Subiectele de BAC sau idolii dintre generaţii
Sunt momente în viaţă, când primești tot felul de verificări sau teste. Fiecare e o provocare, o lecție a vremii sau a timpului. Pentru unii, poate e dificil să studieze când e căldură afară, pentru alţii, atunci când plouă, dar contează foarte mult mediul. Pentru tine, nu știu cum a fost, că nu te-am întrebat, dar îmi pot închipui, pentru că și eu am fost măcar o dată-n viaţă, în situația ta.
Mereu a fost problema, cine pică sau cade la BAC. Poate un subiect sau autor cunoscut sau chiar unul anonim, cine știe. Dar când vine vorba să-l studiezi, te apucă plictiseala, nervi sau panică. Eu cred că ar trebui să-l studiezi cu drag.
E greu să treci de la matematică la română, nu e ca și cum ai trece strada, dar ai nevoie de o notă, de trecere, de noroc și succes. Testele te trec prin mai multe cunoștiiinţe, dar trebuie să ţii pasul cu ele. Mie îmi place să știu, câte puţin din toate, dar nu le pot ști pe toate odată. Cunoștințele vin și pleacă, dar noțiunile de bază rămân.
E greu să studiezi subiectul, când nu știi ce-ţi cade despre el. Doar dacă te pasionează, ai șanse să ai noroc de o cerință cunoscută. Cu autorul, e greu să rezonezi, doar dacă ești pe aceeași feeling( sentiment). Cu autorul din text, te poţi întâlni la fiecare pas, doar cuvintele sunt diferite.
Poate fi dificil să studiezi materia x, când te gândești la y, dar are legătură. E un fel de atribuire. Doar că la BAC, studiezi doar un fragment din viaţa acestuia, nu pe toată. Și nici atunci, nu te pricepi...să găsești sinonimele, antonimele sau neologismele din text. Poate le-au găsit alţii, înaintea ta, le-au văzut așa pereche, nepereche. Dar de ce nu ţi-a plăcut, să înţelegi întreaga operă? Oh, deja e prea mult? Dar altceva, de ce nu e mult? Oare autorul îmi plătește ceva, mă întreţine, mă susţine cu ceva? Cred că îmi întreţine moralul și memoria de elefant.
La vremea mea, am citit cărţi. Nu mă pot lăuda cu multe, dar urmăresc conturile de cărţi de pe instagram sau youtube. Îmi plac mereu noutățile și subiectele noi. Cred că datorită acestui fapt, mai mult înţeleg viaţa personajelor, decât să o trăiesc pe a mea. Puţin tocilară, să zicem. Dar mă simt bine așa...să mă identific cu cărțile mele preferate, cu subiectele studiate sau nu.
Cum să nu fii prezent la BAC, măcar o data-n viaţă... E dificil, să fii la curent cu toate subiectele sau noutățile din materii, dar cred că mai mult, te ţin ele pe tine.
E interesant să trăiești din cărţi, din subiecte, dar e greu să trăiești viaţa altor oameni și să o mai ai și pe a ta. Să te adaptezi din mers la atâtea schimbări. Știu, deoarece mă cunosc pe mine.
Nu știu, dacă româna, m-a ales pe mine, dar îmi plac subiectele și caut să văd tot mai mult la ele. Să le descopăr, să le prezint, să le caracterizez, așa cum sunt și așa cum nu sunt. Subiectele la BAC, par copilării, de ceea ce se-ntâmplă în viaţă sau în opere. E frumos să și scrii, dar și să trăiești, să te bucuri alături de alţii. Doar că nu știi în ce rol, să te mai pui. Sunt momente, în care alţii, caută să-ţi fure viaţa identitatea și asta nu se face. Asta nu doar în online...în cărţi, mai poţi substitui, în viaţa mai puţin...
