Cum se plătește și-n ce se contabilizează consumul de replici?
"Și mi-ai lăsat jurnalul, dar ai șters finalul. Sunt sticle pe asfalt, când visele se sparg și se transformă în amintiri. "
Chiar așa, ce am? Un jurnal plin de amintiri. Pagini albe, goale, pe care cu peniţa, am înșirat cuvinte de o seamă cu mine, mai mici sau mai mari. Am despărțit cuvinte la capăt de pagină, la capăt de aţă sau la capăt de drum. Le-am înnodat, le-am tăiat sau întretăiat, atunci când nu mi-au plăcut cum sună. Am lipit poze sau imagini din ziare, reviste sau arhiva personală. Am adăugat dedesubt și data, să nu uit de momente. Momente, care se adaugă sau se șterg din buchetul vieții tale. E ca și cum ai lăsa o floare, fără parfum, deoarece nu-ţi mai pasă de ea, de existenţa ei. Florile la presat, încă mai păstrează vie amintirea petalelor clipei. Le-am cules cu drag, de pe câmp, știu că-ţi plac. Le-am pus într-o vază pe pervaz, însă pisica a dat-o jos și s-a spart. Eu am adunat cioburile și le-am lipit, una câte una. Nu mai e, ca înainte, dar e altceva. Atât am știut despre tine, pentru că nu mi-ai dat voie, să te știu mai mult. Te-ai ascuns după deget, precum un chilipir. Am zis că o să te descopăr fir a fir, dar povestea-i lungă, timpul să ne ajungă.
Cine îţi taie replica / banda?
Ce de-a replici contraatacă pe rețelele de socializare. Noroc că unele sunt ascunse. Unele sunt mai noi, altele mai vechi, în funcție de purtător sau deținător. Replicile devin precum vinul. Te invită în jocul lor, te amețesc și apoi te lasă într-o stare oarecare, că nu mai știi cine mai ești. Toate rolurile au fost luate, au fost jucate sau interpretate. Tu, cine să-mi mai fii, printre atâtea cuvinte vii. Dimineții sau seri târzii. La malul tău, mereu mă întorc, deoarece sunt precum barca pe valuri. Înot printre replici și găsesc una salvatoare, chiar câștigătoare sau profitabilă. Norocul tău sau noroc chior. Mi-am luat, tot ce trebuie pe barcă, cu tot cu ancoră. Am și busolă și semnal, dar nu se anunță, nici un festival la Dunăre sau la mare, să mă pregătesc de lansare. Arunc năvodul, dar nu aștept pește mare. Arunc plasa de ochiuri și sper să prind ceva. Depinde cum e sensul curenților. Încotro, bate vântul sau mareea. A tot făcut schimb de replici, că am rămas fără ele, aproape că am ajuns la Marea Egee.
Replicile merg pe banda, a mea cred că în linie continuuă. A mers și prost, a venit și cu gunoaie, dar e rost de o clarificare...în vorbă, în scris, poate e ceva omis. Domnule, dar nu se poate, să le fi scos pe toate, dar noi cu ce mai rămânem. Doar cu valul sau cu malul de ape, la care se întorc toate. Bărcile noastre, plecate în străinătate, că au crezut că acolo, sunt altele mai aldente, dar s-au răcit în deplasare, nu mai așa cu DOR și ARDOARE.
Se pare, că doar eu, nu mi-am părăsit domiciliul. Cred că sunt mai mult de sine stătător. Oi fi ceva, pentru Dunărea mea și pentru al ei val, că prea ne completăm în amonte și aval. În rest, mă odihnesc pe ponton și-mi văd de viaţa mea, cu urcușuri și coborâșuri, că pe Faleză. Ce promenade plăcute, dar dacă s-ar mai înviora puţin atmosfera. E prea din alte timpuri. Eu m-am întors, să-mi găsesc timpurile pierdute, nu știu dacă le găsesc la voi, depinde cum le-aţi păstrat, de când eu, am fost plecat. Asta a fost treaba voastră. Nu știu, cât v-aţi plâns și cât aţi făcut. Pe mine, nu mă interesează, în mod specific cifrele, ci ce se face cu adevărat și proiectele în sine, randamentul și reușita acestora, cât și mulţumirea și încântarea gălățenilor.
"Mi-a căzut replica" e sinonim cu "Mi-a căzut faţa".
Sunt atâtea replici pe Facebook, încât mi-a căzut faţa. Bine că o am la profil și o uploadez din când în când. Să nu vă stresez, enervez cu escapadele mele. Eu doar doresc să vă distrez în cel mai frumos și util mod posibil. De multe ori, mi-am uitat zâmbetul, dar am unul pentru fiecare și o banală floare. Hai ca am încadrat-o și pe asta aka Floricica Dansatoarea.
