Gândul e tot o mișcare! Distribuie cu prudenţă! Condu cu atenție!

Am început cu un drum, mi-am ales o cale. Am început de la un punct, care nu știam unde duce, decât la un alt punct. Era o distanţă A-B, la care trebuia să ajung. Am început cu o linie, ce am trasat-o mai întâi greșit, ca să corectez pe parcurs. 

          Dar când am început cu mine?

Atunci când nu știam încotro, să o iau: stânga, dreapta sau whatever. Am început să mă car pe mine, cu tot cu greutatea, ce atârna pe umerii mei, de la vârste fragede. Am ales să-i înţeleg pe alţii, poate mai mult decât m-am înţeles pe mine. Poate timpul, nu mi-a permis sau alte împrejurări. Când să mă înţeleg pe mine, au schimbat alţii întrebările. 

      De ce caută alţii, să intre în sufletul tău, doar să cotrobăie pe acolo? De ce își permit, să intre cu bocancii sau cu tocurile de n cm în viaţa ta? Au plătit chirie, de și-au însușit dreptul de a avea spaţiu la tine, acasă?

      De ce își permit să distribuie conţinut spre tine, care nu te îmbunătățesc cu nimic, care nu te fac o mai bună versiune a ta, care nu-ţi fac cinste. Eu distribui cu prudenţă, ca și cum, aș distribui spre inima mea. E dificil, să scrii, să simţi și sa trăiești în același timp. 

     Conţinutul are nevoie de reacție, dar și de stimul. Conţinutul e plin, reacțiile pot fi și goale, fără simţire. 

      Dar de ce, uneori trebuie să fiu eu, propriul meu conducător, să aleg ce gânduri sau ce săgeți arunc spre mine? Mereu am încercat să construiesc un zid, o armură în jurul meu, ca să mă protejez, împotriva cuvintelor de ocară. 

      Eu mă conţin mai mult pe mine, decât mă au restul. Într-o formulă, într-o ecuaţie, într-o propoziție etc. Tu, unde mă ai decât în portofel, unde mă ţii decât sub papuc... de ce nu pot avea și eu, independenţa mea? Să mă pot bucura ca restul...

      Poate, m-am abandonat mai mult scrisului, dar și el m-a îmbrăţisat cu braţele lui. Așa m-am simţit în siguranță. Însă, și scrisul te face vulnerabil. Te pune în pielea personajului și te supune la probe, fel de fel. E o voce, care te lasă și nu te lasă să trăiești, să continui sau să te deșire în mers, 

       Dar cine înţelege, când nimeni nu ascultă? Dar câte urechi sai ai, câte mâini, câte degete?

      De ce scrisul nu are susținere, dacă pentru unii sunt niște vorbe aruncate în vânt, niște vorbe demonstrative care nu constă NIMIC, ci costă TOT. 

      Poate scrisul nu bucură, așa cum bucură laudele, aprecierile exhaustive sau onomatopeele, dacă le-ai primit o dată în viaţă sau le-ai simţit pe pielea ta. Scrisul e o formă de a trăi și de a renaște. Cu el, treci prin toate stările. Știi, nu poţi scrie despre toţi și despre toate, în necunoștiinţa de cauză. Unii mai sunt și plătiți să scrie, nu fac asta din pasiune sau că n-au din ce trăi. 

     Eu poate doar supravieţuiesc, dar alţii de ce nu fac asta? Sau poate da, dar primesc bonusuri sau prime, eu, din păcate, nu. 

    Prudenţa cred că s-a născut la sat, dar e de genul masculin, dar poate fi și neutră. E bine să pui, niște prudenţă în tot ce faci sau scrii, că se interpretează și asta nu se dorește.

      Eu nu sunt genul aventurier, care să mă arunc într-un ocean de romane, din care nu mai pot ieși sau înota. Așa îmi ajunge cu oceanul de cuvinte, din care scot numai ancore. Aș putea scoate și pești, dar nu știu dacă sunt ei cu scrisul. Cred că sunt mai mult, cu mâncatul de litere sau fete. Așa nu pricep, unde s-au aruncat toate. 

     De aceea, prefer, să stau la mal, sa am plaja mea, pe o insula pustie sau nu. Sub un palmier sau cocotier, cine știe... mă trezește gravitația lui Newton. Deci, ce mi-a căzut, mărul sau nuca? Dar eu sunt trezit de mult, de fiecare dimineață și răsăritul Soarelui. Eu uit unde mă pun, deoarece pe nisip, simt că mă scufund cu el și mă duc în larg... așa că mă găsești pe ponton, acolo mă îngân cu gândurile și cu valurile albastre.

      M-aș putea apuca de o distribuţie a gândurilor, dar sunt prea leneș acum sau poate găsesc unul ca mine, care să mă înțeleagă și tot facem o treabă bună....chiar în Orașul Leneș. De aceea, zic mulţi, că în ultima vreme nu s-a mișcat nimic. Dar și când se mișcă, se aruncă toate la primul val, de zici că-i sezon estival. Nu știi, dacă e devină fizica sau nu a fost motoare, care să pună în mișcare lucrurile sau de finanțări sau investiții în oraș și mai mult decât atât, în oameni, forţa de muncă și resursa umană. 

