Arhitecții prezentului. Pana unde ajungem?

Se spune ca suntem arhitecti AI haosului pana ne găsim liniștea. Clădim în noi  construcții, care chiar dacă s-au mai văzut în lume reprezinta amprenta noastră asupra trecutului, asupra unui oraș, care nu mai coexista la fel pentru noi. Pentru ca s-au purtat războaie în noi și au lăsat urme de nimic sau urme de tot. De nimic ce se poate face sau de tot ce se putea face. Putem fi (diz)abili în lumea asta, sa nu vedem frumosul, să nu corelam atâtea elemente, atâtea timpuri pe care din prea mult ego, poate le-am alungat dintre noi. Ne-am simțit intr-un fel din alte timpuri, din alte perioade, atâția ani și nu am putut înțelege schimbarea asta dintre timpuri. De ce nu ești lăsat să trăiești în elementul tău, în religia ta, fără să deranjezi pe altii? E adevărat se mai produc și deranjamente, dar e atât de greu sa trăiești cu pereții haosului interior sau exterior. 

    E greu să trăiești cu haosul din tine și sa nu faci desene, schițe dar nu doar despre copii e vorba aici. Când esti dat(a) asa înapoi într o perioada fără ani, când timpul mereu parcă smulge bucata cu bucata din timp, e greu să tot înțelegi pe altii, într o lume a facutului și dresului, decât a scrisului și a interiorizatului. Viata te lasă fără una fără alta, chiar fără cuvinte, am putea spune, când aproape ai zice ca tehnologia a atins apogeul cu funcția A.I, cam periculoasa pentru unii. Și ce ajungem sa facem, clădim din noi, reConstruim din noi, bucata cu bucata, ce a rămas, ce a fost sau nu înțeles sau parcurs. 

   Am fost ruine, am devenit ruine, dar ce am putut sa facem cand am trăit cu ele în suflet toată viata. Nu am dat asa tare pe afara, ca să nu afle și alții, dar ne-am bucurat de ascunzisurile noastre, precum niște copii mici. Uneori ma simt descifrat ca la carte sau ca la matematică, dar habar nu am ce ar mai putea citi copii la mine, o viata, un destin pe care nu l-am povestit, amintiri din trecut? Dar oare mai este timp, când ne-am chinuit sa dam pe afara atâtea lucruri cu credință, de a impartasi cator mai mulți din valorile și credințele noastre chiar și presărate cu supărări.

    Am fost oaspeți de o vara, dar cred ca ne-am plimbat prin toate anotimpurile. Am fost perfecți imperfecti pentru că așa ne-a vrut natura. Am fost umani, ne-am dezumanizat împreună, ca și familie și am încercat sa ne unim mereu forțele, în ciuda problemelor și aparentelor. Dar cine nu a încercat sa facă, să dreagă și pana la urma, ce ne-a ieșit? Un copil, care astăzi ne poarta numele, chiar daca uneori si-l mai uita, cu toată arhitectura sa de o viata, cu greșelile și partile lui mai puțin bune, cu dezamăgirile și alternarile de stare. Am avut defecte perfecte am fost mereu atenți la ea, la evoluția ei, dar uneori asteptarile nu sunt mereu cele mai bune. Am mers în viata, ca pe un șotron prin care ne amintim și noi de ale noastre jocuri. Chiar dacă au fost și altele. Am lasat-o sa ne întoarcă infinitul cu fundu-n jos și pe toate partile. A cam amestecat cifrele, deoarece s-a amestecat și matematica un pic, dar a rămas tot ea, ceea pe care o știm. Păcat ca s-a lovit de propriile dezamăgiri și deziluzii. Am țopăit iluzoriu prin gândurile ei, chiar dacă le avem pe ale noastre, oare ne-am luptat cu propriile copilării sau chiar au fost niște copilarii? 

   Toți avem o fereastra mai întunecată prin care ne privim trecutul, prin care dam mana cu el, și ne aduce în vizor poate partile noastre mai puțin ieșite la lumină, dar cate cărți sa citești sa simți ca trăiești cea mai frumoasa poveste sau cea mai reala? Poate am ieșit din daramaturi, dar vechile timpuri nu se mai întorc poate..poate am criticat multe, dar si noi am fost criticați de alții, în speță. Am fi dorit mai multe, dar viata asa ne-a așezat. Cu și fără cuvinte. Am preferat tăcerea, când cuvintele au durut, am preferat exprimarea, când altii au tăcut, dar ce sa mai preferi când timpul le înjumătățește pe toate care au fost și care vor mai fi. Oare timpul si-a luat darurile și ne-a lăsat fără nimic, ori noi nu am știut ce sa-i cerem? Poate am fost prea conștienți de ce avem și deopotriva de ce nu avem, dar nu am putut sa înțelegem ce nu am avut bun sau rău între noi. Poate viata ne-a ocolit, ne-a prezentat prea multe sau prea puține, dar cam atât e. Noi nu am putut soluționa toate ce au fost, dar am încercat sa fim mereu pregătiți, dar altii au ales vorbele în loc de fapte, care sunt mai evidențiate și mai menționate. E greu cu actionatul, când te schimbi asa de prost și nu ești cu schimbările, dar poate asa a fost sa fie..să pierdem pe o parte și sa câștigăm pe alta parte, ca toți de altfel..doar că altii la capitolul pierdere și alte aspecte stau cam prost. De aceea lipsa pregătirii e vitala într- o societate, dacă o ai sau nu. Poate alții stau prost la evoluția în viata, cu toate ca viata a avut atata prefață de care sa ții cont, se pare ca tu ai ales postfață. E ușor sa-ti bați joc de alții și sa ieși învingător, când ai preferat binele tuturor! E greu să te dai la fund, când nu mai știi sau nu mai cunoști exact timpurile și faptele.