Orașul fericit, când lumea se transformă. Eu aleg, să-i dau formă.
Orașul Fericit începe de aici și poate ţine până acolo, poate începe într-un timp și se poate termina într-un altul, deoarece nu știm cât ţine fericirea. Cât ne-am luat permisul, ca să navigăm pe căile orașului, cât ne-am obținut primii bani, cât am construit în ani și alţii au dărâmat într-o secundă sau poate mai mult decât atât, o viaţa, o eternitate.
Mai mereu, dorim să avem acces la Orașul Fericit, dar oare îndeplinim cerințele? Oare cheia începe cu sol, deoarece ea ne face să fim ancoraţi de pământ, doar pe el, stăm și locuim. Oare ne bazăm pe faptul, că am mai stat odată aici și ni se acceptă orice? Chiar și obținerea drepturilor, doar prin bani și natură?
Orașul Fericit pornește de la o dorinţă a fiecăruia. Împreună punem mână de la mână, să-l re(construim) așa cum l-am avut odată sau și mai frumos de atât, dar de data aceasta, să nu-l mai pierdem, nici din vedere. Doar să avem vederi cu el. Alimentam dorinţe, precum alimentăm baloanele cu aer sau sau aprindem lampinioane pe cer, cu speranţa să mai luminăm ceva, chiar și la capăt de drum. Dar ceva, ne stinge pe interior, ne ia din ardoare și elan. De parcă și zâmbetul e pe datorie. L-am pus și pe el, pe hârtie, la cât am decartat pe la doctori. De ce nu l-am pune pe chip, fără taxă. Mereu se ia un zâmbet, cu scuze că se pun mai multe...cu bani. Oare e normal așa?
Fiecare avem motive, dar mulţi nu prea ne dau să facem ceva. Nu ne susţin în demersul sau inițiativele noastre. De ce lăsăm pe alţii, să facă ce vor din spaţiul nostru public?
Orașul Fericit e un plan, care e pus la punct în anii de zile, e ca și cum ai redesena harta ţării tale sau de ce nu, a sufletului tău. Mereu ne plimbăm, ne perindăm prin el, dar nu găsim ceva de făcut, de ce ne să ne apucăm. Mereu e cu facere și cu distracție. La alţii, nu a fost ăsa, a fost cu muncă, ambiție și determinare. Oare trebuie, să fii cel mai bun designer de amenajări interioare pentru a fi fericit? Pentru a fi plătit pentru a-i face pe alţii fericiți, mai puţin pe tine, persoana care investește timp, bani și resurse în ceva, care după o perioadă, este trecut la eșec în carieră sau ţi se da cu piciorul, că nu ai fost bun.
Orașul Fericit are coordonate, dar eu cred că le-am pierdut de prea multe drumuri sau intersecții cu viaţa. La cât de orientaţi sunt alţii spre fericirea altora, cred că mă învârt în cerc. Nu suntem pe aceeași lungime de undă. Dar putem coexista în același oraș, nu? Sub același acoperiș, în același cartier. Cetățean, locuitor, ca și tine, sunt și eu, dar parcă uneori zici că sunt în plus, chiar și la mine în oraș. Cu toate că, am contribuit la bunul demers al lucrurilor, așa cum m-am priceput, cu studiile și cunoștințele mele.
De ce mi se ia dreptul a exista într-un oraș, când contribui cu ce pot la bunăstarea lui. Am domiciliu în buletin, dar mă simt pierdut, rătăcit, nu am stare, că nu mă simt UTIL, OM CU VALOARE. Zici, de parcă aș stă în calea cuiva. Nimeni nu mă vrea decât aici, acolo sau oriunde, chiar și acasă. Eu, unde să mă împart. Am și eu, familia mea. Dar eu, ce m-am găsit a fi om cu stare, care nu are domiciliu stabil, vorba vine. Adică eu, trebuie să fiu peste tot, unde e nevoie de mine. Ma bag, mă implic, dar trebuie să-mi iasă și mie ceva.
Orașul Fericit începe stai acasă, când pleci de acasă și când te întorci. În tot acest timp, fericirea și alţi factori variază sau fluctuează. Fericirea cred că e bară de stare. De aceea, cred că o dai repede în bară. Dar tot eu, revin.
Din blocurile gri, lumea interioară și exterioara prinde contur, de parcă as fi stat în mai multe. Chiar cele mai colorate și trăznite idei se nasc într-o casă, cu pereţi goi, deoarece ai la ce te gândi. Aglomerația naște agitaţii și îngrămădeală de gânduri, te simţi strâmtorat de greutăți.
Eu cred că cel mai bun designer pornește de la locul său de joacă aka acasă sau spaţiul de lucru. Colţul tău de suflet menit să te inspire în viitoarele proiecte. De acasă, lucrurile se văd și percep diferit. De la tv, e altceva. E dificil să vezi lucrurile din mai multe puncte de vedere, dacă tu cunoști doar perspectiva ta...și nu accepți nici o alta opinie.
Dacă eu mă simt bine în mediul meu, de ce să schimb? Ar zice o voce interioară, aflată în contradicție cu ceilalți membrii ai casei. Eu, recunosc sunt o persoană obișnuită mai mult cu rutina, decât cu schimbările, chiar dacă sunt o fire creativă. Încerc să mă dezvolt și eu cum pot, în spaţiul meu limitat.
De aceea, eu pornesc de la mediul meu de acasă. E cel mai bun proiect, pe care îl poţi începe, fără a afecta pe alţii. Doar că unii nu au timp de asta, ci de aia sau cealaltă. Am început cu temele de acasă, apoi am continuat cu schițele și cu versurile. E cam dificil să amenajezi la tine, în timp ce în mintea ta e haos sau harababură. Trebuie să ai mintea organizată.
Doar că se găsește ca în "Orașul tău Fericit", să se bage și alții, neinvitaţi...nici nu bat la poartă și intră ca nebunii. Eu nu știu, ce deţin. Dacă suntem bine primiți, la noi în oraș, de ce fugim în alte orașe mai dezvoltate ca al nostru, doar ca să poză ca cetățeni veritabili sau turiști dornici de a se poza doar cu obiectivele? Oare, dacă am fi primiți, că la noi acasă, că diferă pănă și termenul de "acasă" pentru fiecare, am mai părăsi așa de repede și des, ţara noastră, casa noastră de toate zilele?
Oamenii ai unui oraș, doar așa au fost atribuiţi au diverse motive de fericire și bucurie, motive de a trăi. Tu, ce motive ne dai, să fim alături de tine? Suntem familia ta, la bine și la greu? Dar ce mai însemn eu, când nu-mi pot auzi vocea în lume? Mereu sunt ăla sau aia, care este pusă pe mute, de parcă s-au terminat cuvintele și au început criticile...
De pe unde merg, încerc să adun diverse învățături sau sfaturi primite de la localnici. Îmi place să descopăr locuri și mâncăruri tradiționale, dar mereu totul e în gravă, că nu este timp, dar ce-o fi? Treabă? Se mai călătorește și în interes de serviciu, dar alţii prea iau în serios unele lucruri, alţii prea în glumă....cu implicarea în societate și acasă.
Orașul Fericit e când lumea se tranformă. Eu am ales să-i dau formă de vers ales și cules cu grijă și măiestrie. E mea poezie,.pe care am învăţat-o să o recit, încă de la grădiniță. Oare merită să văd, atâtea zâmbete pe chip, știind cât am suferit si pentru alţii? Și nu am chat fraţii și surorile, să-mi afișeze nepăsările. Aș putea suna egoist, dar cine a zis, că mă gândesc doar la mine, ci nu și la noi, toţi, deopotrivă. Dar ceva timp, lucrurile au luat-o în derivă, dar eu încerc să plutesc, să supravieţuiesc. E un fel de Survivor românesc, nu format împrumutat de afară. E cu probe pe bune și învățăminte multe, chiar și cu imunitate.