De multe ori, mi-a căzut replica în faţa altora, pentru că a ei era mai bună decât a mea. Am lăsat-o să câștige. De multe ori, mi-a căzut faţa, pentru că am fost surprins în mod plăcut sau nu, de altele. Cad replicile și comentariile, mai ceva ca rafalele de ploaie. Aproape că le aud si-n gând. Deja, mă emojionez. Pardon emoționez. Unde îmi sunt emoționeze și simbolurile? Nu mi le stricați și pe acestea, vă rog...sunt ultimele căi de exprimare, ce mi-au rămas. Respir prin ele, trăiesc și simt prin ele...doar că sunt prea multe stări și emoţii și mă ia cu agitaţii și bufeuri. Lasă ploaia să ne ude, că emoji-urile sunt multe. Cât de evergreen e piesa asta, mai răsare, pe ici, pe colo, câte un firicel de iarbă, mai timid așa, la început, dar și când începe...nu mai pune punct, ci virgulă și de la capăt. Dacă s-ar planta comentarii pozitive, ar creste numai arbuștii, nu și boscheți, dar este loc pentru fiecare. De amplasare, să avem parte și teren. Munca pe teren e mai dificilă. Avem de luat notiţe, mai plantăm și garofiţe, în rest numai postări de fiţe. Ce mai, ne-am învăţat, de acum. "Comentariul tău îmi înflorește în suflet."
Duelul comentariilor. Care-i miza? A câta runda?
Aruncăm în noi cu săgeți spre o ţintă clară sau nu. Nimerim sau nu...impropriu zis, ca tot doare replica. Ne macină, ne sapa pe interior, ne seacă de energie și valoare. E ca la un joc de scrimă.
"Mă chinui să câștig cu o replică, dar mai mult comentez în gol, pentru că replica mea are doar reply, nu și nivel înțelegere."
Chiar dacă citesc printre rânduri, tot înţeleg ceva. Nu înţeleg chiar tot, nu am unde înmagazina. E prea mult, pentru o singură persoană, dar sunt și persoane cărora nu le mai ajunge. Când alţii vezi că se plâng de DOR și DEPĂRTARE, DE PLOAIE, DE SOARE și tu, te plângi de prea multe cuvinte...ce nu-și au rostul, pentru tine. Între noi doi sau câți om fi, nu stă o miză, nu poate fi mereu ca la pariuri. Nu stă doar un trofeu sau o medalie, care de cele mai multe ori, ţin loc unor cuvinte laudative. În câte runde să mai particip, să primesc săgeți acolo, unde doare mai tare și tot mie, să mi se reproșeze că joc pentru bani sau alte motive oarecare. De ce nu pot fi neutru, să privesc și eu, totul de pe margine, că prea mult am fost miezul acțiunilor și se pare că pe unii deranjează. Dacă da, mă retrag în spaţiul meu public, intim, intitulat de mine, generic: " My Wanted Place". Locul meu preferat ar fi în braţele tale și asta doare, așa că mă opresc aici cu declarațiile, continui cu faptele...punct.
Care a fost ultima replică, cu care ai fost surprins sau pe care ai trece-o la "NOTIFICAREA TA PREFERATĂ"?
Nu știu dacă replicile au un barem de notare, dar mie cu siguranță, mi-ar plăcea să acord note. Nu știu, în funcție, de ce barem, dar aș încadr-o la o rubrică, să rămână acolo. Replicile sunt de sine stătătoare, dar și când fluctuează prin tine, mai ceva, ca la cutremur. Notificarea mea preferată, am sperat că vei fi tu. Replicile curg, acide sau nu, dar tu ești replica sau reply-ul, ce mi-a încâlzit sufletul într-o zi de vară. Nu mi-ai spus multe în cuvinte, dar au fost niște cuvinte de ţinut mine. Just in case.
Nu știu, dacă să fac un top din ele, dar deja face Facebook-ul. Ce mă mai surprinde la ele, e caracterul de noutate și acel sclipici efervescent. În rest, același caracter taxabil și molestator de servicii și atribuţii în stat sau la privat. Regulile sunt multe, la fel și replicile, dar de ce ne taxăm, până la ultimul BAN, în loc să ne scoatem mână din gură sau buzunar sau fiecare unde o mai avem băgată. Pardon și scuzele de rigoare.
E dificil, să stai să studiezi replicile fiecăruia, când te baţi doar cu originalul, în cuvinte și acuze sau scuze, după caz. E ca și cum, ai sta pe unul dintre scaunele psihologului, iar altcineva te ascultă, te înţelege și-ţi mai și explică. Dar aproape în zadar pentru unii, deoarece pentru ei Facebook-ul e doar o joacă de copii. Nu a zis nimeni, că nu poate fi, dar în limita unor condiţii stabilite de comun acord și de comunitatea, din care alegi să faci parte.
Cum se plătește și-n ce se contabilizează consumul de replici?
