Natura e dovada pentru că poţi renaște...și România, poate!

    

  Natura e dovada, că poţi renaște, că poţi mai mult decât ai fost ieri și mai puţin decât ai fost azi. 

      Natura se întoarce la tine, într-un mod sau altul, într-un mod firesc sau nefiresc. E greu să o pierzi din priviri, deoarece este peste tot. În fiecare minut, în fiecare oră, în fiecare moment, în fiecare cadru petrecut împreună. 

Ne despart anotimpurile, vremea sau timpul, dar ne găsiți tot împreună, deoarece reprezentăm anul sau anii. Sunt tot un fel de combinări, ca la matematică.     

        Depinde cum le iei și cum le percepi, individual sau colectiv. De fiecare dată, anotimpul e mereu altul, e mereu schimbat în alte haine, pentru a te face pe tine fericită sau tristă, pentru a te trece prin toate stările lui. Dacă vorbim despre el, anotimpul meu preferat nu e neapărat, ca și cum aș vorbi despre mine, ne mai aflăm și în contrast sau în contradictoriu, chiar dacă purtăm aceleași haine sau haine diferite.

       Vremea are și ea, o cadenţă, cu fiecare picătură, ce cade pe pământ, pe asfalt sau pe podea. Cu fiecare picătură, ce o așezi în palmă, cu fiecare picătură, ce o numeri pe ceas, ca să știi câte ţi-au mai rămas despre mine, despre noi...despre timpul clepsidră înjumătățit la doi. Important e să o vezi și începi de dimineaţa cu ROUA, de pe petalele florilor. E un început atât de proaspăt, doar când te gândești la numele ei. 

       Timpul, mereu e altul, dar fiecare floare se spune că are vremea ei. Atunci îmi place să o surprind, cu timiditățiile și delicateţiele ei, cu nuanțele și tonuri ei favorite. Unde să-mi petrec timpul, dacă îmi ieși mereu în cale, pe alee, în parc, pe pajiști, pe câmp sau în grădini? Merg alături de tine, dacă îmi permiţi sau te însoțesc la tot pasul, să-mi presari din parfumul tău pe drum.

     E drept și adevărat, că florile au mereu ceva de spus, chiar și pe limbajul lor, nu le cunosc pe toate, dar mi-ar plăcea să le caut și să le descopăr tainele. Nu mai știu, unde ne-a împrăștiat viaţa sau timpurile. Eram toate din aceeași sămânță, dar vremea se pare că nu a fost pentru toate aceeași. Asta e, măcar ne-am întâlnit, ne-am cunoscut cât de cât. Dar cu tine, ce s-a întâmplat de ţi-ai pierdut parfumul? Cumva de când ţi-e tot gândul la vreo unul? Nu cred, să fie ăsta vreun motiv. Nu că te scot acum, dar unde e jocul cu petalele împrăștiate pe drum: "Mă iubește, nu mă iubește?" Eram pare sau impare, dar cred că toate am fost și suntem iubite la fel, precum zilele săptămânii. Dar cum ne-o fi găsit timpul, pe toate la un loc, cu același joc...și dans. Oare o fi popular prin alte ţări și am rămas cu gândul doar la el? Ori doar al lui / ei parfum rătăcește pe drum? 

      Mi-e dor să mă întoarcă acasă, să-mi știe culorile și zilele preferate. Încă, nu știu notele de bază și cele de vârf, dar le descopăr cu timpul. Îmi plac așa de mult cele florale. 

      Natura e dovada, că poţi renaște, că poţi ajunge sau deveni o mai bună versiune a ta #LikeYourself. Florile demonstrează faptul că, nici ploaia sau vânturile mai puternice nu stau în calea fericirii lor. Ai putea crede că florile găsesc în fiecare zi un motiv de bucurie și renaștere la viaţă. Păcat că la unele durează asa puţin fericirea. 

  <Eu mai aștept până la anul, să-mi etalez corpul, să răsar mai frumos și mai proaspăt... și mai trece un sezon și tot altele grăbite, mi-o iau înainte. >

      Mereu am așteptat sau am avut de așteptat pe fiecare, în funcție de natura sa. Asta, că a fost la piaţă, în viaţă sau alte circumstanțe. Depinde în ce sol te naști și ce rădăcini prinzi. Eu mereu mă întorc la origini, cred că sunt perenă. Oi fi bujor...îmi scutur repede petalele, precum un fior sau atingere. Tare sensibil(ă), mai sunt..ce autocaracterizare.