De la personajele din cărţi ajungem la idolii dintre generații. Câți n-am avut pe timpul meu sau vremea mea. Dar zău, că o trecut mult timp, a trecut vântul peste paginile mele și mi le-a răsfirat...dar generațiile se întorc, chiar și acelea, care au stat în umbră.
Cărțile nu te abandonează, la fel ca și oamenii. Te lasă să-i descoperi până la ce pagină vrei tu. Însă, unele sfârșesc uitate pe un raft... deoarece sunt titluri sau subiecte de mult uitate...atunci de ce ne abandonam unii pe alţii, între pagini și nu dorim să știm mai multe despre noi.
Despre NOI sunt atâtea de multe de spus, că nu mă pot rezuma doar la doi. Eu cred că nu ne ajunge timpul sau paginile. Dar eu nu pot povesti doar despre mine, ci și despre tine, așa cum am fost sau nu.
NOI reprezentăm majoritatea. Tu, unde ai plecat? Despre noi, s-au zis multe, dar tu, unde ai rămas cu gândul, cu fapta, cu vorbele...cred ca la cuprins, la cuprinsul în braţe. Oare când am devenim altceva, de teama că alţii nu ne plac, nu ne înţeleg rostul sau că ar pleca din viaţa noastră? Cred că fiecare trecem prin asta, dar fiecare înțelegem diferit..
MULŢI vorbesc pe marginea subiectului, puţini înţeleg... E ca și cum te-ai băga cu ghetele în viaţa altuia, cu toate că nu o înţelegi și nici măcar nu ai fost plătit pentru asta. Dar comentezi, că ăsta îţi este stilul... Mulţi ca tine sunt, dar cu noi, ce facem? Unde ne-am lăsat? La ce capitol?
De ce să-ţi spun povestea mea, dacă nu mă înţelegi? Nici eu nu pot înţelege pe toată lumea, dar măcar încerc și am tot încercat, dar un cap am și eu sau mai multe creiere, așa putea spune, DAR nu muncim degeaba...ci la STAT.
Școala e una, educația e alta, dar nu poţi vorbi mereu numai de MUNCĂ și de STATUL DEGEABA, de parcă alţii ar face nimic, iar tu, totul... Totul se împarte, dar văd că acest aspect, nu funcţionează la fiecare în parte. Mereu a fost vorba de rezultate, care pe care, care e mai bun ca RESTUL, dar și de ce va spune lumea, nu și de EFICIENȚA sau RANDAMENTUL fiecăruia.
Generațiile se repetă, dar noi ne repetăm mereu? Am și lecţii de învăţat, dar și de repetat, însă unele nu sunt în stoc limitat? Nu putem scoate mereu aceleași rezultate, să fim repetitvi, doar pentru a scoate aceleași copii xerox, pe care le ști de departe. Lumea dorește mereu ceva NOU, caută caracterul de NOUTATE, dar puţini știu însă să vină mereu cu acel nou, acel fresh pe piaţă. Sunt anumite momente, când vrem să ne amintim de noi, pentru că am mai fost așa și ne recunoaștem în poze, amintiri, dar nu toată lumea a trecut prin ce-am trecut noi. Sunt lecţii, pe care le-am ratat, fiind ocupați cu restul sau cu alţii. Dar și ele revin, mai devreme sau mai târziu. Dar câte să înțeleagă omul într-o viaţa? Cât poate, cât i se permite, cât poate duce? De fapt, cât ţine firul poveștii? Greu de spus, greu de estimat în CUVINTE. Pentru mulţi, cât ţin banii. Dar le putem cântări, lua la kg, ca pe cireșe? Sigur că da, dar una, cred că atârnă mai greu...de ureche, ca să avem echilibru.
Faptul că ne-am născut în locuri diferite sau în alte spaţii atemporale, nu atestă faptul că ne cunoaștem sau ne-am cunoscut într-o viaţa, doar dacă m-ai văzut într-o poză de album. Eu tot am încercat să-ţi fiu ceva, dar tu nu m-ai lăsat sau nu te-a interesat, partea mea, dovada mea.
