Amintiri de pus în ramă
Cu filtre demult apuse,
Cu gânduri și vise,
Nu am rămas decât la noi.
Prin munţii de gunoaie,
Am găsit lucruri preţioase,
De mult, uitate de alte case.
Am învăţat să economisim material,
Să nu mai facem excese, să tot rupem din ziar.
Apărem pe afiș, dar și acolo contra cost,
Amintirea ta e ca o sare pe rană,
Când nu mi-o pot vindeca de un trecut anost.
Mi-am pus și ochelari cu ramă,
Dar nici ei nu pot cuprinde tot,
Ce am în palme și în suflet,
Chiar dacă aș maximiza tot.
De aceea, prefer să fiu mic în lumea mea,
Dar să nu uit de ea, precum nu uit de steaua mea.
Poate să fie steaua fără nume,
Dar ca ea, poate sunt multe în lume,
Dar eu am ales să-i dau glas,
Să scurg timpul ce-a mai rămas din clepsidră,
Și tot să-mi mai rămână ceva,
Pentru că, eu nu cred doar în ea.
Pe ea, am ales-o dintr-o mie,
Pe ea, o știu dintr-o galaxie.
Mai mult decât atât nu am putut cunoaște,
Decât doi sfinți aștri.
Mai mult decât atât, nu am putut povești
Decât versuri în dimineții târzii.
Amintiri de pus în ramă,
Sunt suflete, ce mă așteaptă iară,
Să le (re)scriu cu aceeași cerneală,
Dar de această dată, imbibată în emoţie,
M-am deplasat cu cadrul într-o locomoție de mers,
Poate întorc cadrul invers,
Să schimb cifrul sau sufixul,
Ce permite acces la al meu suflet.
Dar eu, de ce sunt mereu într-o poză
Și nu mă scoate nimeni de acolo,
Stau între patru pereţi, mai mult solo.
Mulţi spun că sunt solitar, alții introvert.
Eu tot caut să găsesc o cale,
Să nu vorbească doar poza pentru mine,
Iar restul să rămână doar vorbe goale.
Mă scot dintr-o poză, atunci când mai reprezint nimic,
Mă scot dintr-o poză, când nu mai știu ce zic,
Dar mă poţi scoate dintr-un suflet,
În care am stat atâţia ani,
și nu ţi-am cerut decât să mă ai?
În tot și toate, chiar și-n cadre zincate,
Dar tu m-ai preferat la tablă,
Mereu la școală, să spun lecţia ca doamna profesoara.
Eu, eram mică, pe atunci și m-am pierdut cu firea,
Pentru că îţi căutăm privirea.
Tu mi-o mai recunoști doar dintr-o poză
Sau ai nevoie de a vieții diagnoză?
Pentru mine, mereu a contat, ce am între patru pereţi,
Chiar dacă tablouri sau rame vechi,
Amintirile au mereu un mod de a se întoarce,
De a re(înnoda) și de a reface,
Ce a fost rupt cândva, ce a putut odată, conta.
Dar atunci vorbeam de alte timpuri,
Cu seninătăţi și ploi,
Oare mai putem aduce timpul înapoi,
Se ne-mpace pe amândoi,
Se le împace pe toate,
Chiar dacă suntem certați peste mări și ape?
Mă poţi înapoia celor care au uitat de mine,
Mă poţi cuprinde iar, cu ale tale note fine,
Mă poţi reconsolida, ca să nu-mi mai pierd malurile,
Mă poţi recunoaște, chiar și cu alte machiaje?
Eu m-am pus mereu în ramă,
Chiar dacă nu Maria, mă cheamă.
Mereu mi-a plăcut să reprezint.
Dar alţii au vrut să mă mărit.
Doar pentru un titlu sau nume,
Nu am fost, nici săracă, nici bogată,
N-am bătut din poartă-n poartă,
Dar am sperat să găsesc un cuvânt bun, pe unde merg.
Nu am stat să mă cert, mi-a plăcut să fiu populară în piaţă,
Să mai ascult de la bătrâni, câte o povaţă.
Am încercat să am ochi, urechi pentru fiecare, ce-mi răsare-n cale,
Dar tu, unde îmi răsări în drum,
Nu știi ce să-ţi mai spun,
Mi-am pierdut și vorbele, de când cu treburile,
Să-ţi vezi de treabă, chiar dacă lumea se-ntreabă și le întoarce și pe dos,
Vorbele nu si-au rostul, dacă nu sunt de folos.
Comentarii
Trimiteți un comentariu