Dovezile în public 

     Natura dovedește Z.I.L.N.I.C, cât îi pasă de părerile lumii. În fiecare zi, se afișează, mai frumoasă, mai degajată, că precedenta. Așa e natura ei. Natura renaște în faţa ta, pentru ca tu să ai ochi să o vezi, să o admiri și să o descrii. Așa e EA. Îţi dovedește public, cu fiecare apariție, chiar pe covorul verde. Mai că stai și la o poză cu tine, dar tu zici că faci parte din peisaj sau o decupezi la montaj.      

     Natura are dovezi, că poate renaște, deoarece a mai văzut la altele, dinaintea ei. A luat exemplu sau s-a conformat după tipare, o perioadă. Poate, chiar și-a găsit prin cunoștințele ei, drept model, o altă surată. Să poarte aceleași haine, să se îmbrace la fel, să poarte același parfum, nu știu. Însă, unele preferă să aibă un stil propriu și se individualizează. O fi de soi, ce nu crește pe la noi sau o fi fost vreo dată sămânță pe aici, aruncată. Noi nu ne-am aruncat prea departe, că atât ne-a fost plapuma. Am avut niște ierni, nu știu dacă vă mai amintiți, dar ne-a acoperit pe toate. Ne-a făcut dalbe și imaculate.

      Dar când și-o fi pierdut florile, stilul, cred că odată cu emisiunea Bravo, ai stil. Scuzaţi, pentru antireclamă. Dar nu e vina voastră, e cina celor ce vă sponsorizează sau se uită la voi. Pardon, a fost o glumă, nu vorbeam despre voi, doar așa, am adus vorba, ca să fie treaba, treabă.

Dovezile au preţ și valoare. Au frevenţă și unicitate.

Am uitat, ce am dovedit ultima dată. Cred că prețul unei flori sau a unui buchet de flori. Cred că eram prin generală sau liceu, când m-am târguit pentru un leu. Tot managementul negocierii, merge și aici sau funcţionează. Atunci leul, chiar avea valoare, nu zic că acum nu, dar mai mult de o ţigară, o eugenie sau o cafea, nu-ţi poţi lua. Dar ce-ai vrea? E de ajuns, pentru pauză dintre minus și plus aka economia.

     Avem prețul și valoare, de când am băgat degetul în floare. Am crezut că trebuie să schimbăm ceva cu căpăţânile noastre, să nu așteptăm de la stat sau de la alţii, că știţi vorba aceia: 

  "La noi, căpățânile sunt scumpe, chiar și de usturoi...doamne, ne miroase a românește, ce haur..."

Ce-am atins cu degetul nu știu, dar a fost o atingere, un touch, cum zice englezul. Cred că prima dată, am atins marea și ni s-a părut adâncă. O trecut multă vreme de atunci sau doar mi s-a părut...cu toropelile ăstea. 

     Gesturile au frecvenţă și unicitate. Frevența e măsurată în "De câte ori", ai făcut un gest de apreciere. Au unicitate măsurată în "de fiecare dată". Nu cred că mi-am luat vreodată, ce nu-mi aparține, ci doar ce mi se cuvine și prin munca cinstită. Am stat și m-am sfădit cu ale mele surate, că tot ăstea de la oraș par mai înaintate, dar ce mie îmi lipsește cartea? Nu, o am în bibliotecă. Știu a scrie, a citi, a mă exprima românește. Poate îmi aleg cu grijă cuvintele și nu dau drum la gură la cuvinte, deoarece mă pot considera o ţărăncuţă educată. 

        De fiecare dată, când faci un gest către ea, natura renaște. Capăta un nou cadru și un nou contur. De fiecare dată, când ea crește, crești o dată cu ea. De fiecare dată, când ea se schimbă, te schimbi o dată cu ea. De câte ori, taci. Ea se întreabă. De câte ori te gândești, ea se întreabă la ce.

        Eu cred că și gesturile au o școală, pe care trebuie să o ai și absolvi în viaţă. Se numește educația sau viaţa de acasă, cu urcușurile și coborâsurile ei. Ne-am certat, dar ne-am și împăcat, chiar și-n gând, nu doar în faptă. Ne-am aruncat cuvinte urâte, dar tot noi le-am uitat sau le-am scris pe altă pagină și am îndoit-o. 