Ne verificăm răspunsurile, dar cu toate că avem aceleași variante, nu ne dă la fel, nici măcar restul. Atunci, tu ce crezi că ai răspunsul la toate? Pentru că, mai toţi avem probleme, doar că mulţi se feresc de ele, na RESPONSABILITATE. Dar tu, de ce te ferești, de familia ta? Poate nu avem toţi chei la rezolvare, dar putem ajuta, dar tu de ce nu ajuți?
Atunci cine e de vină? Generația, că a prea spus răspunsurile și soluțiile la probleme sau tot tineretul, că nu se pricepe la NIMIC, ci se pricepe la TOT? Tot continuăm să dăm vina pe alţii, până când găsim așa presupușii "vinovați". E simplu, să spui "Tu ești vinovat!", dacă nu ești cunoscător al situației respective.
De ce trebuie să fie mereu acel "TU", vinovat de toate. Tu n-ai făcut, tu n-ai dres, deoarece e mai ușor, să-l învinuiești pe ăla din oglindă, dacă nu te vezi de mărimea nasului. Dar cutărică a făcut, tu de ce nu? <TU> e o variantă, care ne roade pe toţi, ne scoate la tablă si ne arată, că nu știm nimic, cu toate că am crezut că știm tot.
De ce căutăm mereu, pe cel mai slab dintre noi, să ne suporte, când poate și noi am fost la fel, dacă știm despre ce vorbim. Dar tu, ai dorit mereu să fii ALTFEL și nu mereu în sensul bun. Cât de puternici să fim în faţa altora, care ne fac să ne simţim inferiori, cu toate că suntem și noi, purtători de vină?
Te întrebi cât de bine se simte o persoană, în compania ta sau te gândești, doar la tine și confortul tău?
Fiecare am devenit la un moment dat în viaţă, un model, un exemplu, poate un idol în termenii mari. Însă, asta nu înseamnă că am trăit aceleași vieţi sau am avut aceleași probleme. Poate au mai existat coincidenţe, dar cu toţi suntem diferiți. Astfel de modele au o echipă în spate, eu mă am mai mult pe mine alături de cei care mă știu sau au dorit să-mi stea alături. Munca, nu se face de una /unul singur, însă depinde pe cine îţi alegi la drum.
Fiecare avem o funcție, de care depindem sau nu, care ne oferă o anumită stabilitate. În funcție de cine, ne facem relaţii depinde totul, chiar și subiectul de la BAC. Cine te știe pe tine, într-un anume loc, cine te-a văzut pe stradă, în drumul său, dar tu ai ţinut cont de asta, din faţa ta, care poate ţi se destăinuie, îți spune o poveste sau pur și simplu, nu are cu cine vorbi.
Eu sunt una din persoanele, care știe și simte asta. Însă, nu sunt aia de pe stradă, chiar dacă merg și eu, pe același drum ca și tine. Cu toate că, ne cam ocolim și din priviri. Nu e faptul că ne ascundem unii de alţii, dar fiecare are dreptul la intimitate personală și liberă circulaţie, fără a afecta, într-un mod, existenţa celuilalt. Asta ar fi în scris. În practică, prezenţa unuia sau altuia, ne deranjează în fiecare moment al vieții...cu toate că, nu trecem pe aici, de două ori sau poate cine are ochi să vadă și urechi să audă....lucrurile din mers și să le culeagă.
E precum libertatea în cuplu, ca mersul de mână, dar asta nu înseamnă că suntem legaţi unii de alţii. Dacă ne deranjează existenţa altei persoane la fel, ca și noi, de ce una diferită, ne-ar face să ne simţim în alt MOD. Mica-marea problemă e că mereu dorim ALTCEVA, fără a oferi ceva în schimb.
