No semnal sau viaţa dincolo de sunete
Sunt un artist al străzii, pentru că am ales, să fac și din ea, o artă. O întâlnești peste tot în drumul tău, chiar și pe pereţi. Ia forma unor graffiti, mâzgâlituri sau semnături. Când nu am ce spune sunt #REBELSWITHACAUSE, nu pentru că așa spun alţii, ci pentru că am pentru ce lupta și merge mai departe, indiferent de impediment. Pentru tine, știu mereu că am fost unul, politic sau nu, invalid. Eu am așteptat mai mereu, răspunsurile valide la întrebări. E ca și cum, te-aș supune la test. Spui că-ţi place viaţa, dar pici și la ea. Se place, că-ţi plac extremele, de stânga și de dreapta, dar ce faci cu cei din centru...care caută mereu un mijloc sau o scuză pentru orice, mai puţin să facă treabă.
Când viaţa îmi pune pauză, eu aleg o altă scară, să-mi exprim muzica și starea din suflet. O fi ea, cam falsă sau afoană, dar e și ea ceva, nu poţi spune că e nimic. Dacă și din nimic, faci ceva, cu siguranță, poţi face și ceva cu ea. Să alegi un mod de exprimare, un mod de a vorbi, pe înțelesul ei. Mulţi dintre noi suntem neînțeleși pe ale vieții căi, dar nici nu ne dăm interesul să înțelegem sau să aflăm ceva...chiar și de unii singuri. Suntem temători de eșec și ce o să spună lumea. Poţi să te legi de un SPEAK de grâu și poţi spune, aproape că vorbește pentru tine. Încă, de mic copil, își știe povestea, deoarece a crescut mereu în ţara sa. Nu și-a părăsit semenii și i-a cuprins pe toţi în povestea sa.
Am ales să-mi scriu sau să-mi spun povestea, chiar și atunci când nimeni nu credea în mine, în tine sau în ea. Mi-am propus, să încerc, să mă avânt cu elan, până unde văd cu ochii, chiar și mai departe. Mi-am propus, să vă iau pe toţi cu mic, cu mare în călătoria mea.
Mi-am propus, să visez, să fiu rebel pentru o cauză, dar nu mai presus de mine. Nu știu, dacă eu mă cunosc cel mai bine, dar așa tind să cred.
Cu ce suntem mai presus sau mai prejos, decât alţii, dacă fiecare avem o mamă, o soră, un frate, părinţii chiar și-n străinătate? Legătură, relațiile tot există, dar EU mai puţin. Eu de ce însemn atât de puţin pe lumea asta, doar pentru că nu semăn cu ăla sau cu aia?
Dacă pentru unii sunt primul / prima pe listă, pentru alţii sunt coada și nu doar la consumul de vicioase. E drept, poate nu cotizez la taxe și accize, dar reprezint altceva. Nu mă poţi tăia de pe listă, pentru simplul fapt că nu sunt PORC. Scuzaţi dacă jignesc alte culturi sau tradiţii. E ca și cum, m-aș scoate prin altceva, dar nu neapărat bănesc, ci prin munca cinstită.
Mulţi mă văd sărac(ă) sau ponosit(ă), deoarece asta îmi este condiţia sau pentru că atâta aleg să vadă alţii în mine sau să bârfească mai bine zis. Dacă ar fi văzut mai multe, s-ar fi văzut sau s-ar fi cunoscut, nu doar un copil...la înaintare, care poate a uitat să înceapă cu bună ziua, ca la școală, dar na avem pretenţii. Poate eram în pauza de învăţat, așa mulţi își fac vacanţe la privat, dar ei mă bagă în altceva, să le iasă leafa. Spania sau alte ţări, le-am văzut doar în poze sau din ce mi-au povestit, spus alţii prin recreaţii. Eu vorbesc din ceea ce știu, aud sau văd. Nu prea sunt cu bârfă, decât dacă e constructivă.
De multe ori, sunt scos din context sau din text, pentru a fi pus între paranteze. Nu știu, ce tot reprezint, de nu-mi găsesc locul și spaţiul...să mă multiplic sau înmulțesc. Cred că mă scriu și pe pereţi, numai să mă ţin minte sau pun tapet cu vorbele mele. Una dintre ele, tot e o soluţie viabilă. Apelez și la un strat de lavabil, pentru acoperire bună și gata camera.
Firele mereu sunt o dovadă că lucrurile se continuuă, dar noi de ce nu putem sta pe pauză sau pe margine, ca simplii observatori? Așa cum au făcut și alţii cu noi, la timpul și momentul potrivit. Mereu, m-am legat de unul sau de altul, în scop constructiv, dar cine a zis că vreau să mă diferenţiez...de restul, care este și el, bun la ceva.
Dacă tot suntem egali și lucrurile se-mpart jumi-juma, de ce ăla are mai mult și eu mai puţin. De ce mereu, eu trebuie să renunţ la mine, pentru a fi tu, bine. Îmi vei întoarce tu, gestul sau mă pui la grămadă ca restul. Poate așa sunt eu mai directă, dar cine sunt eu, să te corectez, nu sunt sora sau mama ta, darămite altcineva. Mai mult, cred că sunt prieten de nădejde sau de confesiune, dar cred că s-au împărţit rolurile, dar tu, nu. Lipsești și de data asta, ca și alte dă-ţi...poate e mai important meciul sau bârfă cu prietenii.
Orice aș scoate din mine, nu e bun pentru tine. De parcă, mereu trebuie să am cuvintele pregătite pentru tine, dar tu nu. Tu ai un speech, pe care îl rulezi, de fiecare dată, de parcă, crezi că ulciorul merge de fiecare dată la apă. Măcar de-ar fi, de fiecare dată, cu altceva, dar nu...același conținut reciclat.
Mi-am ales cuvintele, ca metodă sau notă de plată, dar plătesc și cu moneda națională. Aleg să am o identitate, chiar dacă toţi mă denigrează, pe unde merg. Pășesc cu încredere, cu capul sus, dar mă găsești și cu capu-n nori.
Vorbele contează mai puţin, într-un Univers paralel, dar ca mijloc de plată, e ca la cursul valutar. Pic, urc și cobor iar. Un fel de curbă ascendentă și descendentă. Am progres, stagnare și regres. Cine oi fi?
Precum economia și cuvintele au un punct de ascensiune, un punct de echilibru, cât și un punct de regres. Eu, ce-s? Spaţiu, timp și bani. Dacă nu mă ai, mă vrei. Dacă nu mă dorești, vrei să-ţi fiu ceva. Dacă nu mă simţi, simţi că pierzi tot. De ce trebuie să fiu, eu cel care pleacă primul de pe loc, în loc să fiu cel care așteaptă #OPorţieDeBine? Prea am crescut printre ruine, dar educat bine, cu cei #7AniDeAcasă. Concepția, nu mă lasă, poate neconceputul a unor idei fără logică sau sens sau a unor cuvinte fără rost, atunci când nu trebuie sau atunci când sunt în plus..
Te-ai gândit, dacă vreodată sunt pe minus? Eu nu sunt precum banca, să fiu mereu alimentată, ci să fiu susținută și întrebată. Doar sunt și eu, o întrebare cu descuietoare.
Am dorit să rămân eu, așa cum sunt, dar a fost chestie de ambalaj și prezentare, nu lipsă de pudoare. Mereu alţi înaintea mea, dar nu și după mine.Ţin bon de ordine. Emit chitanță și factură pentru fiecare tură. Mai poţi, mai stai sunt cuvinte ce trebuie să le ai în fiecare buzunar.
Exprimarea e ceea ce-ţi permiţi. Cum ceea ce-ţi permiţi costă, am și eu o notă anostă. Pot trece multe pe liste, din care tu, mai taie câteva. Dar câte cuvinte rămân nerostite. Dacă eu mi-aș pierde exprimarea, în ceea ce mă privește, nu știu câţi s-ar ţine după mine, că-i nu-i mai conduc corect. Dar am și eu o voce și trebuie să mi-o respect. Am și traiul de zi cu zi, economii și ceva la ciorap, dar cum te simţi, m-ai mai întrebat?
Dacă mi-aș pierde exprimarea într-un cerc, aș fi numai raze de soare. Dacă mi-aș pierde exprimarea într-un pătrat, m-aș numi cap pătrat, numai să fiu precum ea, cu laturi egale. Dacă mi-aș pierde exprimarea într-un dreptunghi, m-aș nu-mi "Drept unghi" , măcar să știu unde mă aflu, să nu-mi pierd capul.
Însă, eu aleg să nu mi-o pierd, cum nici ea nu mă pierde pe mine din ochi, din vedere, chiar dacă nu mai e așa în putere. Tot eu, mi-o susţin și ridic, chiar și cu un instant la plic.
E greu să vorbești, e greu să și aplici, dar mai greu e să fii înţeles de comunitate. Regulile sunt aceleași pentru toţi, majoritatea dintre noi. Chiar dacă, nu știm fiecare limba engleză, măcar ne pricepem cât de cât. De aceea, de când cu comunitățile Facebook, mă simt și eu mai bine, sunt integrat mai ușor în societate și pot să comunic mai ușor.
Suntem familii, comunicăm pe rețelele sociale, oarecum împărţim aceleași drepturi și responsabilități în societate, cât ne este permis. Dacă suntem egali, ce ne desparte: bugetul și economia, poate și chiria.
După cum aminteam într-un articol precedent, cuvântul taxează sau stă la pândă, precum ochii din umbră. M-ai văzut, te văd. Mă urmărești, te urmăresc. Dar tu, ce oglindești? Poate mereu am avut ceva de împărţit, că mi-ai fost soră sau frate sau altceva în societate. Atenție nu te-am numit eu, k...a, ci mi-a demonstrat timpul ce fel de om ești sau viaţa, totuna.
De ce tot încerci să mă schimbi, dacă nu-ţi place cursul meu? De ce încerci, să mă îndrepți spre alte zări, dacă nu-ţi place cârma mea? Doar așa să oscilez în derivă și să nu mă tragă nimeni înapoi la mal? Poate am fost plecat sau am călătorit pe alte ape, dar tot la tine mă întorc, dragă consumator. Sunt precum apa potabilă, când caldă, când rece, pentru că mereu am fost al tău echilibru. Sunt mereu un izvor de inspiraţie și potolesc setea tuturor, ce așteaptă să mă descopere la pas și în natură.
De ce nu mă pot bucura la timp, pentru că e mereu un altul / o alta care stă în cale, dar nu este așa. Cu toate că, știm fiecare că are timpul său. Dacă am avea măcar pentru o perioadă, toţi aceleași scopuri și direcţii, nu ar fi mai bine...chiar pentru toată lumea. Nu știu, dacă ar fi careva împotrivă sau da? Cel puţin, ce rost ar avea?
Dacă îmi pierd a mea exprimare, chiar și lăsată într-un colţ, tot trag de el, în Paint, printr-un drag & drop, în loc să trag de tine să mă duci în vacanţă( să mă exprim pe acolo. Până-mi găsesc vreo casă ), cuvintele își pierd din valoare, la rubrica imobiliare. Dar cine să mă ajute, când mai mulţi fac mutări pe tabla de șah, iar noi, niște piese într-un joc abandonat. Cine să reia, ce-i început deja? E grea treaba sau e mai mare lenea?
Dacă nu m-am exprimat bine, de ce este arătat tot ăla din colţ, de parcă am fi la piaţă și am face negoţ? Eu cred că exprimarea trebuie respirată, dar nu e aceeași pentru toţi, se pare. Dar de trăit, trăim toţi sub același cer, se pare. Atunci de ce nu purtăm aceeași culoare la tricou, spre exemplu. Mereu de politici diferite. Dar eu o am pe a mea și susţin independent.
De ce trebuie să fim noi, mereu cele care trebuie să împărţim rolurile și atribuțiile. Pe cine să mai înţeleg? Cuvintele le împart mereu, între stânga și dreapta. O fi eu, cea de mijloc?
Viaţa mereu mă pune într-un rol, de parcă mereu as fi la teatru, într-un joc de măști, care cade prima..
Viaţa e dincolo de sunete, pentru că constă în semne și gesturi. Dacă ele se pierd, se pierde totul sau mare parte din el. Unde să mă duc cu ele, să fac o pantomimă? Chiar la "Românii au talent" sau "Superstar". Dar locurile sunt deja luate de cei "mai bine puși decât mine", eu, care am stat de-o viaţă la Galaţi. Dar cât măsoară o viaţă e mult spus. Mereu trebuie să ne plângem, în loc să facem ceva....eu am preferat să mă amplasez la mare.
Viaţa la mare e dincolo de sunete, viaţa la mare e autistă, deoarece ai toate simțurile posibile. Să vezi cu ochiul liber, să auzi valul, să respiri și sa simţi apa sărată, să atingi marea, chiar și imposibilul, să mergi pe apă. Atunci, de ce stăm despărţiţi, când avem atâtea braţe de la vărsarea Dunării în mare până la fiecare val de braţe de la concerte și festivaluri. Însă, și simțurile au limită și excese. Când ai simţit prea mult, când ai auzit prea puţin, când ai văzut TOT sau NIMIC, când te-ai întâlnit din întâmplare cu cursurile tale? Stai, am uitat și de la ăstea, ești absent(ă), că nu-ţi place școala, dar ce-ţi place ţie? Să fii un caz social sau să te implici zi de zi, prin orice activitate sau efort minim de a fi prezent...la tine, acasă.
Gurile sunt multe, la fel și pâinea de pe masă, dar ce nu ajunge în casă? Mereu banul e motiv de iscoadă, că n-ai dat bacul la școală, ci ai preferat să-ţi faci o viaţă. Dar pe restul, cui lași? Pe cine lași în urma ta, în loc să fii în rând cu lumea. Dar ai fost o dată și nu a fost bine. Atunci cum e mai bine? Să fii hrănit din ruine sau să aștept ceva cât de mic de la tine, din proprie inițiativă?
Cine să-ţi facă viaţa fericită, când nu ai făcut-o pe altora. De parcă, tu trebuie să găsești mereu motive, s-o strici. Cine să-ţi fie zâmbet, motiv de bucurie, când pui înainte de toate, banul, nu valoarea?
Provocare: Alege-ţi un spaţiu deschis sau închis și încearcă să creezi ceva. Te poţi exprima sau ești mereu inhibat sau ţi-e teamă de ceva? Uite, eu cu asta am trăit și am trăit bine. Nu, că asta, ar fi fost doar un slogan politic, ci am dus un trai decent alături de cei dragi mie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu