My wanted place

Orașul Fericit, poate fi un proiect, pentru care aștepţi o diplomă sau un premiu. Orașul Fericit, poate fi licenţa mult dorită. Dar oare ai obținut cheia fericirii?  Orașul Fericit începe de aici și poate ţine până acolo, poate începe într-un timp și se poate termina într-un altul, deoarece nu știm cât ţine fericirea. Cât ne-am luat permisul, ca să navigăm pe căile orașului, cât ne-am obținut primii bani, cât am construit în ani și alţii au dărâmat într-o secundă sau poate mai mult decât atât, o viaţa, o eternitate.         Mai mereu, dorim să avem acces la Orașul Fericit, dar oare îndeplinim cerințele? Oare cheia începe cu sol, deoarece ea ne face să fim ancoraţi de pământ, doar pe el, stăm și locuim. Oare ne bazăm pe faptul, că am mai stat odată aici și ni se acceptă orice? Chiar și obținerea drepturilor, doar prin bani și natură?        Orașul Fericit pornește de la o dorinţă a fiecăruia. Împreună punem mână de la mână, să-l re...

E data x, e trecut de ora y și am bacul la n materii. Deja, te-am băgat în ceaţă, deoarece, nici eu nu știu la ce test, mai sunt supus. Ultima dată, am ieșit pe minus, cred că eram la ora de matematică, alteori am ieșit pe plus, cred că mi-a plăcut mai mult lecţia la economie. Însă, mai greu a fost să găsesc un echilibru în tot...ceva multidisciplinar. Știu că s-a mai discutat despre asta, dar nu a fost viabil.            Sunt momente în viaţă, când primești tot felul de verificări sau teste. Fiecare e o provocare, o lecție a vremii sau a timpului. Pentru unii, poate e dificil să studieze când e căldură afară, pentru alţii, atunci când plouă, dar contează foarte mult mediul. Pentru tine, nu știu cum a fost, că nu te-am întrebat, dar îmi pot închipui, pentru că și eu am fost măcar o dată-n viaţă, în situația ta.         Mereu a fost problema, cine pică sau cade la BAC. Poate un subiect sau autor cunoscut sau chiar unul anonim,...

Marile cărţi ale vieţii sau marile speranțe, încep cu copilăria. E ca și cum, nu ai avea ce lega în compoziție, ce amesteca în oală sau ce pune în farfurie, dar mai că le arunci de-a valma pe hârtia goală. Până și ea, dornică să absorbă informații, dornică de cunoaștere, de descoperire, de educație, dar nu și tu. Tu, cred că ești inversul lucrurilor...puse cap la cap.        Mereu au existat încercări, de a te educa, de a scoate ceva de la tine, din tine, de a te crește și de dezvolta frumos. Dar tu ai dorit, să rămâi doar atât, NIMIC în plus, nimic în minus. Cred că te numești reticentul  sau zgârcitul în vorbe sau cuvinte. Mai mereu, a existat un motiv de a rămâne la faza incipientă și de a nu trece mai departe. La școală, mi se rupea foaia, când greșeam ceva sau mi se corecta cu roșu, în viaţă se scoate cam totul la contabilitate sau pe ușă din spate.     Speranțe au existat mereu, că vei fi, că vei face, că vei întreprinde ceva, dar cin...

Orice zi începe cu o poveste, la care ești martor sau nu . Orice zi începe cu o activitate, la care participi sau nu, activ sau pasiv . Orice zi începe cu un eveniment sau știre, care te vrea observator. De cele mai multe ori, viaţa te întreabă sau nu, ce rol vrei să ai. Uneori îl/o alegi tu, alteori, te alege el / ea pe tine.      Cred că jurnalismul nu are gen, dar are număr. Numere sau cifre, care pot aduce câștigul sau pierderea în statistici. Evenimentele se bazează pe cifre, activitățile se bazează pe rapoarte, tu pe ce te bazezi în viaţa, pe care o ai, pe care o duci de pe azi, pe mâine, poate. Stai la mila statului, accepți să muncești pe bani puţini sau te angajezi la privat și depinzi de superiori. Depinde cum îţi convine sau cum te adaptezi la mediul de lucru, precum și beneficiile, pe care ţi le oferă colegii / partenerii de serviciu / afaceri.         O zi bună începe cu prima rază a dimineții, pe care o resimți pe faţă...

Amintiri de pus în ramă, Cu filtre demult apuse, Cu gânduri și vise, Nu am rămas decât la noi. Prin munţii de gunoaie, Am găsit lucruri preţioase, De mult, uitate de alte case. Am învăţat să economisim material, Să nu mai facem excese, să tot rupem din ziar. Apărem pe afiș, dar și acolo contra cost, Amintirea ta e ca o sare pe rană, Când nu mi-o pot vindeca de un trecut anost. Mi-am pus și ochelari cu ramă, Dar nici ei nu pot cuprinde tot, Ce am în palme și în suflet, Chiar dacă aș maximiza tot. De aceea, prefer să fiu mic în lumea mea, Dar să nu uit de ea, precum nu uit de steaua mea. Poate să fie steaua fără nume, Dar ca ea, poate sunt multe în lume, Dar eu am ales să-i dau glas, Să scurg timpul ce-a mai rămas din clepsidră, Și tot să-mi mai rămână ceva, Pentru că, eu nu cred doar în ea. Pe ea, am ales-o dintr-o mie, Pe ea, o știu dintr-o galaxie. Mai mult decât atât nu am putut cunoaște, Decât doi sfinți aștri. Mai mult decât atât, nu am putut povești Decât versuri în di...