       Gândurile, precum și ideile au un risc de abandon. Așa cum îţi vin, așa se și duc... dar crezi că eu stau mereu pe loc, în poziția Gânditorul, de Brâncuși? Nu, mai am și alte treburi, dar eu sunt mai mult static, mă mișc alene într-un ritm molatec.

        Dacă tot amintim de mișcare, doar că în termeni de alergare și antrenare de forţe, decât dezvoltare, menționăm, ca și evenimente: SemiMaratonul, Festivalul Culorilor și Forza ZU. 

      Gândul e tot o mișcare, ce trebuie antrenată cu spor pentru al nostru tânăr viitor. E greu să antrenezi gândul în direcţia corectă, când sunt atâtea reacții și stimuli, mulţi o iau în direcţia greșită și revin, mulţi, nu. Eu am ales să stagnez, dar nu să involuat, ci doar să mă fac iar MICĂ, să văd cum îmi stă, că MARE, am tot văzut. Dacă nu știi să înoți, te ia valul și astepţi colacul. Dacă mai ai un gând să te miști de aici sau un drum la Baia Mare, poți participa la mișcarea ZU din Baia Mare by Mihai Morar. 

        Dar cine stă prin mine și nu se plictisește de atâta stat? Chiar EU, poate și alţii, că mă prea văd, prea mă citesc, mă prea ochesc prin ziare, reviste, internet, face-to-face etc. Doar ma poţi vedea cu ochiul liber, dar percep și eu, o taxă, așa de bun simţ. Per apariție, per articol, per tiraj, exemplar și ce-o mai fi. Bucuroși să ne auzim, să ne citim și atunci, dacă ne mai plătim câte o BINEFACERE.

     La mare sau la munte, ca să ai ce face doar dacă se ocupă alţii, dar de ce nu te implici și tu, cu o inițiativă, cu o idee, cu un proiect.

     La mare sau la munte, ca să ai ce citi: cărţi, reviste, publicaţii, pliante, oferte, trebuie să scrii alţii pentru tine, să le redacteze sau să le tipizate. E o muncă și asta, plătită din bani publici sau privaţi. Nu vorbesc, de cei care se duc acolo pentru altceva, aceia sunt o altă categorie. 

    Dacă sunt mai reținută sau mai rezervată cu cuvintele, de ce nu vorbesc sau de ce sunt așa tăcută. Asta, ca să-ţi vorbesc și să-ţi răspund la întrebări. Dar eu, doar asta, am de făcut? Vreau să mă pot bucura și eu de viaţă și de cei dragi mie, așa cum se bucură și alţii. Nu am cerut să fiu pusă în evidenţă sau să mă diferenţiez în vreun anume fel.

        Îmi fac treaba, cum știu mai bine. Cu toate că, am știut și știu, ca pierd anumite șanse sau oportunități în viaţă, de care alţii, s-au bucurat poate la vremea și timpul lor. Dar asta, pentru că sunt o fire muncitoare, perseverență și las de la mine sau poate au lăsat mai mult alţii. Nu știu, exact proporțiile sau poate mi-au furat dorințele, visele, idealurile, asta într-o formă decentă.

    Mereu au considerat că trebuie alţii să se bucure înaintea mea. Poate au considerat, că trebuie să se bucure pentru mine. Le mulțumesc pentru asta. Eu când am avut ocazia, m-am bucurat, știam că nu durează mult nici acest moment. Vorba aceea: Clipele frumoase nu durează mult, se termină repede. Dar cine să mai creadă în VORBE, VORBE CARE DOR...când sunt atâtea MESAJE, dar asta nu înseamnă că le înlocuiesc, ci le substituie într-o altă formă.

      Eu mă bucur și de ce se distribuie pe drum sau în cale mea. O vorbă, ce o aud, că-mi trece, pe lângă ureche. Un chiot, un râs, o abținere, un deranj, lucruri ce mă fac UMAN. Deci, mai verificați, dacă aţi bifat toate semafoarele, podurile etc, ca să nu fii roboţi, decât în viitor sau când o fi posibil. 

      Eu mă bucur, de fiecare cafea, de fiecare înghețată, de fiecare miros sau parfum, ce-l întâlnesc pe drum, chiar dacă mai sunt și lucruri care miros mai înţepător, dar fac și ele, parte din peisaj. Mă bucur de fiecare porţie de mâncare sau de fiecare aliment, pe care pun mâna sau mi-l procur cu mâinile mele. Asta mă face UMAN și TANGIBIL.

       Dar pot sta mai mult decât tine afară, că mama mă vrea în casă, să o ajut la treburi. Dar pot sta mai mult să mă joc, când trebuie să am grijă de fraţii sau surorile mele. Eu ales să mă BUCUR pentru ORICE și să simt tot ce este POSIBIL. 

       Deci, care-i treaba cu distribuțiile în casă sau în familie. Cel mai timp pe telefon, îl petreci acasă, la serviciu, în parc sau la spital. De ce să nu-l folosești în scop util, să faci ceva cu viaţa ta, chiar din starea care ești. Nimeni nu-ţi cere să te schimbi, dacă ţi-e bine așa, dar măcar să contribui și tu, cu ceva? Oricât de mic, oricât de puţin...

      Serviciile nu constau doar în bani și putere, ci și în susținere și motivație. Avem atâtea modele, personalități de urmat și urmărit, că n-am văzut NEAM mai plictisit decât acesta, care să nu facă NIMIC. Unde-i distracția, unde-i cheful organizat? S-au terminat sponsorizările, nu-i nimic, facem noi, punem mâna de la mână și ajutăm la susținerea afacerilor locale și la scopuri comune.

         M-am bucurat de TOT, când am ales să mănânc TOT din farfurie, mai ales că știu, că e făcut de mami meu. Am preferat să las și pentru ZIUA DE MÂINE, să nu mă aglomerez la stomac. Însă, îmi place să mănânc și proporționat, adică să am o distribuţie atentă a masei corporale. Nici prea mult, nici prea puţin. Tu, cât ai consumat ultima dată. Nu sunt genul, care să mănânce mereu la restaurant, dar îmi place mâncarea gătită, deoarece se prinde altfel de stomac. 

      Digestia e tot un fel de sistem, modul în care-ţi conduci viaţa, te afectează în mod direct sau indirect. Modul în care organele lucrează pentru tine, face ca întreg sistemul să aibă o bună funcționare. Mai există și derapaje, dar dacă știi cum conduci prin tine, totul se redresează, se așează pe șine. 

      De ce numai un om trebuie să facă, pentru că toate se învârt în jurul lui? De ce doar o persoană, care atrage fonduri financiare e mai credibilă și doar aia susţine afacerea sau familia. Familia nu e întotdeauna o afacere. Familia e mai mult o reprezentare, la nivel mic sau mare. De ce unii sunt mai ajutați dacă alţii, pentru că trebuie să existe și aici o proporție, că în tot și toate, nu?

      Atunci ce ne lipsește, dacă noi vrem să fim doar ATÂT, deoarece nu ne plac camerele sau nu am fost obișnuiți cu camerele. Dar am trăit viaţa noastră, cu bune și cu rele, nu ne-am spălat rufele în public, cum se zice. Ne vedem viaţa, asa cum este și ne bucurăm de ce ne oferă ea, mult sau puţin. Interpretări sunt multe, tot lumea vorbește în plus sau în minus. Bine că am telecomandă, să-i dau mai încet. Dar cine-i deranjat, în toată treaba asta? 

     Dacă MIȘCAREA, e gândul ce ne omoară, ce ne face viaţa grea, de ce pasul e mai ușor de făcut în doi, când ne putem deplasa pe propriile picioare? Am fi toţi mai ușori și mai deplasabili, dacă n-ar atârna pe noi, bagajele din alte generații, care gravitează tot deasupra noastră. De aranjat, ne aranjăm cu toţi, dar mișcare când? Treaba se face cu tot corpul. 

         Mereu problemele ţin de titlu sau de notorietate, mai puţin de a noastră familie, care nu se rezumă doar la trei, dar nici prea mulţi nu e bine. Așa că, de aceea preferi să fii singur, independent, dar rezervat în alegeri. Eu, de ce nu am fost inclusă, ci mai mult exclusă, din jocul vostru, cu toate că am participat și am fost observator la multe, dar voi vă vedeți numai pe chat și în camere. Atâta existați. 

       Deci și prin urmare, ce nu sunt eu? De ce nu pot respira și trăi prin voi? De ce mă schimbări adesea, pănă vă vine pensia? Eu cred că am fost mereu, pe șir, pe rând sau la coadă, într-un anunț sau o reclamă la colţ de stradă. Poate un fost și un pliant sau ofertă bună pentru tine, dar ai zis ca nu ai timp de pastile sau de vorbă cu mine. 

      Pe stradă, lumea mă vede doar ca angajat, dar eu îndeplinesc mai multe roluri: acasă, în piaţă la serviciu. În câte locuri să mă mai împart, ca să am un trai decent și eficient în consumarea și utilizarea resurselor, de care dispunem sau pe care le producem?

       Dacă gândul e tot în mișcarea, de ce ești tu, gândul meu? Înseamnă că mișc sau antrenez alţi oameni și tot e BINE. Dar tu, ce faci, în locul meu sau prin mine? Produci stricăciuni sau ești și tu resursa, la fel, ca și mine? Te consumi și tu sau doar eu plătesc pentru tine, în bani, natura sau orice poate fi cuantificabil, regenerabil? 

      Condu cu atenție, cineva te așteaptă acasă și la masă!

foto: pixabay