Ultima factură la curent mi-a venit cam ridicată. Așa când te aștepţi, ca alţii să rezoneze cu tine, în reducerea debitului verbal, consumat aiurea și cu un aport de energie mare. Cuvintele și replicile se consumă la greu, dar asta nu înseamnă că sunt consumate. Pot fi consumabile, mai ales, că provin din copilării alb-negru. Iar asta, ce înseamnă, să ne apucăm să tragem cuvintele la xerox, ca la școală, ca și când am fi absolvit aceeași clasă, aceeași clasă socială? Nimic original în asta, dar ce i-aţi făcut? I-aţi albit și ultima pată de culoare....de atâta difuzare sau prespălare.
Plătim cu poezie, plătim cu cuvinte, dar mai mult plătim cu replica dinainte....DINAINTE de a spune ceva, dinainte de a ne cere iertare, dinainte de toate, etc. Am contorizat tot, până și spaţiul rămas între noi, pentru că n-avem timp, să dăm înapoi, nici măcar porţia primită în plus, darămite în minus. Cine să ne învețe, cine să ne arate, când mai toţi, am fost absenţi la timpul nostru sau vremea noastră? Tot timpul, viaţa sau tot noi. Viaţa poate fi simplificată la doi, dar ce ne facem cu al treilea? E pe drum, dar încotro cu a lui rătăcire, cu ale sale direcţii, încotro conduce barca și unde ancorăm velele?
Cu ce putem contabiliza, când nu mai e nimic de plătit și de arătat, ci doar de demonstrat. Dar până acum, ce-om fi făcut? Doar ne-am jucat. Dar alţii? Nu-i treaba noastră, ci a lor. Nu așa, am fost învățați de societate și de tiparul ei? De ce să ne băgăm în treaba și viaţa altora? Știm noi mai bine, ne pricepem mai bine? Poate mai bine decât alţii, dar nu în totalitate sau nu în toate. Trebuie să eșuam sau să dăm greș în ceva...lamentabil, prostesc etc.
Mereu ne-a lipsit practica, pentru că am avut doar teorie, teorie de mici și modele paterne, demne de urmat sau nu. Dar cum stăm, cu lucrul manual, cu mâinile noastre care făuresc mereu lucruri și care ne învaţă mereu zilnic? E traiul nostru de zi cu zi. Avem o trinitate a vieții, de care ţinem, dar de care am uitat.
Ne-am contabilizat prea mult, ne-au venit facturile, dările la stat, dar am uitat că facturile sunt altele. Timpul, care mereu taie câte o factură, atunci când se depășește limita sau scadenţa. Ţine de bun simţ sau nu numai, dar și de faptul că banul, se devalorizează în timp și spaţiu. Cu cât ai mai mulţi copii, cu atât efortul și timpul sunt direct proporționale cu investiția. Costul educației și creșterea copiilor devine un drept cuantificabil în timp. Ni se reduc multe la buget și la privat, dar ni se și acceptă multe. Echilibrul este bun în toate, dar noi împingem limita, deoarece credem că mai departe, ne așteaptă mereu ceva mai bun. Mergem până într-acolo, mânaţi de soartă sau destin, dar tot viaţa ne întoarce, pentru a ne face al ei plin.
Cine să preia cuvântul, când pe toţi ne doare....lipsa lor, uneori, absenţa lor din viaţa noastră. Cuvântul taie, dar și împarte, de cele mai multe ori, pe jumătate. Cuvintele au măsură, dar și greutate. Au scop și cauză, dar și efect. E apăsător, dar are înclinații și direcţie. E subliniat, adesea în text, pentru că contează și iese în evidenta în felul lui. Acesta e rolul, pe care îl are în viaţa ta. De cine asculți, de cine te temi, pe cine înșeli sau pe cine chemi la împăcare sau dulce revedere.
Sunt momente, când înălţăm pe alţii, pe piedestalul, doar pentru că, replicile lor sau comentariile altora sună mai bine în urechile noastre sau sunt mai plăcute sufletului nostru, căutător de ruine, ca și noi. Le diferențiem și le acordăm locuri, de parcă timpul nostru sau viaţa noastră, ar depinde de ele. De parcă, ele ar fi rotiţa noastră premergătoare. Chiar dacă, nu am avut premergător, când eram mici, cuvintele ne-au învăţat și ne învaţă să mergem. E un ciclu primar, gimnazial sau universitar, care ne poziționează undeva, însă nu se știe pentru cât timp. Tot cuvântul, ne urcă și coboară pe a vieții scară. La ce nivel alegi să staționezi, depinde doar de tine sau și de alţii. Alege să înveți de la mine, de la tine sau de la alţii. Fură meseria, cât încă mai există chimia dintre noi și nu te gândi doar la nevoi. Ele vin și pleacă, dar educația rămâne, în vene, în sânge, atâta timp cât știi și ești conștient de cine ești.
*sursa foto: pixabay
Comentarii
Trimiteți un comentariu