Anonim intr-o toamna tarzie. De ce oare?

Și e septembrie și e toamna tarzie, dar deocamdată ultimele îndrăzniri ale soarelui de vara, se mai arata vreme de câteva zile. E data de 3, de parcă si timpul a uitat ca vreme de 3 luni a fost vara. A lăsat preț de câteva zile, verii sa treacă în perspectiva ce a fost, ce a rămas de povestit și de amintit. 

   Si eu mă simt anonim într-o toamna tarzie, deoarece nu mai vreau sa simt ca știu despre cine vorbesc. Mi-au vorbit și frunzele și vântul despre tine, despre a ta nemurire, despre a ta simtire, dar eu simt ca nu mai pot simți nimic despre ce a putut fi, despre amintirile și nostalgiile noastre. Poate ne-am simțit anonim, poate ne-am amestecat sentimentele și trăirile pana am dat de noi sau de ce e mai bun în noi și dulce precum dulceața de toamna. Am dat tot și mi a rămas intr-o valiza o cravata galbena care nu e gelozie, nici ultimele raze de soare ce s-au strecurat pe din afara ei, ci o ultima dovada ca toamna leagă amintiri fel de fel. 

   Sunt anonim intr-o toamna tarzie, deoarece prea mi-au vorbit apele și râurile despre existenta ei, despre ochii ei albaștri senini sau tulburi dar nu știu dacă e ea, marea mea toamna care îmi desfrunzeste cărările și le acoperă cu un covor de frunze. Poate am deschis timpuri, poate mi-au deschis copii ușa, dar ea își exprima timpul asa cu adaosuri de nostalgie și candoare. Ușa către portalul ei sufletesc către un ocean de secrete, care încă mai inunda alte suflete prin care ploile au adus atâtea trairi, printre atâta zbucium și priviri de goliciune. 

   Sunt anonim intr-o toamna tarzie, pentru că prea mi-a aflat scrierile și scrisorile pentru care au plâns și norii, pentru care diminețile și vorbele nu au fost mereu la fel, dar speranțele nu s-au înecat la mal și au dat naștere la cele mai frumoase bijuterii care prind glas la cele mai gingașe urechi.

     Sunt anonim pentru că poate ma semnez altfel, și nu-mi găsești numele pe toate gardurile, ci reușesc sa străbat cărări nebănuite ale sufletului pana la ultima viata de pe Pamant. Sunt EU, pentru că nu mă semnez ca MULTI, pentru că știu că EUL meu e cel care se caută și se dorește în fiecare scriere și în fiecare afirmație. 

  Sunt anonim pentru că prea am bătut la uși închise în speranța că mi se va deschide ea, toamna mea sau primăvara mea, cea pe care o așteptam la o șuetă cu o cafea buna, dar mi a închis toate asteptarile. Poate preferam sa ma sune, sa-mi spună cât de mult însemn, dar m-a uitat pe un semn de carte, unde cuvintele mi au fost desertate.

   Sunt anonim pentru că minunea ochilor sunt visele mai prescurtat mosv.ro, pentru de fiecare data visez la ea și la anotimpul ei, la cernerea de frunze și raze de soare prin parul ei, la cerceii ei plini de semnificatie. Și poate ea ma privește și eu o privesc în mii de feluri, și poate ea îmi răspunde și îmi simte chemarea din rândurile mele. Sunt anonim intr-o toamna tarzie, pentru că m-am plictisit să joc roluri de principal. Știu ce sunt, știu ce am fost, o inspiratie pentru ea, când își pierde paginile și poveștile. O redare pe note, un parfum de toamna sau nu, care străbate cărările inimii și le întoarce pe toate partile. 

    E toamna tarzie si inima nu stie, unde ii s-au rătăcit spusele, poate frunzele au înțeles ca au același sens și i-au furat din zâmbete și emoții și a rămas decopertata. Dar ea a preferat să tacă, sa-si ascundă emoțiile, ca într-un acoperiș, pentru că casa ei mereu mi-a fost gazda.

Poate am defrișat prea mult timpul ei, poate mi l-am ascuns în suflet ca să nu știe despre cine vorbesc, despre cine îmi sunt tainele sufletului, pentru că e mai bine asa. Dar unde sa mai înțeleg, ca mi am deschis zările, să-i pot cuprinde toate stările și toate bucuriile ca pe un copil mic  care si-a uitat drumul spre casa. Poate nu am fost mereu cel mai bun, dar inima mea s-a simțit mereu anonimă, pentru e greu să știi pentru cine bate, când toți bat pentru una sau pentru multe. E așa de frumos, sa știi ca aparții cuiva chiar și sufletesc. 

    E așa de diferit timpul, când te simți anonim în "bratele" cuiva, când simți ca te imbratiseaza cu toate darurile Pământului. Poate fi copleșitor, poate fi entuziasmant, dar toate pana când descoperi ca a fi anonim într o lume în care toate "tipa" a tine e cel mai bun mod de a trai. 

   De ce oare? Dacă tot îți este cunoscuta vocea, stilul, dictonul pe care nu-l poti ascunde, face parte din tine, dar când îți pierzi glasul pe ce rânduri sa te mai înțelegi, cui să te mai destăinui dacă rămân niște cuvinte risipite în van. 

   Și e septembrie și e toamna tarzie, și câte îmi rămân numai mie, pentru ca multe au dorințe au rămas în borcan se pare, fără drept de difuzare.