My wanted place

Nu e nici joi, nici vineri, e sâmbătă seara și programul îmi spune că nu am mai făcut nimic cu viața mea de 7 zile. O fi mult, o fi puțin, dar câte nu se întâmplă în 7 zile, dar apoi în luni sau ani, aproape că K-drama, dar cu aroma intensă de susan și usturoi. Ultima seară a fost cam condimentată, cred că am pus cam mult sau cam puțin din fiecare, și mi-am dat seama ca am depășit cantitatea pe papilele gustative. O fi spiritul de Halloween, cine știe, m-a cuprins răcoarea de la experienṭele din ultima vreme, cu pierderi de semnale acustice. Dar bine, că nu mi-am pierdut gustul pentru aromele mele de suflet și pentru sunetul cărnii sfârâind pe grătar. Veṭi spune că sunt gurmandă, dar nu e chiar așa, sunt pofticioasă mai degrabă, interesată de gastronomia lumii, mai degrabă și de ce are în farfurie. Aș putea spune că mă hrănesc cu imagini, dar nu e chiar așa, mă ating așa de tare unele note, că simt că respir și textura preparatelor, de zici că ajung câteodată să vorbesc în ...

E vineri spre sâmbătă, ultimele haine din masina de spălat sunt pregătite sa fie agățate pe culme. E ca și cum, m-as agata de norii, care-mi ating simturile de fiecare data. Când ma imbrac cu ele, simt parfum de altdata, care mă imbie la visare și la contemplare.    Parfumul de altădată, pe care odinioară îl simțeam doar în perne, se întoarce mai nou, ca niciodată. Notele italiene, ce mi-au încălzit sufletul se agata de inima mea, precum fluturii de mătase, mai ceva ca de stele.     Din rufaielile zilnice nu mai ies, am mereu câte ceva de reproșat mie ca persoana și ca om. Nu-mi dau seama, când am făcut pace cu mine, ultima dată. Sa fi fost în somn, să fi fost în vis. Nu-mi dau seama acum, ca și cum am pierdut zilele dintr-un an, altfel, parca le-am băgat la spălat. Mai bine, la puneam intr-o poza de album intitulata din seria rufaielilor zilnice. Acele poze sunt rupte din sufletul meu. Pentru o poza de album, am crezut ca dau totul și nu mi se înto...

Cum am fost odată, și putem fi de cand cu A.I?    Cand marketing-ul nu era așa dezvoltat și fiecare dintre noi încerca să fie un inamic al pieței, încercam să proiectăm propriile noastre vise pe ecrane, să dezvoltăm in noi cultul antreprenorial și să influențăm decizia de cumpărare a viitorilor clienți. Erau alte metode și instrumente de promovare. Ceva mai vechi adaptate la politica de atunci. Am asistat la o digitalizare a pieței prin care mulți au devenit antreprenori și au încercat sa "miște" piața altfel. Ghidați de o voce, un glas care le-a spus mai înainte de toate: " Tu ai lumina pe care o poți distribui publicului tău! Tu poți desăvârși vânzarea prin cuvânt și instrumentele adiacente lui." Pe mulți, ne-a dat înapoi, frica de eșec și ce o sa zică lumea, chestii zic unii, deja un pic învechite în limbajul de business.    Îmi amintesc, ca pana mai azi, orele de economie, și pe doamna profesoara Ieremia, cu care orele treceau mult mai ușor și începe...

Omul de hartie, pentru ca viata l-a făcut cadru și cale. Sa nu se îndoaie la fiecare cuvânt, la fiecare vânt pornit cu înverșunare, la fiecare furtuna, pe care nu o poate stăpâni nici cu calitatea vocii, nici cu puterea bratelor, pentru că e furtuna de ganduri. El, omul de hartie, de aceea, în statornicia lui, duce un zbucium sufletesc de neclintit. Pe metrul patrat sau pe mare, în mințile oamenilor si totuși nu a încetat să alunece decât în propriile dezamăgiri, refulari și tăceri, ce l-au făcut cineva. Și asta, pentru că nu-si abandonează orașul, pentru că viata l-a făcut si  cadru și stare.     Și aleargă poate dupa vise iluzorii, după un oraș pierdut demult în negura timpului, după scrieri mereu rătăcite, în neant, dar inima lui mereu rămâne acasă, și printre carti, la patrimoniul lui de suflet.      Omul de hartie nu numai ca nu a încetat să existe, dar pasii lui sunt într o continuua etapa de "ars poetica". Si pana unde să cutreiere, când ...