Eu cred că prea mult ne oferim pe NOI, ca și LIBERTĂŢI ȘI NEVOI, iar alţii profită. Noi să-i înțelegem pe toţi, dar ei când? Mai mereu, am înţeles, am lăsat de la NOI, însă mereu se profită de BUNĂTATEA NOASTRĂ sau BUNUL NOSTRU SIMŢ, chiar și estetic, cu toate că nu e vorba doar de dinţii. Consider că OM ești și fără dinţii, poate viaţa, te-a preferat așa, ca să înveți cum sa-i prețuiești...
Cu TOŢII, avem modele sau cerințe, dar oare toate CER la fel, SIMT la fel, ca și TINE? Asta tot mă întreb?
Cu TOŢI taxăm cuvintele sau faptele altora, dar un OM, nu poate fi mereu ORIUNDE decât dacă e la locul și timpul potrivit.
În timp, ce unii sunt cu ȘCOALA, alţii sunt cu DISTRACŢIA, dar ne-am întrebat vreodată, ce se întâmplă cu cei DINTRE NOI? Cei care ne suportă, cei care ne așteaptă, cei care ne întreabă ceva, cei care ne simt, cei care etc. Mereu, ne gândim la noi, că nu are cine. Ce scuză bună! Mereu ne punem pe noi, primii, de parcă numai noi am fi în primul rând, de parcă numai noi, am suporta sau trece cu vederea orice....din prea multă BUNĂTATE sau BUN SIMŢ.
Dar când vine vorba de drepturi, strâmbă din nas, cu toate că sunt mai multe, iar ele mai puţine. Când e vorba de împărţit treaba, alţii se scuză sau se dau în spate.
Înainte de a ne integra în trupe, am fost mai întâi o ECHIPĂ, o COMUNITATE de oameni, dornici să facă ceva, să-și aducă un aport în societate, să schimbe ceva în bunul demers al acestuia. În cazul unora, mai presus de noi, sunt interesele, care mai de care mai diverse. Vorbim, discutăm, dar de ce nu ajungem la o ÎNŢELEGERE la un CONSENS? E vorba mereu de BANI sau de litigii sau poate de imobilizări?
La un moment dat, fiecare a fost idolul unei generații, a unei persoane publice, care a făcut, a dres, s-a implicat, cum s-ar zice, a schimbat macazul în societate, dar și-n afaceri. Atunci nu am fost noi sau nu mai știm. Buni sau proști, am încercat să facem ceva, dacă am fost lăsați sau ni s-a permis.
Dar de ce nu poate fi pentru toată lumea la fel, de ce mergem mereu să căutăm în altă parte, ce nu avem chiar și un pantof, pe care îl găsim la REDUCERI. Căutăm totul la preţ redus, ca să nu muncim mai mult. Dar oare, nu se reduce si CALITATEA UMANA, forţa de muncă? De ce numai CAPITALUL are valoare și OAMENI CU INITIATIVĂ, nu? Dacă ne știm din vedere, din auzite etc, de ce ne DISCREDITĂM, unii pe alţii, de ce nu ne acceptăm unii pe alţii, nu e vorba doar de o singură persoană.
Cred că mai mult ne diferenţiază subiectul sau scopul, pentru care luptăm Z.I.L.N.I.C. Avem copii luptăm pentru copii, avem x luptăm pentru x, avem y, luptăm pentru y... dar alţii, oare de ce nu ne susţin? Suntem cumva antipatici sau nu suntem lăsați să ne prezentam și ALTFEL, deoarece ne e teamă, de cum suntem văzuţi în societate? Eu cred că de văzut, ne vedem cu toţi, chiar și la televizor, cu părţi bune, cu părţi rele, dar câteodată nu mai ști, ce faţă să arăţi la lume, că sunt unele care le știu le TOATE.
DECI, ce să mai redescoperi la MINE, dacă tu te vezi doar pe TINE? Eu cred faptul că dorim să ne fie BINE, la cât mai mulţi dintre NOI, chiar dacă suntem diferiți la nevoi. Problema e că sunt discrepanţe în gândire și fiecare e în direcţia lui sau a ei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu