Trăim mereu ancorați în trecut și ne întrebam ce va fi mâine, precum un refren pe care îl tot auzim repetat: ziua de mâine, acel tu din viitor. Toate ni se par schimbate, când privim în trecut, dar viitorul parcă are modul lui, de a ne arata, ce conteaza. Dacă am știi ce urmează, acest viitor incert, care începe cu ziua de azi, poate am face alți pași, poate am schimba direcția. Însa, mereu aceleași zile, aceleași nopți, aceleași stele. Dar inapoi în viitor, e o întoarcere la noi. Stelele prezic viitorul, dar pentru noi e aceeași zi de zi, care nu schimba nimic, ci doar ne aduce aminte ce am trăit, ne pune pe repetat momentele. Ne încălzește același soare, stăm sub același cer, ne bucuram de același răsarit. Poate așteptam să ne întoarcem în viitor, deoarece viitorul ne provoacă altfel și lăsăm trecutului lectiile. Ne întoarcem mereu la ceea ce iubim și ne face sa ne simțim acasă. Comfortabili cu noi insine, nu acceptam schimbările, însă acestea își pun amprenta asupra noas
Vinul care mă poartă pe aripile simțurilor, mă aduce la Beciul Domnesc. Nu știu de unde vin, dar vin mai de cu seamă de la origini și mă îndrept încotro? Încotro e buchetul mai dulce. De câte ori, nu am zis eu, că ma simt amețit de către aromele vinului de la Beciul Domnesc . O data pe lună. Mai că mă face să o iau pe alte căi, ale simțurilor olfactive. Dar mai întâi, să aleg sortimentul, care mă va purta în această călătorie a simțurilor. Multe povești sunt ferecate în suflet, altele zboară în căutarea locului de ascunzișuri, iar altele sunt sigilate atent, precum vinul nostru tainic Sigilium Moldavie, vin cu tradiție. Am băut din gustul tău preaplin Amețit de al tău buchet, Mi-am ferecat în suflet Cu sigiliu, nuanțe și arome, Pe care să le pot deschide înainte de vreme. Așa mi-a promis el, de la monument Că mă pot bucura de gustul său efervescent, De la prima înghiṭitură până la ultimul pahar, Dar să nu uit să las și câteva rânduri, înecate
Avem cuvinte, avem emoții, filtrate prin propria inteligenta. Avem convingerea ca prin intermediul cuvintelor putem deschide noi orizonturi și minți. Dar cum putem accesa aceasta inteligenta, dacă totul e hârtie. Putem trage la xerox inteligenta, dar oare nu devine ea artificiala? Putem reproduce hârtia în mai multe moduri, dar oare aceasta nu se uzează, nu devine ea un mod artificial de exprimare? Putem recicla hârtia, dandu-i alte forme, dar nu devine ea mult prea artificiala pentru a fi folosita? Precum copacul, care în fiecare an naște noi frunze, așa și hârtia naște noi idei, noi moduri de împădurire, de folosire. Dar nu intervine aici artificialul și ne întreabă oare copacul dacă ar fi artificial ar mai produce hârtie de valoare? De aici și faptul ca implicit obținem și alte rezultate, precum conținutul cu sau fara valoare? Oare viitorul literaturii ar suna altfel, dacă am scrie cărți cu inteligenta artificiala? Ar mai produce ele, același entuziasm dacă ar fi ci
Comentarii
Trimiteți un comentariu