       Educația nu are vârstă, pentru că porn ește de la un nivel inferior și se termină la nivel superior, propriu zis. Pornește de la primul "Bună ziua!", dat pe scară și uitat într-o doară. Educația e continuuă, chiar dacă sistemul se schimbă sau intervin modificări, noi sa fim sănătoși, să ne adaptăm sau să le facem, înțelegem pe toate, ca și până acum.

        Dar câte să mai facem, într-o societate, în care nu ne sunt recunoscute meritele, în care propriul buzunar e mai important. Sunt niște lecţii, pe care le tot repetăm și la fel de repede le uităm, pentru că nu ne ajută memoria sau problemel la matematică, ar spune alţii. Eu tind să cred, că problemele în viaţă ne ajung sau nu le găsim la toţi, toate, rezolvare, pentru că suntem diferiți, unii faţă de alţii. 

        De ce să-mi pierd cuvintele pentru unii, care nu merită, care nu ascultă și a doua oară. Eu nu pot auzi ceea ce spui mereu, dar tu, da. Eu ascult sau citesc, ca să înţeleg, nu doar să dau replay...că nu le pot știi pe toate, poate e și vârsta de așa natură. Dar de ce să demonstrez fiecăruia în parte, când poate e de ajuns una sau unul, să nu mă înțeleagă și deja cheful meu și ziua de muncă e stricată. 

    De ce se așteaptă mereu totul de la mine și nu și de la tine? De ce trebuie să pornesc eu totul, iar alţii să mă lase baltă cu ale mele? De ce totul pentru putere? De ce nu pornește totul de la o inițiativă, de a nu lăsa vasele ce le-am condus cândva în derivă? Am putea începe cu Libertatea 2000...și am putea continua cu multe, chiar cu libertatea cuvântului în lume, dar cu scopuri bune sau acceptabile.

     Ce inițiative să mai am eu, ce proiecte să mai pot începe, când ani întregi am fost blamat pentru proiecte de lege...poate dacă candidam independent sau voluntar, dar am ales să-mi susţin familia și comunitatea, să avem scopuri și interese comune. Dar, iar aud că mi-a trecut rândul, când eu așteptăm să fie iar coadă la alimentară, să fie belșug și avere în ţară. M-am săturat de defrișări ilegale, vreau proiecte de ţară, dar EU, când mă mai bucur. MAI pot fi copil alături de voi, când și pe aceștia, îi diferenţiaţi politic, când eu sunt doar ciclic. Nu ar fi mai ușor așa, nu am facilita lucrurile, de cât să le îngreunăm? MAI pot lua lucrurile ușor, fără să creez vreo ambuscada sau vreo avalanșă de vorbe?

        Mereu e vorba de sume, când natura însăși e o sumă, din care te tot împrumuți și te întorci cu rest. Natura e însăși un produs pe piaţă, ce merită respectat și apreciat. Dar eu, fructul vostru, ce rol mai am pe piaţă? Nu am ales, când să mă nasc, am venit pe lume într-o formă variată, să bucur lumea, cu resursele mele sau ajutată de stat sau de privat. Lumea m-a împrăștiat, unde a văzut cu ochii, eu mereu m-am întors la origini. De ce ne certăm mereu pe o sămânță... când nu știm de unde provine și ce rol are?

        Nu știu, care sunt circumstanțele, de nu ne mai ajung finanțele. Nu sunt eu, un copil care cere multe, dar pretenţii tot am de la fiecare. Nu că sunt x sau y, pot fi un oarecare, dar fiecare are o valoare, dar eu mă sărăcesc și pentru un leu sau un termen de comparaţie: MAI MULT sau MAI PUŢIN. Eu, ce sunt, decât cumpătarea, care e bună și-n mâncarea și-n viaţă. Nu sunt eu o persoană cu excese, cu toate că îmi fac poftele cât de cât. Nu exagerez nici cu hainele, dar unde mi-o fi lipsa sau sărăcia? Nu o găsesc decât în tot. 

       Mereu am încercat să-i înţeleg pe alţii, în loc să văd de mine sau poate am văzut prea târziu, poate eram cu munca sau altele. Mereu am amânat un concediu sau o vacanţă, sa-mi fac datoria faţă de fraţi sau faţa de ţară. Pe mine, m-am lăsat în plan secund, dar am familia mea, care mă ajută și înţelege cum și cât poate. Pentru asta, sunt MULŢUMIT și RECUNOSCĂTOR în fiecare zi.

    Tu, pentru ce ești recunoscător AZI?