Am început cu un drum, mi-am ales o cale. Am început de la un punct, care nu știam unde duce, decât la un alt punct. Era o distanţă A-B, la care trebuia să ajung. Am început cu o linie, ce am trasat-o mai întâi greșit, ca să corectez pe parcurs.             Dar când am început cu mine? Atunci când nu știam încotro, să o iau: stânga, dreapta sau whatever. Am început să mă car pe mine, cu tot cu greutatea, ce atârna pe umerii mei, de la vârste fragede. Am ales să-i înţeleg pe alţii, poate mai mult decât m-am înţeles pe mine. Poate timpul, nu mi-a permis sau alte împrejurări. Când să mă înţeleg pe mine, au schimbat alţii întrebările.        De ce caută alţii, să intre în sufletul tău, doar să cotrobăie pe acolo? De ce își permit, să intre cu bocancii sau cu tocurile de n cm în viaţa ta? Au plătit chirie, de și-au însușit dreptul de a avea spaţiu la tine, acasă?        De ce își permit să distribuie conţi...

Partea I De ce ne mai iubim, dacă suntem doar un sentiment, De ce ne mai iubim, dacă suntem doar fumul dintr-un Kent, Din fumuri, gânduri se rostogolesc de-a dura,  S-a evaporat tot dintre noi, dar nu și ura. De ce ne mai iubim, dacă ne scurgem lent, De ce ne mai simţim atât de actuali și la timpul prezent? De ce ne mai iubim, în pofida a tot și toate, Cu toate că, fiecare suntem jumătate a ceva, jumătatea altuia. De ce ne mai iubim, dacă nu ne mai rostim numele decât cu poreclă, De când cu Facebook , avem și faţă, nu doar moacă. De ce ne mai iubim, dacă ne găsim în mesaje instant, Pe Snapchat , Tik Tok sau chat. De ce ne mai iubim , când avem feţe-feţe  Când chiar viaţa ne re(îndrăgostește). De ce-am fost o dată, de una mai spălată, De ce am fost în poze si am zis, să facem SIMBIOZE . De ce am fost în viaţă, de ce nu am fost mai mult decât o faţă, Iar alţii, ne-au scris pe verso și au adăugat prefaţă. De ce ne mai iubim, chiar și pe verso, Pentru că avem și un ...

Magazin la parter sau bufet suedez? Magazinul la parter e deschis. E și cu bufet suedez. Flori de organza și parfum de tuberoze. Multitudinea de gusturi și arome, învăluie atmosfera. De tipul " punch in your face ". De la închis la deschis, e doar o schimbare de cadru, dar magazinul e disponibil non-stop. Totul e aspectuos, serviabil, dar ceva te ţine la distanţă. Privirea care cere doar cu un simplu gest, care își obține totul pe tavă, dar prețul e la plic.        Nu am fost tipul, care să cer, ci am așteptat să mi se ofere ceva: o farfurie cu mâncare, o cană de ceai / cafea, un pahar de apă / suc / vin etc. Cu toate că, mi le puteam lua și singură. Contează gestul. În alt limbaj, de a fi tratat BINE.       Îmi plac meniurile diversificate, din care poţi alege câte puţin din toate. Așa mi-a plăcut dintotdeauna, să am de unde alege. Chiar, alege este dreptul tău. Am mâncat mereu, ce mi s-a pus în faţa, chiar dacă era același fel de mâncare. Cu toate că...

Bogat în suflet să fii, Să nu umbli doar după bogății, că-ţi suflă vântul prin buzunare, când îţi pierzi a ta valoare.  Din suflet, din gând, din versuri pe rând, dintr-o rimă îmbrăţișată, ce leagă duios, doua relaţii sfinte: mamă și tată.  Dacă ești sărac în cuvinte, poţi păși înainte, dar nu mai poţi da înapoi. Cuvântul, te dezbracă, dar și te îmbracă în haine noi.  Ce etichetă, le alegi și ce valoare le atribui, depinde doar de tine, să nu le pierzi prin magazine.  Priviri fug în neștire, dar una s-a oprit la tine, întrebând: "Cine ești?" .  Mă mai știi, dintr-o operă sau nu ţi-a plăcut niciuna sau nu te-ai putut rezuma, nici măcar la una?  Unde te-ai uitat? Cred că nu mai jos de aliniat. Sper că n-ai întrecut măsura sau ritmul iambic sau trohaic... Eu am rămas la a mea, să te știu dintr-o stea, să te privesc prin multe, prin Luceferi cu stea în frunte. Multe sunt mărunte, eu am rămas mic, pe lângă tine, dar universul eminescian continuuă, a ...