Fericirea e în actul urmator
Fericirea începe în actul următor pentru că în cel precedent deja a inceput sa consolidam altceva. Nu ne dam seama ce pierdem, când aflam ca am păsat fericirea de la un om la altul, până când i-am găsit miza, până când am aflat care e costul fericirii de prim act, de prima izbândă. Nu ne-am dat seama, că costul nefericirii noastre amână mereu exact fericirea de prim act, de prim moment. Oare faptul ca ne-am rezervat timp pentru caldura sufleteasca, care nu mai e nici în actul următor, nici în secventa următoare, ne face sa fim mai atenți unii cu alții sau pur și simplu, ne găsește altfel.
Fericirea e în actul următor, dar nimeni nu-ti spune de câte acte e nevoie sa-ti asiguri fericirea, de câte paragrafe până îți găsești dialogul interior sau poate chiar replica pe care ai pierdut-o în copilărie. Oare fericirea e în actul următor doar pentru ca primul act a fost manipulat atât de bine, incat din al doilea reușești sa-ti dai seama câte omiteri am făcut pana acum în viata, de câte legături lipsa am avut nevoie sau nu pentru a ne depasi existenta altora. Oare ne dam seama cât e de târziu pentru cei care doar au încercat sa realizeze ca fericirea nu doar ca e în actul următor, pentru că în primul act nu e decât faptul ca fericirea nu îți este asigurata niciodată decât prin alte căi.
Fericirea e în actul urmator, deoarece viata nu ți oferă decât pagini albe pe care sa le umpli cu povesti frumoase, pentru că nu ți trăiești la propriu actul de iubire, pentru ca nu i dai voie dragostei sa se manifeste. Poate e fericire, poate e iubire dar în actul următor, pentru ca în primul act am pus o pauza de câteva spatii sau minute și cam atât.
Fericirea e în actul următor pentru că s-au desăvârșit asa de mult actele, încât am dat pagina mai departe pana la următorul act. E cu fericire sau cu cuprindere, dar am învățat ca fericirea te prinde mereu între acte, dar fericirea e sa te bucuri de fiecare act, ca și cum ar fi ultimul. Mulți ti-au promis fericirea încă din primul act, dar au uitat sa ți zică ca nu e cu garanție, de aceea trebuie sa ti-l asumi tu primul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu