Omul, "jucăria" care schimba planurile Craciunului.

Era în toiul sărbătorilor de iarna, la ferestre parca nimeni nu mai întreba nimic, decât câțiva fulgi de nea care au greșit întrebarea. Oare mai ninge astăzi? De parcă, ar stabili cineva planurile Crăciunului. Nu mai suntem nici noi la varsta aceea de a stabili cine, ce și cum face treaba în oraș. Dar cineva trebuia sa se amestece cu planurile Crăciunului. Care cică nu sunt multe, dar se aglomerează în sezon. Hai sa facem ceva și cu treaba asta. Care cică nu mai durează mult. Au zis ca pana se aprinde bradul luminat de sarbatori, dar se pare ca de fapt, omul e "jucăria" care schimba planurile Crăciunului. E ca și cum i s-ar umbla la butoane și se transforma într- un om nou, nu doar de Anul Nou.. dar cică asta i alta poveste scrisa cu rânduri albe. 

    De când ne știm, ne- a plăcut sa lucram, "cu manusi" ca oamenii sa nu ne simtă exact atingerile tactile sau schimbările bruște de comportament. Dar mâinile noastre au cunoscut mereu adevărate atingeri, pe care nu știu din ce motiv ni le am pierdut. Eram atât de atinși de tot ce se întâmplă, eram emoționali, ușor emotivi de fiecare gest, de fiecare întâmplare. Nu știu dacă răceala Pământului ne-a făcut asa, dar poate faptul ca am ținut oarecum lumea la distanta de noi, cu toate că pentru noi, mereu a fost aproape. Dar de ce sa te distanțezi, de atâția oameni care pe timpuri ți au făcut un bine? De ce sa te rogi sa le dispari din suflet ca o fata Morgana, de parcă telecomanda cu comenzi ar fi fost la altcineva. Nu era normal sa ne bucuram cu toții de aceste daruri minunate ale lumii noastre cerești și pământești? Poate lucrurile ar fi fost altfel, dacă am fi inteles la timp niște lucruri, dar cică nici lumea nu poate înțelege mereu ceva despre tine sau despre noi, dacă nu te crede pe cuvant. Poate ai fost vegheat(a) de stele și au știut ce sa-ti transmită, ca să te faci auzit(a) în toate partile, dar e greu cu rețeaua și cu menținerile, mai ales când vin peste tine situații cu care nu te-ai confruntat încă sau cine știe ce chestie. E ca și cu globul de Crăciun, dacă nu l întorci pe toate partile, nu ți cade nimic, nici macar fulgii de ciocolata sau omatul de zahar. Bine ca am presărat destul printre conversațiile noastre, ca să fim oameni de zahar, care chiar dacă par inabordabili se topesc la prima atingere.

   Doar petele de cafea mai fac lumina pe omatul de zahar. Doar inima unui om, mai știe prin câte a trecut sa răzbată în viata și sa adune la viata lui câte și mai câte. A fost asa de important sa le avem pe pagini și pe foi, să le ținem evidenta, ca multe a mai strâns omu la viata lui. Multe, mărunte, de dimensiuni mici sau mari, dar cata treaba nu este intr-o casă, doar putere și spor la munca sa ai. Dar trebuie sa faci legături ca si-n grămada de ganduri, gramatica sau limbile moderne. E ca și cum te-ai lega de una și de alta și tot asa. Dar stilul unora e mai static și stabil, de acea nu se mișcă asa de mult. Nu mi dau seama de ce, mișcările noastre ne pornesc altfel și mișcarea lumii, nu. De ce timpul de afara, iti face asa probleme și te schimba asa de prost. Oare efortul de a face atâtea lucruri, a fost în zadar sau nu mai știm sa apreciem adevăratele lucruri, comori ale societății? Se pare ca viata ta a fost redusa asa de mult la tăcere, cică sa ne mai înțelegem și noi, de parcă pana acum nu ne-am fi inteles, doar ca mai și dispărem de acasă, câteodată și cu toată rețeaua sau o tragem după noi. Dar ce rămâne în urma acestora e important, cu ce te-ai ales. Ce-ai semănat și ce ai cules. De parcă e atât de greu sa fii dat jos de pe net în ziua de astăzi, dar măcar in realitatea ta sa fi rămas cineva sau ceva mai bun, echitabil. Se vede cât de mult, poate ne-am golit de toate și noi, dar câteodată prea mult bagaj interior dezvăluit nu face bine, deoarece se cam afla unele lucruri. Dar ce să faci, când fiecare își descreteste frunțile cu scrierile sau pățaniile altora. Nu stiu de ce te-am micșorat pe tine sai poate ai tu o problema cu menținerile în viata, nu știu ce sa cred. Oricum ar fi viata se pare nu mai poate fi la fel cum a fost, dacă nu am știut sa ne bucuram sa profitam de ea la timpul potrivit sau oportun. Ne-am cunoscut pe timpuri atât de bine, încât ne întrebam ce nu a mers la tine. Poate evoluția ta a fost de alta natura sau poate lucrurile au stat altfel la noi sau la tine. Nu înțeleg de ce am fost atât de buni, atâta timp, ca să vedem ca orașul chiar a fost ceva pe timpuri, timpuri care ne au fost de ajutor.. ne-am întors mereu la tine, acasă, pentru că ne-ai chemat intr-un fel sau altul la tine, sa- ti purtam de grija sau sa-ti distribuim din energiile noastre. 

   Omul e "jucaria" care schimba planurile Crăciunului, deoarece nu știi ce butoane sa-i apeși sa-i sincronizezi stările sufletesti. Poate as fi apăsat mai mult dintre noi, sa obtin echilibrul perfect, dar m-am derutat când pe buton scria "play" pentru că sunt mai mult telepatic fericit  atunci când îmi aud vocea si dictonul, și ma distantez de orice îmi face prezenta imposibila. Poate am preferat sa-mi despart altfel timpurile, ca să aflu că omul mereu e minimum-ul și maxim-ul pe care îl poți avea într-o viata. Trebuie să alegi ce sa faci cu minim-ul și maxim-ul din tine. Pe cine alegi sa dai mai tare și cui alegi sa-i reduci din zgomotul sufletesc sau de pe fundal. Sunt alegeri dificile, dar alegeri de viata și care prind viata sub lumina reflectoarelor. Eu, de exemplu, am ales să fac ceva cu minum-ul din mine, dar de fapt sa dau maxim din ce pot și fi. Mereu mi am dorit sa pot alege ce fac cu un minim de cunostiinte, poate și cu un maxim de putere. Poate as fi inteles multe cu un minimum sau maxim de resurse, dar uneori sa extragi minim-ul și maxim-ul dintr-o situație, nu e nici dificil  nici ușor, ci e cum vrei tu sa fie. Uneori, iti dai seama, că timpul a avut și minim de tine și maxim de noi, adică cata întindere și atâta Pamant, să fim înțeleși și auziți, doar ca dorințele de Crăciun au poposit de fiecare data pe la alte case, chiar și prin a ta.