Drepturile și vizibilitatea jurnalistului în comunitate

Orice zi începe cu o poveste, la care ești martor sau nu. Orice zi începe cu o activitate, la care participi sau nu, activ sau pasiv. Orice zi începe cu un eveniment sau știre, care te vrea observator. De cele mai multe ori, viaţa te întreabă sau nu, ce rol vrei să ai. Uneori îl/o alegi tu, alteori, te alege el / ea pe tine. 

    Cred că jurnalismul nu are gen, dar are număr. Numere sau cifre, care pot aduce câștigul sau pierderea în statistici. Evenimentele se bazează pe cifre, activitățile se bazează pe rapoarte, tu pe ce te bazezi în viaţa, pe care o ai, pe care o duci de pe azi, pe mâine, poate. Stai la mila statului, accepți să muncești pe bani puţini sau te angajezi la privat și depinzi de superiori. Depinde cum îţi convine sau cum te adaptezi la mediul de lucru, precum și beneficiile, pe care ţi le oferă colegii / partenerii de serviciu / afaceri. 

       O zi bună începe cu prima rază a dimineții, pe care o resimți pe faţă, cu primul val de căldură, ce-ţi învăluie trupul. O zi nefavorabilă începe când meteorologul de serviciu, anunță ploi și trebuie să fii "umbrelă" și pentru alţii. La propriu și la figurat. Îmi plac astfel de scene, deoarece mă simt în siguranță și confer siguranță, la rândul meu. Protejez și sunt protejat. Dar ce atâtea măști, ori suntem la bal mascat? Doresc să-i ofer copilului meu, o viaţă sigură în acest oraș, cu un minim de pericole și ameninţări, tu de ce mă limitezi? Ești tu cumva, decidentul final? Ești un bun plătitor, la fel, ca și mine sau mai prost din alte puncte de vedere, dar nu eu te-am făcut așa, să ai ceva cu mine. 

         Tu cauţi mereu atenție prin presă, nu eu. Eu caut vizibilitate și lizibilitate, dacă mă-nţelegi. Caut să mă văd prin tine sau dincolo de tine, dacă și tu mă ajuți. Eu, te observ, atunci când alţii trec pe lângă tine sau sw feresc. Eu, te văd și poate chiar dacă sunt la muncă, îţi zâmbesc, deoarece știu cum e să nu-ţi zâmbească nimeni, nici măcar în colţul gurii. Eu îţi mulţumesc, că alegi să mă vezi și plătești pentru asta. Îţi mulţumesc că alegi să mă citești și să mă aflii Z.I.L.N.I.C, dar unde m-ai aruncat ultima oară sau m-ai știi când a fost asta? Tot eu, mă ocup de memoria ta și îţi aduc aminte să mă iei de la poștă sau chioșc. Sunt jurnal tău zilnic, sunt ceea ce se întâmplă în jurul tău și mai mult, decât atât.

        Tu, nu ai timp să mă observi, deoarece ești prea ocupat cu munca sau de ale gurii sau preferi altceva, dar nu pe mine. Așa am cedat și eu, locul în autobuz și mi s-a luat. Nu am bani de bilet sau de autobuz, mai ales din aceste noi, cumpărate tot din banii noștrii, dar eu, nu am avut acces, decât alţii bine puși. De parcă, nu toţi circulăm în același fel, chiar dacă ne dor picioarele de atâta mers pe jos, de atâta așteptat unul după altul, de așteptat în stație, la reţetă la farmacie etc. Ritmul și viteza, ce ne diferențiază și numărul de păși, ce-i facem Z.I.L.N.I.C. Eu până la tine, tu până la mine, dar când am ajuns la noi? Ne-am așteptat prea mult sau ne-am distanţat prea mult de alţii, deoarece nu ne făceau nici o favoare, nu reprezentau nimic pentru noi sau pur și simplu, ne-am plictisit de aceleași feţe Z.I.L.N.I.C. Asta se întâmplă și la noi, dar măcar zicem, nu stăm ca muţii, să ne treacă rândul sau evenimentul. Eu am sărit direct în cărţi sau la cărţi. Mie, dacă nu-mi place distribuţia, o schimb, dacă pot sau măcar mai distribui rolurile, ca să nu se înghesuie toate la mine. Doar sunt și eu OM, cu atâtea pe cap. 

    Tu, de ce mă enervezi, când am nervi? Poate mă enervează ceva la tine, dar nu o zic cu răutate, dar când e din obișnuință, deja e un comportament.

"Jurnalistul" din cărţi

În această dimineață, m-am gândit la tine, că n-ai ce citi sau răsfoi, doar te văd pe fereastră, când pleci să-ţi cumperi ziarul, dragă vecine, de la bloc. Eu, te văd prin cărţi și mă gândesc la tine, la mine, la noi toţi, la ai mei nepoţi. Mereu se scrie despre ei, că au atâtea idei, vise de îndeplinit, dar despre tine, ce se zice pe aici? Am început să mă documentez, să te aflu și pe tine, chiar dacă avem vieţi sau priviri străine. Nu știu, la ce pagină m-am uitat sau la ce neam m-am aruncat, dar mă bucur să știu, că ești bine, cu a ta familie. Te-am găsit și prin cărţi, chiar dacă sub un alt nume, dar ţi-am găsit alte atribute, mai cu stea în frunte. Tu, nu știu cum m-ai botezat, dar eu te-am făcut pe rând, un câmp lexical de cuvinte și onomatopee, ca să ai și tu idee, cine mai ești pe aici. Nu doar din bunici sau cum ne-am mai știut sau găsit pe aici.

Jurnalistul pe cifre și statistici

Cred că te-am pierdut la rubrica statistică, deoarece cred că nu prea ţi-a plăcut matematica la școală, dar calcule mai faci tu, pe o bucățică de ziar. Din cifre, nu știu dacă ne cunoaștem, cât de bogaţi am fost la viaţa noastră. Din statistici, nu știm cât de importanţi am fost pentru aceasta scară. Dar ceea ce știu, e că ne-am avut bine unii cu alţii, cum s-a putut, cât s-a putut. În cifre, te socotesc și eu, dar nu știu, dacă îmi ies socotelile. În statistici, te găsesc și eu, dar nu știu, dacă sunt aceleași. Cred că aceasta poate fi sămânța de scandal, dintre noi, ca am stă altfel decât tine, din punct de vedere financiar sau din alt motiv sau ne dai tu alte motive să fim ALTFEL?

   

Jurnalistul martor, participant și observator

Scara e precum o scenă, la care ești martor, observator și participant sau un fel de 3 în 1. Așa tind să cred, că ne-am observat unii pe alţii, din aproape în aproape, din aproape în departe, în an sau în obiectiv. Au fost și momente, când am avut de obiectat, pe ici pe colo, dar au trecut cu bine, zicem noi. Am participat la ședințe de scară, cu sau fără tine, dar cine mai ţine cont de prezenţa ta, când ești șef de scară / administrator?

    Te-am observat cu bune și cu rele, la ce roluri sau funcţii ai avut de îndeplinit pentru a noastră scară de administrație și nu numai.

Jurnalistul "resursă"

Până aici, toate bune, până vorbim de drepturi și responsabilități pe scară. Eu eram mică, când m-am mutat aici. Mi-a trebuit ceva vreme sau anii, să-mi cunosc vecinii. Nu s-au perindat foarte mulţi pe aici, dar am încercat să-i cunosc sau înţeleg pe fiecare, în limita bunului simţ și consider eu, fără să afecteze intimitatea celuilalt, atâta timp cât spaţiul ne-a permis. 

     De când m-am mutat aici, consider că am fost o resursă viabilă, de luat în seamă, chiar dacă aveam doar câțiva anișori. Am încercat, ca această scară să fie echilibrată. Deci la noi, găsești locatari, dar în primul rând oameni, de toate vârstele și câţiva tineri, copii. Un fel de speranță de viaţă, ca la geografie. În ultima vreme, poate ne-am luat un treburile și am uitat să fim copii. Noi ne amintim de copilăria noastră. Tu, de a ta și de a lor, poate. Cât de vizibil a fost fiecare în scară, nu știm cu exactitate, nu am primit un premiu, pentru asta, dar ar fi frumos...sau premiul " Cel mai bun gospodar..."

     Drepturile și vizibilitatea "jurnalistului" în comunitate

Scara ne-a format într-un fel, viaţa în alt fel, iar școala ne-a amestecat sau toate la un loc. Pe o parte, ni s-au luat din drepturi, pe o parte ni s-a luat, dar noi am încercat să rămânem tot ăștia....pentru care ne-au cunoscut. Restul, să-și facă păreri sau opinii.

     Vocea locatarului contează, chiar și la bloc. Am putea spune, că pornind de la bloc, construim o bază a cetățeanului apt de a fi inclus în comunitate. Câte de vizibile au fost faptele noastre pentru aceasta scară, lăsăm pe alţii să vorbească, sau dacă doriți să ascultați, chiar de la noi. Dacă suntem lăsați, să ne exprimăm doleanţele, ca la Viaţa Liberă. Cred că m-au mult s-au plâns alţii pentru noi. Noi cred mai mult cu observator sau bifatul activităților cotidiene, dar tot facem noi de o presă comună.

    Locatarul, cred că a plecat de la bloc, deoarece era prea multă treabă sau probleme pe cap de locuitor. Jurnalistul însă, trebuie să meargă pe urmele acestora. Noi, cred că mergem pe urmele noastre. Ne urmăm singuri, la scară.

De la avizier la fapte concrete

Numele nostru tronează la avizier, de când ne știm, în această scară cu mic cu mare. Fiecare suntem reprezentați de un nume sau de o familie. Ce renume, ne-am făcut, nu mai știm. Timpul a trecut, dar noi tot am rămas. Dacă era, ne mutam sau plecam cu totul, dar nu...

        Și acolo, multe cifre cu datoriile, pe care le avem unii către alţii. Unele au fost plătite din timp, altele amânate. Mai că timpul, zici că a tăiat din cifre sau le-a rotunjit prin scădere sau adaos. E ca și cum am plătit timp și bani, să mai stăm în această scară și pe această scară. Să nu devalorizării, cu anii sau cu timpul. Am apucat evenimente precum eclipsa din 2000 și știrile de la orele 12 și 17:00. Am petrecut împreună, sărbătorile importante, fiecare cu ce a avut sau nu, de pus pe masă. Nu am călcat niciodată pragul, fără bunavoinţa unora sau altora.  Dar o întrebare retorică jurnalistică, ar spune de ce nu am părăsit această scară Păi, să întrebăm vecinii, cine am fost noi, pe aici, în atâta timp, spre deosebire de alţii, nu că ne credem mai de preţ. Dar am făcut un capăt de treabă, am întreținut familiile, pe care le avem, am fost buni contribuabili, spre deosebire de tine, care ai fost mai altfel pentru noi. Mai cu alte cerințe, mai cu alte nevoi, nu că stai la un etaj superior, faţă de noi, dar așa se zice. 

         La fel, precum un viaţa, nu etajul sau scară ar trebui să ne facă oameni sau locatari ai acestui bloc. Cu alte cuvinte, suntem o "mână" de oameni, dar însemnăm o comunitate. Pentru cine, nu știu? Cine a întrebat de noi, de sănătatea noastră, cine ne-a văzut vreodată, ieșind sau venind la această scară. Mulţumim, pe această cale și responsabililor cu poșta și colindătorilor, precum și felicitărilor de sărbători sau de campanie. Le-am primit și apreciat.