Perla care a preferat să fie altfel și a stralucit
De aceea, creatorii cred s-au gândit sa o poarte cu ei oriunde nu doar în forma de scoica, ci ca și accesoriu. Dacă nu a putut fi pusa pe pereți, pentru că nu vorbește decât prin propria ei forma de a fi, lumea e asemanata cu o prezenta indiscreta.
Ce ar putea spune peretele tau, daca ar putea vorbi? Foarte multe, o dovedește și Facebook-ul cate gânduri s-au postat în ultimii ani de zile, pe a lui pereți s-a ținut și s-au inventat multe. Am putut observa atâtea culori ale sufletului oamenilor, atâtea case care s-au luminat cu lumina gândurilor lui. Au fost și perle, dar nu doar la BAC, au fost multe cuvinte nelalocul lor, dar pe toate le-am iubit ca fiind de a le mele. Am știut, însă să fac diferența între cuvinte și valori, să le pun pe cele importante pe prim plan, să răspund cui merita și pentru cine am avut un cuvânt de spus. Am udat flori, care nu aveau apa, pentru că le lipsea lumina, am pus de la mine și am oferit din lumina mea lor, ca să aibă în aceasta viata. Am "stins" din mine, câteodată mesajele care îmi urateau sufletul, ca sa nu păstrez ranchiuna și le-am ascuns în dosarul meu de ganduri. Unele poate au durut, altele nu, dar uneori nu te poți abține sa nu critici sa nu zici o vorbă urata. Cică și astea te șlefuiesc în viata, precum perla care se lovește de coriziunea mediului in care traieste, dar altele reușesc sa și păstreze finețea. E atât de greu în mediul asta, sa te păstrezi o perla, chiar dacă simti ca te scufunzi, să aplaneze în continuare conflicte și sa strălucești chiar și din umbră.
Poate e greu cu exprimarea la ea, pentru ca perlele nu strălucesc mereu, ci vorbesc în limbajul lor, dar eu cred că am vorbit într o limbă prezenta și cât de cât activa. E greu să acționez, când prefer sa scriu, să înșir perle, precum cuvintele pe care nu mi le doresc sa le scot afara din mine.
De aceea, nu înțeleg de ce atâția ani de cunoștințe sau ani petrecuți în oraș, s-au scurs așa de repede. Dacă pe altii, viata ii aduce la mal, precum o perla, care își vede viata de la alt nivel, de la un nivel cu marea sau cu solul. Chiar dacă nu poate zbura, încântă lumea cu simplitatea ei. Nici nu știu când am văzut atâtea, cand am mi am văzut rudele crescând sau maturizandu-se, pentru că eu am preferat sa raman la mărimea mea,cu toate că nu a ținut de mine. Știu ca am și pierdut vieti, de a lungul timpului, dar e greu să și strălucești, când lumea ți se năruie sub picioare.
Retelele prind atâtea cuvinte în hora lor, dar fiecare se pierde pe sine, când nu le mai găsește pe a lui celuilalt, chiar și pe telefon sau în viata de zi cu zi. De aceea, cuvintele din viata reala sunt adevărate perle, pe care nu trebuie sa le pierzi cu orișicine, pentru că altele greu mai găsești.
Poți fi perla, nu neapărat la mare, poți străluci pe orice te asezi sau esti, dar cea mai mare strălucire e cea din suflet, care nu merita scoasa din interior. E ca și cum i-ai cere perlei sa trăiască fără scoica sau invers. Sunt legate natural și organic.
Mereu se caută altfel de perle, altfel de mesaje care sa susțina pagini, să susțină site uri, dar cata bogăție trebuie sa ai in suflet, sa le distribui pe net și într-un timp sa simți ca pierzi atâtea noțiuni. Atâtea timpuri, pe care nu ți le-ai permis sa le trăiești, ci doar să le scrii, sa infrumusetezi viata altora.
Dar de ce ne oferim strălucirea asta doar în scris când e asa de frumos sa strălucești și pe afara ca o adevărată perla, e atât de dificil sa stai ascunsa în carapacea ta pana când dai și ultimele energii din tine.
Nu mi dau seama de ce lumea tot vrea ceva nou de la mine, în pofida faptului ca nu mai știu nici eu ce să ofer. M-am oferit pe mine, cu tot ce reprezint eu și a fost bine sau rău și mă consum atâta de mult pe interior dar poate nu arat și e greu să mergi cu consumul asta interior, până ajungi la capătul răbdării sau nu pentru ca uneori răbdarea e mai mult decât crezi.
Nici eu nu mai știu cât am așteptat ultima dată, ca am crezut ca e un car de vreme. Lumea își găsește timp de toate, dar parca nu mai găsesc timp a nimic, parca mi s-au măcinat toate. Poate mulți zic, că ma plâng, că lumea face mai multe și nu se mai istorisește pe blog, ca fanii acum ii ai, acum nu ii ai.
Și am vorbit și am tăcut asemenea ei, care își cunoaște tainele ascunse, care nu pot fi fi ascunse de ochii curioșilor. De unde sa tot scoți în relații atatea lucruri despre tine, daca atata ești. Dacă în cei 31 de ani, de abia te-ai descoperit pe tine, darămite pe altii. E greu să te descoperi pe tine și sa mai si cunoști și viata altora, cum se cere, vorbe dintre astea de actorie în societate, ca doar astea castiga.
Poate m-am vândut prea ieftin alegând cuvintele greșit sau poate nu, dar nu pot sta fără să am un cuvânt pentru cineva. Știu ca fiecare cuvânt e unic și fiecare energie intoarsa reprezinta o calitate excepțională.
Dar nu mai știu câte cuvinte am zidit în mine, ca să nu mai aud alte cuvinte de la alții, care nu le prefera, pentru că nu le place strălucirea mea. Poate e falsa, poate e sidefata, dar de ce sa-mi înrăutățesc așa de mult timpul, când eu am crezut în oameni, asa cum au fost ei cu susținerea și interesul lor.
Poate în viata mea nu am făcut cadouri scumpe oamenilor din viata mea pentru ca am preferat sa știe de cuvantul meu, nu neapărat de valoarea materiala, adică de un cadou cu suflet. Poate nu știu sa ma port asemenea unei perle, asa delicat și corespunzător, cu grijă și atentie, dar mi-am dedicat timp sa cresc o perla a familiei noastre.
Ce sa mai spui intr-o relație, când e greu să discuți despre tine și modul tău de a fi. Despre faptul ca cu fiecare cuvânt ce-l scrii sau povestești simți ca renunti la o parte din tine, pentru îți pleacă cocorii sau să insiruie perle de mărgăritar într-o poveste de neuitat.
Și toate se topesc sub ochi de cristal, dar ochii nostrii de pământ poate nu au cunoscut stralucirea mereu, dar am avut o strălucire care s-a pierdut o data cu pierderea sensului în viata, dar nu și perla noastră pentru că ea oricât de ascunsa ar fi tot dorește sa straluceasca si sa traiasca timpuri.
Mi am imaginat atâta de multe în viata, pentru că mi a placut imaginația și tot ce presupune ea, dar se pare ca altii mi au luat o înainte cu imaginația și deschid alte căi. Pentru ca dragostea i desculță, atunci când nu știe pe urmele cui să meargă, pentru că așa e când pășește pe mare.
Și totuși în viata ne vopsim cu atâtea culori, ne imbracam cu atâtea culori și ea e unisex, are aceasi culoare pentru toată lumea, alb sidefat. Pentru ca frumusețea poate fi și într o singura culoare, dacă îți permiți sa o ai. Dacă cum mulți își permit mai multe, una rămâne una.
Comentarii
Trimiteți un comentariu