Abstractul din mine. Oare ma mai simt?

Abstractul din mine, oare ma mai simt ca pe timpuri, oare ma mai împiedic de aceleași vremuri, ca să simt ca sunt tot de ale mele? Precum ma împiedic de cabluri prin casa, pentru că sunt impiedicat(a) în propria viata și asta nu e o jignire, ci deopotriva. Câteodată mi-am ridicat ziduri sa vad cine reușește sa se ridice deasupra mea sau sa vad câte lucruri am ridicat eu ca să depășesc pe altii. Poate am depășit prost, poate mi am depășit drepturile, dar ceva nu ma lasă să renunț. Ma lupt cu dezamăgirile zi de zi, încerc sa fac faṭă vieții zi de zi, dar timpul îmi întoarce alte bărci, bărci pe care odată pluteam, dar simt ca s-au întors împotriva mea, oarecum. Și nu doar din vina mea, poate și din pricina valului asta care ma tot cheamă sa fac ceva pentru el, pentru mine, pentru noi toți, pentru cine oi mai face. Dar cam atât, pentru că vaslele am simțit ca le am si eu, împreună cu ai mei, dar curentul a depășit alte cote, mai importante sau nu pentru noi. Dar cine a zis sa-l înțelegem pe deplin? Dar cică când începi a nu ți mai intelege viata, apar problemele. M-am scos mereu ca un abstract deoarece timpul mi-a demonstrat ca ii place de mine asa cum sunt, cu mici excepții, pe care le avem cu toții. Undeva, ma simțeam si eu bine, într- o stare abstracta și am preferat sa ma mențin asa, la fel ca și ea. Dar de ce viata ne face asa de știutori, ca după aceea sa ne demonstreze ca tot ea cunoaște lectiile. Sau de fapt, știința ne-a demonstrat mai multe, cum ne intelege ea, nu ne intelege nimeni și ce ne permite ea, doar ea pricepe. Am urcat în barca mea mereu și am așteptat sa vad încotro ma duce timpul, pe ce valuri, în ce direcții. Uneori cârma e înghețată de alte ierni, pentru care numele nostru a fost uitat pe alte pagini de viata poate. Dar ce ma mira faptul ca energia din noi e vitala pentru alții și viceversa, doar ca altii, mai sunt și energii negative pentru noi, precum niște vampiri energetici și avem nevoie de suplimente. Dar de ce uitam ca propria noastră energie e folosita și în alte scopuri și alții nu înțeleg mereu ca puterea cuvântului te consuma enorm. Și când o ai și când nu ai, pentru că rupe cam tot din tine. E precum o sabie tăioasa, care cunoaște doua sensuri si care trebuie inteleasa de la bun inceput. Și când timpul, decide sa înțelegi ce e cu strălucirea ta, sa nu faci pași înapoi, pentru că pierzi multe în viata, asa cum sunt raci, cu mișcarea lor rectilinie. Când simți ca nu mai poți demonstra nimic, apare neputința și neînțelegerea. Ce ai putut face daca viata ti-ar zice ca mai meriți o șansă, dar de MAINE, nu de azi ca astăzi viata e prea ocupata sa te înțeleagă și sa nu faci nimic pentru ea. De aceea, viata nu se mai poate deschide de doua ori, să te servesti tu cu ce vrei sau nu vrei din ea. Dar totuși, unii cam iau cu ambele maini, scuzați expresia. Poate am greșit și eu, poate am greșit și noi, dar parca viata era menita sa te bucuri de fiecare moment asa cum vine, ca sa nu pierzi nimic, dar involuția strica treaba. 

   Ma simt răvășita pe dinăuntru, simt ca am stins din mine, mai mult decât am putut aprinde într o viata. Nu știu cine mi a masurat contorul, in afara de cei de la lumina și la gaz. Nici nu mai știu de câte ori am aprins o societate, ca altii sa o stingă. Oare m-am deobisnuit sa fiu un om contorizat și am ales altceva în viata și eu nu știu, oare mi am pierdut atâta de mult numărul zilelor trăite pe acest Pamant, încât sa ies asa de simplu peste tot? Cât mi am permis nu știu, dar uneori lipsurile vieții sunt multe și asa de povestit pe site-uri sau bloguri, numai sa ai bani și cititori.