Știm cu toții, ca timpul dintr-un Univers paralel trece altfel. Vorbim despre alte dimensiuni, despre alte frecvente. Nu doar ca e un loc, căruia poți sa-i spui acasă, dar te simți proiectat după algoritmii " one-to one" , " one to many", mai ceva ca la informatica.  Unde să strecori greșelile, când singura greșeală, e ca timpul poate si-a permis prea multe cu noi, iar noi l-am filtrat prin gaura neagra. Asa cred că s-ar întâmpla cu toate căutările noastre de peste zi, dacă nu am avea un index, pe care sa contabilizam suma întrebărilor pe care ni le punem zilnic și cate întrebări gasim pe metrul patrat. Doar întrebarea costa loc, loc de bun venit în echipă. De aceea, Universul întrebărilor e vast, astfel încât te pierzi încercând sa ieși la suprafață, știind totul sau neștiind nimic. Dar de fapt, ce am știut ultima dată, să povestim concret, fără să ne pierdem în detalii? De ce am plecat de la nimic, și am ajuns la tot ce ne înconjoară, până ...

Doare timpul, dar mai mult ma dori tu, pentru că mi au lipsit atât de multe, dar ai compensat cu prezenta, acest "ai" atât de valoros pentru existenta umana. Ai fost acolo când timpul nu a cerut, când nu a obligat pe nimeni, doar a spus mai stai, la o ceasca de cafea, la o ceasca de ceai. Dar s-au dus toate, din cauza amanarilor neașteptate, pe care le-am lăsat pe altădată, cum lasa curierul livrărilor pentru alta data, acel alta data când vei fi găsit "acasa". Pentru ca viata, din păcate e mereu pe drumuri, pentru cei mai mulți dintre noi.      Doare timpul, dar mai mult dori tu, pentru că am amânat cele mai bune decizii, am scos din mine ce e mai bun și mai util pe tavă, rămânând poate o inutila a lumii. Poate multi au crezut ca vor sa ma "descotorosesc" de ceva sentimente si emotii. Dar nu... m-am luptat cu ele, pana le-am scos din mine. Ele au crezut ca le-am parasit. Ne luptam în caractere originale, ne pierdem gandurile pentru ca ne citim...

Aș fugi desculț, dar îmi e teamă că-mi îmbrățișezi cărările. Am fost prin tine și știu cum e să uiți că am mers împreună cu tălpile goale, înainte să ne fi născut.    Când toamna nu știa ce să cumpere iernii, pentru că fiind mereu dezgolită si nepurtând nimic pe brate, decât arme albe a rămas datoare primăverii cu o haină.    Am omătul la picioare, iar pe tine în depărtare, pentru că nu-mi mai ajunge timpul să mai cern iar zăpada, să mi te așez, iar ca pe timpuri. Poate am preferat o sită mai deasă, să presar fulgi de nea peste ea și să construiesc cărări și drumuri. Dar mi te-am întors acasă. Am omătul la picioare, iar pe tine-n depărtare, e ca și cu expresia pentru perioadele petrecute împreună, dar departe unii de alții.      Mi te-am găsit captivă în zăpada dragostei. Ce alăturare! Cum poți spune ca omătul cerne dragoste în fulgi timizi și o așează pe chipurile oamenilor și-i transformă în îngeri de zăpadă. Unde mi te-am uitat de vorbeș...

Te-ai plâns mereu de nopți nedormite și ai rămas cu paginile îndoite de timp? Ṭi-ai păstrat amintirile despre cel mai nefericit somn într-un sertar ponosit? E timpul să scoți la iveală, cele mai bune materiale din bumbac organic,  care te vor asigura că îți vor crește confortul cu câteva procente. Nu știu, dacă va fi ca în 1001 de nopṭi, dar garantăm măcar visul și calitatea românească.     Am citit printre rânduri ca cel mai bun somn, nu e acela peticit, ci acela care doar prin combinație de mai multe ore, îți iese programul normal de somn.       E toamnă. Răsfoiesc pagini, mirosind a scorṭisoara și portocală și-mi amintesc cât de ușor mă prinde somnul, când am ce citi și sunt prinsă în subiectul poveștii. Dacă cuprinde și cuvântul somn odihnitor, e ca și cum ai spune "Dormi bine, Ești bine!". E una dintre cele mai recente devize ale proiectului eudormbine.ro, unde puteți găsi statistici și informații utile despre calitatea somnului și al...