Tot vorbind de imunitate și alegeri asumate, eu mă gândesc la verde. Ce frumos, ar fi să stăm toţi pe o pajiște și sa organizăm un picnic, chiar la noi, în oraș. Dar și pentru asta, avem nevoie de aprobări, de amplasări și toate astea. Cu cine să te organizezi, dacă nu e cineva sa preia inițiativă, să se gândească la asta.
Avem multe lucruri în comun, dar tot multe ne despart, chiar și dalele de pe asfalt, pentru că mergem, pășim diferit, nu mai vorbesc de modul de conducere. Atunci ce ne leagă, un bun conducător, un bun organizor, o persoană care să preia CUVÂNTUL...ar putea fi chiar ea, doar că nu are CURAJ, ci are EMOŢII și deja e catalogată drept MOALE de a reprezenta ceva în faţa publicului său.
Avem mulţi purtători de cuvânt, dar nici unul nu ne place, că nu auzim, ce ne place să auzim. De aceea, dăm pe MUTE, ca pe multe dintre noi. Dar NOI, ce avem în minus, că în plus, nu prea se vede la noi, ăstea mai sărace în altceva. Atunci în cine să credem, dacă nu în TINE CETĂŢEANUL DE DREPT, IN OAMENI și cine o mai fi.
Lumea se transformă, dar pe alţii greutățile și anii îi apasă...atunci ce alegem? Să rămânem așa, să evoluăm sau să stagnăm și să nu fim băgaţi în seamă, integraţi în societate? Când alţii s-au implicat, alţii au tăcut. Când alţii au avut ceva de zis, mulţi au schimbat canalul, dar noi, ce? Noi am fost plătiți, dar cine o fi făcut MUNCA VOLUNTARĂ, pe aici sau pe unde a fost? Chiar EA, mamă noastră, de acasă și de pretutindeni. Ea mereu ne demonstrează că munca e brățară de aur și înnobilează omul.
Orașul se transformă sub ochii noștrii, dar noi trebuie sa avem ochi, să vedem, sa admirăm, să observăm ceea ce nu am văzut atâta timp și ani. Pentru că merităm și meritați, o viaţa mai bună, nu doar în vorbe sau slogane electorale, ci și în fapte.
Oare ce formă poate avea orașul în care locuiești de atâţia ani buni, decât coadă de pește sau buchet de flori. Clasic, ar zice unii. Hai să mergem, pe creativ, ar zice alţii. Deci, ce formă aţi dori să fie? I-aţi putea da formă inimii mele, nu știu dacă contează genul: fată sau băiat.
Ţara mea cred că are formă de stea, deoarece mie îmi place să mă cazez și creez la mare. Am toate condițiile, mă bucur de aerosoli și am activități diverse. Dar ce formă să-i mai dau, când sufletul meu e spălat de culoare și nu mai e așa, ca în tinerețe. Poate un festival ceva, ceva colorat, mi-ar schimba starea, dar fericirea din suflet, nu ţine cont de asta. Știm că pentru fiecare fericirea are un motiv sau mai multe, de aceea fericirile sunt mai multe la număr. Una și pentru tine. Nu putem fi mereu fericiți, dar nici triști, de aceea avem nevoie de echilibru în toate.
Dacă tot năvăliţi, să faceți ceva, nu vă îngrămădiți. Loc este pentru toată lumea, indiferent de vârstă, gradul de ocupare diferă. Tu, ce tot vrei de la mine? Nu-ţi ajunge, ce-ţi oferă statul? Sunt mai mulţi copiii în această ţară, care trebuie să beneficieze. Orașul Fericit e și politic e și apolitic, în funcție de vreme sau timp. Dar noi, putem fi fericiți, în funcție de aceeași factori?
Participă la concursul de design urbanistic "Orașul Fericit" și reproiectează urbanul din tine. Primii 100 de înscriși primesc cartea CADOU.
Foto: pixabay.
Comentarii
Trimiteți un comentariu