doar forma, ca ne-a dispărut fond-ul de investiții, sau care oi mai fost, ca fondul de ten nu prea exista la noi, decât cu acoperire. De ce ne-am lăsat păcăliți de cuvinte frumoase, când știm ca toți ascundem gunoiul sub preș, cum s-ar zice și toți avem o farama de vină. E greu să rămâi vocea fără sunet, glasul fără grai, care a oprit timpul? Pentru un Mai stai...de ce te o fi oprit în timp, când păreai asa de fericit(a)? Sau nefericit, și credeai ca faci totul pentru tine sau pentru oameni și pare ca s-au scurs atâta timp de când viata tot îți oferă demonstrații, dar tu ei mai nimic, de aceea poate te-a părăsit pentru una mai buna...sau pentru demonstratii la timp și la vreme. De ce am preferat sa ne înțelegem numai noi, ca să nu rămânem pe dinăuntru goi, dar pentru tine timpul nu știu de ce a trecut altfel, de parcă nu ne-am bucurat de același portofel. Vremea ne-a surprins nepregătiți sau cu timpuri de nimic, pentru că prea ne-am servit la plic sau nu, combinații 3 în 1 poate. De ce sa nu faci totul pentru tine, ca să nu ajungi printre alții nemulțumiți de tipologia lumii, care acum e cu tine, acum dispare din tine. Și pana la urma, când publicul dispare, ce rămâi o floare, care a crezut ca strălucește mai mult ca altii cu toate că adevărată strălucire e mult mai mare și comensurabila pe net și în realitate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu