Sărăcia în cuvinte. Sărăcia săracului, care mai este?
Din suflet, din gând, din versuri pe rând, dintr-o rimă îmbrăţișată, ce leagă duios, doua relaţii sfinte: mamă și tată.
Dacă ești sărac în cuvinte, poţi păși înainte, dar nu mai poţi da înapoi. Cuvântul, te dezbracă, dar și te îmbracă în haine noi.
Ce etichetă, le alegi și ce valoare le atribui, depinde doar de tine, să nu le pierzi prin magazine.
Priviri fug în neștire, dar una s-a oprit la tine, întrebând: "Cine ești?".
Mă mai știi, dintr-o operă sau nu ţi-a plăcut niciuna sau nu te-ai putut rezuma, nici măcar la una?
Unde te-ai uitat? Cred că nu mai jos de aliniat. Sper că n-ai întrecut măsura sau ritmul iambic sau trohaic...
Eu am rămas la a mea, să te știu dintr-o stea, să te privesc prin multe, prin Luceferi cu stea în frunte. Multe sunt mărunte, eu am rămas mic, pe lângă tine, dar universul eminescian continuuă, a scrie despre tine.
Deci, cine e mai sărac, că nu te are, că nu luminezi, prin case și prin lampadare, că tu ești lumina cunoașterii, doi sfinți aștri. Oare a teamă cunoașterii și recunoașterii de ţară, mândru poet național, să mi-o re(cumpăr) iară, că alţii mi-au vândut-o pe nimic.
Eu îmi beau cafeaua la ibric, aștept cuvintele să-mi pice, să absolv cu mândrie, că sunt cetățean cu drepturi depline în a mea dulce Românie.
Sărăcia în mâncare,
E precum mâncarea fără sare,
E precum piperul, că n-ai picurat destul.
E precum gustul, ce se preface în particule de scrum.
Gustul nu se fumează,
Doar se apreciază sau se discută.
Doar timpul presară prea mult
Și costul crește, dar se scutură.
Din rădăcini, am făcut multe,
Ciorbe și multe supe.
Sărăcia în mâncare,
S-a pierdut, odată cu gustul,
Când am început, cu prea multe deodată,
Pe atunci, îmi lipsea răbdarea, dar eram tânără fată.
Pe parcurs, am cunoscut echilibrul și măsura,
Să am numărul de porţii, să nu-mi treacă tura.
Am bucurat multe gusturi, oameni fel de fel,
Consumatori diverși, de la cerințe vechi până la prețul din portofel.
Mai mult sau mai puţin, am oferit și eu,
Când timpul meu atârna greu, iar mâncarea nu avea niciun Dumnezeu.
Sărăcia în dorinţe și-n deplasare
Se cunoaște de la bun început
Când timpul e prea mult, când dorințele sunt prea din scurt.
Am parcurs multe drumuri, de aici și până acolo.
Fie că eram acompaniat, fie că eram solo.
Îmi stă bine cu drumul, ca la fiecare,
Dar mă înscriu la cursa de alergat în deplasare.
Prea m-au alergat alţii și aș dori și eu,
Dacă nu cer prea mult, să ajung și eu în primul rând.
Dedesubt, au fost destui. Deasupra, nici nu mai știu câţi,
De ce vrei tu, să mă agiţi?
Eu sunt doritor, la fel ca și tine,
Doar că mă deplasez altfel.
Mă tărâi, merg de-a dura.
Să fii tu, ăla, să fiu eu, asta, nu e totuna.
Eu am noroc la dorinţe, tu ai noroc la deplasare,
Sau viceversa, dar cine e angajat la Tesa?
Mereu am îmbrăcat sărăcia cu haine vechi sau noi,
Să pot da, când îmi permit, timpul înapoi.
Mereu am deplasat sărăcia dincolo de linie, am trecut-o deoparte.
Dar viaţa, le-a legat parte în parte.
Sărac, bogat, merg în deplasare,
Dar pe tine, cine te înţelege oare,
Tu rămâi acasă, eu continui pe drum.
Eu pierd cuvintele pe drum, până ajung la tine,
De aceea, le las într-un mesaj pentru mâine.
Cine e mai sărac, că nu te are, prin buzunare. Vântul e mereu în deplasare.
Eu banii îi văd mai rar, dar am raze de soare în privire.
Văd valoarea pe unde merg, iar timpul îmi stă alături,
Vremea dorințelor nu e demult apusă, dar deplasările mereu apun un destin.
Că am fost sărac și nu am știut de unde vin,
Asta e doar o parte din viaţa mea în șapte arte.
Pentru mine, fiecare zi e o artă, chiar dacă e săracă.
E precum ziua de Luni, care nu știi ce aduce,
E precum ziua de Marți, când ceasuri rele, au pus mulţi pe cruce,
E precum ziua de Miercuri, când Marte e retrograd,
E precum, ziua de Joi, cu dureri de cap.
E precum, ziua de Vineri, așteptată de noi, ăștia mai tineri.
E precum zilele de weekend care încep și se termine cu același trend,
Dar Sâmbătă și Duminică sunt zile liniștite sau cu happy end.
Atunci sărăcia unde să o mai pui, când încrederea e doar în cui,
Când doi ochi senini, stau pironiţi la tablă
Și se întreabă, Doamne de ce atâta treabă? De ce tot la mine?
Mai întoarce doamne roata, ca alţii își află doar sortitul,
Iar eu sunt totuna cu gătitul și cu casa,
Aștept și eu, zile mai bune,
Că nu-mi aștept mireasa,
Ci prietena mea bună, care a cam uitat de ea.
Stă mai mult în casă sau mă așteaptă la fereastră.
Dar asta nu înseamnă, că nu are dorinţe sau nevoi și să fii împroșcat pentru doi,
Care sunt lipsiți de la lecţia de înțelegere și ascultare.
Unde o fi rămas sărăcia gravidă, că e mai mult vid în ea.
Nu știu ce tot bag bani și nu iese nimic din ea.
Eu tot investesc pe o parte, dar o pierd pe altă parte.
Are pierderi și ea, ca tot omul.
Dar tu, gândești fixist și în termeni de risc.
Oricum, eu tot bogat mă simt, chiar dacă mai mult pierd decât adun,
S-o inversa scara, să fiu și eu, proporțional în ceva, că mi-am uitat măsura.
Sunt o fracție de echitate, echivalez tot, dar tot rămân dator la toate.
Nu le poţi împăŕţi pe toate, așa cum vrei tu...sau cum zice Internetu, când o face pe deșteptu'.
Sunt baze și definiții scrise, că se poate trăi și din vise.
Să fii bogat în suflet sau să pierzi în deplasare?
Oare ce expresie câștigă la bursa de valoare.
E cota prea sus sau respectul de sine, prea jos.
Contează și cu ce mă întorc, chiar dacă merg pe jos,
Mă-ntorc cu "Bună ziua!" sau "Drum bun!",
Altfel răsar și altfel apun, chiar dacă nu sunt soare,
Sunt Răsărit și Apus, pentru ai mei aștrii de Sus.
Sărăcia nu e doar în acte, ci și-n bancnote
Pentru că valoarea s-a lipit de zerouri,
Iar eu am zis să mai tai, din ce ai, din ce nu ai,
Dar cu ce mai rămâi, când nu ai timp de copii?
Să le asculți nevoile și doleanţele, doar să le tai banii pe hârtie,
De parcă, și copiii sunt tot o datorie,
Dar e venita de Sus..
Deci, sărăcia sau neajunsul, de ce nu fac relaţia cu Plusul?
Un adaos de ceva, avem nevoie fiecare.
Indiferent de vârstă, statut sau valoare.
De ce nu se înţeleg, pentru că mai mult se reduc din vorbe, zarzavat și ciorbe,
Sărăcia mă prezintă în faţa lumii,
pentru că așa sunt eu în faţa ei, vulnerabil și în până de idei.
De ce să mă ascund, că tot dau de mine,
Dar mă pierd în mulțime, care are ochi și pentru mine,
Dar eu, dar ea suntem tot din ruine, la fel ca și tine.
Mă văd sărac, când nu am ce pune pe mine, pentru că toţi mă știu,
Așa cum sunt, așa cum am fost
Îmi știu toate hainele pe de rost.
Mă simt sărac, deoarece nu am ce să împart cu voi,
Bucuriile mi-au fost de multe luate prin jocuri cu bani și jocuri de societate.
Zâmbetul mi s-a șters, pentru ca a fost din cretă și s-a rupt o bucată, dar și din asta faceți o dramă.
Atunci cum sa mă mai simt, când sunt prea sincer, pentru ceea ce sunt și simt.
Mă dezvelesc de orgolii, poate arăt a narcisist, dar acest tupeu mă scoate din minţi..
Părinţi, să-și ajute copiii, dar până când...?
Copii, să-și ajute părinții, dar din ce...?
Din alocaţii și prime de consolare, premii la concursuri școlare?
Unde e bugetul familiei, unde e educația financiară?
Au fost alţii ca tine, au mai fost alţii ca noi
Neglijați, plini de nevoi.
Dar alţii ca mine, când?
Când îmi aștept porţia la rând sau la coadă.
Nedumerit, de ce o să primesc la pachet iară.
Dar de care trebuie? Ce diametru, ce înălţime? Ce rază?
Ce trebuie, să creez un program pus în cuie, iară.
Dacă tu ești cui, și te scoţi, dar cred că mai mult faci deranj.
De ce mă tot băţi la cap, chiar și prin oraș
În văzul lumii, în public, ce sunt eu, măscărici... ? De-mi zici așa,
Mă apuc să fac portrete la copii,
Măcar să fiu pictat altfel, chiar și pe asfalt, unde se scurg culorile, dintr-un trecut fad.
De ce n-am alege să coloram prezentul, dacă mereu fugim după una, alta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu